Poezie

Pânză în clarobscur

1 min lectură·27 februarie 2026

Mediu

Întunericul nu este neant.

Este o culoare rănită,

o culoare care n-a știut să ceară voie

și, din prea multe încercări de a fi,

s-a adâncit în negru.

În el nu e gol, ci memorie.

Un fel de tăcere densă în care

fiecare scânteie își lasă amprenta.

Un înger se frânge în arc,

din dorința de a ține cerul

mai aproape de pământ

Aripile îi curg,

picurând clipe peste lume.

pigmentând căderea cu lacrimi

ca un gest creator,

ca și cum suferința ar fi

o altă formă de lumină.

Întunericul nu e moarte.

E martorul tăcut

al fiecărei tresăriri de viață.

Stă la marginea focului

și nu spune nimic, dar știe.

Îngerii nu au timp de rugăciune.

Ei lucrează, îndreaptă umbrele,

amestecă durerea cu culoare,

leagă rănile cu firele invizibile ale sensului.

Din răni curg bulboane de culori,

din culori se naște un drum.

Un drum care nu urcă mereu,

dar duce spre orizont

iar mersul e deja o formă de credință.

Poate că aceasta e credința adevărată:

să rămâi în picioare

chiar și atunci când lumina

învață să cadă.

1052

Amur. “Pânză în clarobscur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/amur-vasilian/poezie/14200752/panza-in-clarobscur

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.