E mai frumoasă pe dos

E un poem care are o tandrețe neșlefuită, un fel de poezie care nu se preface că știe toate răspunsurile, dar le găsește acolo unde contează, în gesturi mici, în lucruri purtate „pe dos”.
Mi-au plăcut în special imaginile astea:
„un tricou îmbrăcat pe dos dimineața”, atât de omenească și imperfectă, ca o metaforă a intimității care nu trebuie să arate impecabil.
La fel „emoții necălcate”, aproape o fotografie a vulnerabilității.
Se simte că în iubire, în opinia autorului, imperfecțiunea nu e un defect, ci dovadă de real. Și îmi place mult mesajul final: etichetele sunt inutile când două inimi se potrivesc fără instrucțiuni.
Penultima strofă parcă e mai puțin lucrată, e mai prozaică
și are un ton explicativ și direct, se simte mai mult prin comparație cu restul poemului, care e plin de imagini originale și surprinzătoare.

O “iubire” ambivalentă pare “mai frumoasă pe dos”, o iubire necondiționată îşi revelează esențele convertitoare, şi la polul opus se află iubirea pervertitoare.
Iubirea când atrage “simetriile” capătă formă de sferă perfectă.