Amanda Spulber

Mulțumesc pentru idee.

Îți mulțumesc și mă bucur că ți-a plăcut. Am căutat un pic despre versul alb. Fiindcă eu înțelegeam versuri cu ritm, dar fără rimă. Se pare că ar fi un înțeles mai larg care include și versul liber (fără ritm sau cu ritm aleator și fără rimă). Pe mine mă preocupă mult ritmul. Sper să reușesc să scriu vers alb, în sensul de vers cu ritm, dar fără rimă. Mi se pare greu. Chiar am citit o poezie în vers alb în care nici nu se observa că nu există rimă. Toate formele de expresie cred că sunt bune. Gusturile sunt diferite și uneori e greu de spus de ce îți place sau nu îți place. Noi, e cunoscut, nu am apucat să experimentăm prea mult poezia clasică fiindcă au venit rapid schimbări. Poate cândva se va ajunge la un echilibru. Pe de altă parte, și Shakespeare a scris în vers alb (fără rime, dar cu ritm). Așa că nu e o invenție modernă. Și cred că formele diverse vor coexista mereu.

Mă așteptam la un final surprinzător, dar întotdeauna apreciez autoironia.:)


De revăzut aici pentru acord
"Pantofii de un roșu diabolic eclipsa însuși automobilul dumnezeiesc din care se scursese..."

De omonim. Nu, nu am zis în sensul ăla. Sunt grupuri pe o platformă de socializare. Acolo utilizatorii scriu uneori cuvinte împreună, fiecare scrie câte o literă. Și așa mi-a venit ideea. M-am gândit doar la cabaline și la o floare.

cai

Varianta doar cu lapte.

Elegant. Mă face să mă întreb ce este acel freamăt dacă nu e nici tristețe, nici bucurie. E a fi pur și simplu acolo, în acel moment. Așa cred.

aduce tristețe care dă naștere unor versuri frumoase. Aș zice că doar iubirea neîmpărtășită este cămătar, dar mai bine nu tulbur curgerea aceasta lină.

Mulțumesc. Ai dreptate. Ar putea fi îmbunătățită pentru că sunt practic două monorime, deși cuvintele au funcții diferite. Dar încă nu știu cum.:) Iar la O, se minte! nu aș renunța. Ideea era de rime de lux, așa cum i-au reușit lui Caragiale (apropo, rima noastră mare/albastră mare e împrumutată de la el). "Desparte" nu pot să pun pentru că am care parte/are parte. Și aș vrea să păstrez succesiunea de litere identică. La fel și oseminte/O, se minte! Caragiale are ocean/O, ce an!
Oricum, a fost mai mult o provocare să aflu ce se poate face cu cuvintele și vă mulțumesc mult pentru comentarii. :)

Tragică. În numai 5 versuri. Așa îmi sună.

Frumos povestit. Mi s-a părut captivant, dar tot așteptam să se întâmple ceva și nu s-a întâmplat. În altă ordine de idei, e nevoie de revăzut textul pentru mici scăpări care țin de punctuație sau de redactare.

Plus aici

"Ascultă, bă, și fi atent la mine, că" - - - > fii. Mai e și un dezacord, asta în cazul în care nu aparține personajelor.

Nu sunt sigură că înțeleg asocierea. Poate e vorba de versul cu plutind încet pe o albastră mare? Mărturisesc că nu știam că Cristi Minculescu scrie versuri. Asocierea cu Veronica Micle am înțeles-o ca pe o glumă și am zâmbit. De data asta nu știu dacă înțeleg. Poate ai zis în sensul să ne păstrăm măcar o parte din inocența copilăriei?

Mulțumesc, cred.:) Versurile le-am scris pentru că mi-au plăcut „Rimele de lux” din poezia „Pe oceanul vremii” de Caragiale. Am vrut să experimentez un pic. Aceea este o parodie. Mie, nefiind experimentată, nu mi-a ieșit amuzant. Poezii de Veronica Micle nu am citit decât câteva. Nu cred că seamănă, dar poate mă înșel. Și versurile lui Caragiale le-am descoperit destul de târziu (anul trecut, când am scris poezia asta). Mi-au plăcut mult și m-au amuzat.

cum e descris zbuciumul, clipele alea în care te întrebi dacă faci bine ce faci și dacă are sens să continui. Cred însă că uneori ne suntem prea duri critici. Iar doza de îndoială e firesc să existe, nu pot exista tot timpul certitudini.

