Poezie

Vortexul etern al întrebărilor

2 min lectură·25 august 2025

Mediu

Câte vieți am lăsat să curgă pe lângă mine,

în timp ce tăceam,

în timp ce alegeam siguranța în locul visului?

Câte mâini nu am strâns la timp,

lăsând iubirea să plece

ca un tren de noapte

pe care nu l-am avut curajul să-l alerg?

Unde s-au dus zilele în care puteam schimba totul

cu o singură vorbă?

Le-am îngropat în tăceri comode,

în promisiuni amânate,

în frica de a pierde ceea ce, oricum,

s-a pierdut fără luptă.

De ce am ales liniștea, când inima cerea furtună?

De ce am crezut că maturitatea înseamnă

să lași dorul să adoarmă,

să nu mai strigi după ce iubești?

Acum, toamnele vin una după alta

și aduc cu ele numele celor

pe care i-am iubit și i-am pierdut,

numele celor pe care i-am iubit

și nu le-am spus.

Ce este viața, dacă nu o colecție de ezitări

care dor mai mult decât greșelile?

Ce este maturitatea, dacă nu înțelepciunea

de a recunoaște târziu

că frica ne-a furat jumătate din aripi?

Și atunci, mă întreb:

Cine sunt, dacă nu suma

tuturor clipelor in care curajul a ratat,

a tuturor iubirilor lăsate în urmă,

a tuturor întrebărilor pe care mi le pun

când e deja prea târziu?

00291

Amur. “Vortexul etern al întrebărilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/amur-vasilian/poezie/14193519/vortexul-etern-al-intrebarilor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.