Poezie
Opus Amoris
1 min lectură·
Mediu
Am deschis poarta dintre lumi
cu o privire.
Am pășit desculți în camera
unde timpul e doar o amintire a fricii
de a fi trecător.
Ai întins brațele
și m-ai uns cu liniștea ta
pe frunte,
pe piept.
Suntem două cuvinte
dintr-o limbă pierdută,
Intraductibili.
Fiecare atingere
O parolă care deschide
Toate cele nouă porți,
Poartă cu poartă.
Fiecare oftat,
O incantație.
Eul se topește
și Noi devenim materie,
aur subtil,
spirit fixat în carne.
Fără etichete, fără nume,
doar vibrații
care ne înconjoară ființa.
Perfidă, moartea
Ne va dori trupurile cândva.
Vom ruga o stea,
Să ne însoțească până atunci,
Să ne privească, să ne învețe.
Să nu rătăcim
căutându-ne pe cer.
Ce forță imensă, iubirea.
Dar dacă iubirea
Nu e iubire,
Ci un ritual uitat
Prin care oamenii
Încă încearcă să-și amintească
Cum e să fii Zeu?
Dar dacă iubirea
Nici nu e iubire,
ci un ritual uitat
prin care Zeii
încă încearcă să-și amintească
cum e să fie oameni?
03535
0
Oare meritam?