Ar curge și mai bine, nu un pic mai bine. Fiindcă îmi place și cu acel vers. Dar sună un pic redundant.

Mi-a plăcut acest joc al contradicțiilor. În special, mi-a plăcut cum începe, cu un gest banal care trece brusc la surprinzător. Are infinitul nevoie de finit? Poate că da. Și poate, din întâmplare, se atinge echilibrul, se ajunge la simbioză. Primul vers din strofa a treia îmi sună un pic redundant. Cred că s-ar înțelege și fără el și parcă ar curge un pic mai bine poezia.

M-am referit la liniuța care marchează pauza/cezura sau „volta”. Acea liniuță este un pic mai lungă decât cea de unire sau despărțire.

cântând cu patos - (cratimă mică)
cântând cu patos – (cratimă mare pentru a marca pauza)

Despre „ce-înflorește”. Nu contest că e posibil să existe variante de a scrie, dar am încercat și nu pot să pronunț „ceîn” legat, doar „ce-n”.

Vă mulțumesc mult pentru încurajare. Cred că voi încerca, dar nu știu când. Mi se pare greu să scrii așa de concis, aducând ritm și imagini. Chiar mi-ar plăcea. Până când mă voi încumeta, voi mai citi și vă voi mai citi. :)

Așa nu mai e nevoie să scriu "sper că nu te superi". :) Evident că nu mă supăr. Sunt păreri. Autorul e întotdeauna suveran.

Și voi arăta de ce, din nou sperând să nu fie cu supărare. Desigur, este doar o părere și am văzut că textul este la personale, dar mi-au plăcut prea mult strofele și nu am reușit să mă abțin. :)


pe uliță trăgeam aer în piept
încă se mai simțea mirosul florilor de salcâm
pășeam fără grabă către măgura de la marginea satului
era fântâna aia de la crucea drumurilor
o știi
acolo îmi plăcea să privesc cerul
mă rezemam de piatra rece
și-ascultam bucuria picăturilor
din ciutură
atunci când regăseau apele

uneori îmi părea că te aud
din adâncul fântânii
mă ridicam repede
priveam în ea ca și când
te-aș fi putut
vedea
chiar credeam asta
dar oricât m-aș fi grăbit
tu dispăreai înainte să apuc să te văd
Stai!
și izvoarele îmi răspundeau
stai, stai, stai...

Din strofa doi cred că s-ar putea scrie o poezie separată, dacă ai merge mai mult pe sugestiv decât pe declarativ.

Nu știu cum să încadrez textul, dar mi-a plăcut pentru că are ritm, muzicalitate. Crește în intensitate și reușește, pentru mine, să transmită zbaterea.

E nevoie de revenit pe text pentru câteva semne de punctuație și pentru câteva alte mici scăpări.

"Iona să fi fost și marea te-ar fi născut a câtă oară!"

Aici îmi sună logic: Iona de-ai fi fost, marea te-ar fi născut a câta oară!

De ce? Fiindcă "să fi fost" introduce o situație opusă. De exemplu: stăpânul lumii să fi fost și tot ar fi trebuit să moară. Pe când "de-ai fi fost" introduce o posibilitate: stăpânul lumii de-ai fi fost, toți ți s-ar fi supus.

păienjeni---->păianjeni

"Ca un soldat vrednic
ai sfâșiat noaptea de parcă te-ai fi luptat cu o fiară al cărui sânge
scurs în văzduh a adus zorile."

Aici nu se înțelege al cui este sângele. Dacă este al fiarei, trebuie scris "al cărei sânge". Dacă e al soldatului, ar trebui reformulat. Ceva de genul: sângele tău, scurs în văzduh, a adus zorile.