Poezie
Nodul absenței
1 min lectură·
Mediu
Nu-ți mai rostesc numele.
îl las să cadă ca o aripă ruptă
pe fundul unei fântâni fără ecou
în ceasul care arde pielea timpului,
lasându-mi doar umbra să-ți mai calce pașii.
Port lângă inimă o fotografie
ca să dau chip absenței tale
ce încă îmi pulsează pe sub piele.
Descântecele s-au făcut scrum
dar cenușa lor îmi știe încă rănile.
Dragostea nu moare, doar migrează
într-o altă tăcere, mai adâncă.
Aș putea arunca cu blesteme,
dar ele sunt câini cu colți de întoarcere.
Așa că îmi țin inima strânsă în dinți
și caut puterea de a desface nodul
fără să sfâșii inima.
04857
0
Ei, și descântecele se leagă de fântâna fericirii și ce frumos ai articulat: "Dragostea nu moare, doar migrează
într-o altă tăcere, mai adâncă."
Finalul este deosebit!
Felicitări, Amur!
Mi-ar păcea să comentezi și tu texte care îți atrag atenția, ce zici?!
Succes!