Nu suntem eroii care ne-am visat
Ne jucam de-a războiul printre garaje, cu pistoale de plastic și gloanțe imaginare. “pac-pac”, cădeam teatral în praf și ne ridicam râzând, cu genunchii juliți și onoarea intactă. Strigam
AAmurPânză în clarobscur
Întunericul nu este neant. Este o culoare rănită, o culoare care n-a știut să ceară voie și, din prea multe încercări de a fi, s-a adâncit în negru. În el nu e gol, ci memorie. Un fel de tăcere
AAmurJoaca de-a sensul
Să ne jucăm de-a sensul! Ca doi copii care nu întreabă „unde”, ci doar „mai stăm?” Să punem iubirea pe masă fără sa o măsurăm, să o împingem Sau să o tragem de mânecă spre viitor. Să fie caldă
AAmurA fost aici
Între două respirații nu ne pierdem brusc. Ne subțiem. Câte puțin în fiecare zi, în lucrurile pe care le amânăm, în tăcerile pe care le numim „pace”. Viața nu ne lovește , ne învață pe
AAmurUn bulgăre de humă
Un bulgăre de humă, cu fruntea arsă de gânduri și palme care-au învățat că rugăciunea se face și muncind. Nici sculptură din lumină, nici înger cu aripi curate — praf pe umeri, și uneori
AAmurÎmi place ploaia
Îmi place ploaia. Îmi place ploaia pentru că nu pune întrebări. Vine, cade și spală fără să ceară voie tot ce am uitat să spun. Sub ea nu mai joc niciun rol, nu trebuie să fiu puternic, nici
AAmurIarna se descompune în toate lipsurile mele
Iar n-am făcut ce-am zis aseară, când, plin de ambiții, promiteam că mâine voi fi un om nou, și tu ai zâmbit știind prea bine că eu rămân același model doar că ediția întârziată. Iar n-am
AAmurAnatomia dorurilor mici
Mai întâi m-a durut mâna dreaptă, cea cu care te căutam prin întuneric, desenându-ți obrajii în aer ca pe o hartă pe care o știam pe de rost, dar pe care o tot verificam să nu mă fi mințit
AAmurAleg să fiu stea
Nu am venit în această lume să fiu ceară topită în palma întâmplării. Am fost lut ars în focul divin, acela care m-a transformat în ființă până la ultima particulă de praf. Când aripile mi se
AAmurCum fumegă căpițele Ponorului
Cum fumegă căpițele Ponorului, așa respiră amintirea — aburi domoli de fân și de timp, ca o tămâie din trecut un abur blând între pământ și cer, care nu știi dacă se ridică sau se
AAmurCea mai lentă formă de zbor
Am obosit să caut înălțimi, dar am învățat tăcerea pietrei. Nu tot ce stă e înfrânt, uneori răbdarea are aripi invizibile. Voi înțelege într-o zi că muntele nu e nemișcare, ci cea mai lentă
AAmurE mai frumoasă pe dos
Tu spui că iubirea e simetrie, cafea dulce-n aceeași cană și pași egali pe trotuare pline de frunze. Eu cred că-i mai degrabă un tricou îmbrăcat pe dos dimineața, când graba e mare și totuși
AAmurNodul absenței
Nu-ți mai rostesc numele. îl las să cadă ca o aripă ruptă pe fundul unei fântâni fără ecou în ceasul care arde pielea timpului, lasându-mi doar umbra să-ți mai calce pașii. Port lângă inimă o
AAmurMoartea cu clop
Nu mi-e teamă de moartea cu coasă, căci ea, în poveștile noastre, nu vine să taie, ci să adune ce s-a risipit. Mi-e teamă de moartea cu clopul tras pe ochi, cea care trecea prin sat fără
AAmurInima ascunsă a absurdului
Port în carne o hartă fără legendă, un mers ce uneori calcă linia dreaptă, alteori strâmbă, ca și cum pământul ar fi obosit să fie logic. Brațele mele îmbrățișează aerul ca și cum ar fi un trup
AAmurGambitul damei
Seara se așterne ca o eșarfă de mătase. Lumina curge pe umerii tăi în dâre de miere și vin roșu. Vorbele plutesc leneș, cu sensuri care se topesc printre priviri. Îmi zâmbești cu un colț de
AAmurDurerea, un puls secundar
Durerea nu e o simplă emoție, ci o amprentă pe care iubirea și pierderea o lasă în același loc. Este dovada că ai simțit profund, și că, undeva, încă simți. Este un limbaj secret pe care doar
AAmurNu e doar despre frunze și ploi
Din ramuri atârnă o tăcere, ca un șal uitat pe umeri după un dans vechi. În aer miresme de gutui și povești neterminate, de ceai rece lăsat pe pervaz într-o după-amiază care nu s-a mai
AAmurPelerin pe cărările sinelui
În penumbra serii, sub bolți de tăcere, Se-adună efluvii de vise ascunse, Iar clipa, efemeră, cu aripi de ceară, Se rupe-n palimpseste de vremuri apuse. Arcanele inimii împletesc
AAmurToamna, incubatorul de povești
În fiecare toamnă, drumul spre vie are miros de frunze arse și de povești vechi, înnodate-n tăcerea bunicilor. Sub bolta de vie, timpul se strânge ca mustul în butoaie, iar noi, cei risipiți
AAmurPrintre semne
Pe pragul dintre două lumi, calc atent să nu tulbur praful. Între pași, aud șoapte străvechi despre drumuri care se sfârșesc prost și drumuri care nici nu încep vreodată. Stau pe acest prag ca
AAmurIluzii
Într-o oglindă, m-am văzut așa cum sunt: un trup cu sânge, un nume pe buze străine. Umbra mea mergea ascultătoare, fără să întrebe unde. În alta, mi-am zărit gândurile: păsări
AAmurToamna care nu mai vine
Pe cerul pal se luptă dimineața, iar frunzele foșnesc cu lungi suspine, Un vânt subțire-mi răcorește fața, vestind o toamnă care nu mai vine. Pe banca veche, doar un gând străin tresare la
AAmurBalada piratului cu cârligul bont
Veșnic nemulțumitul, cu picior de lemn, își leagă orgoliul de catarg, ca pe-un steag strâmb. Bunul-simț, sub un plasture jegos, doarme, părăsit ca o busolă stricată. Cu cârligul bont zgârâie
AAmur