Poezie
păpuși de eclipsă cu camătă
2 min lectură·
Mediu
eclipsele totale de soare sunt un fel de promo
la apariția ta în viața mea. am o foarfecă pe care o folosesc
să decupez aerul din cameră acolo unde te-am văzut ultima oară
exact pe forma trupului tău. apoi îl torc fir cu fir
și fac o rochie de aer în care îmbrac amintirile goale de tine
ca pe niște păpuși găsite la obiecte pierdute.
eclipsele totale de lună îmi fac pulsul dublu pentru că inima mea dublează
ca la păcănele, una roșie ție, una neagră mie. se spune că ochii
sunt ca niște fîntîni prin care vezi sufletul omului. așa a pictat-o amedeo pe jeanne
mai întîi cu ochii închiși, goală, să i se vadă frumusețea trupului, apoi cu ochii deschiși,
să privești în fîntîna sufletului, să îți potolești setea, iubirea
să înveți să mergi pe pe iubire cum isus mergea pe apă.
eclipsele totale de tine sunt ca o moarte. ești în viață dar mort
pentru că nu mai simți nimic, nu mai simți nici măcar lumina care
se îngroașă ca uleiul, nu-ți mai simți trupul ca de obicei, acum
ești o sculptură în durere, făcută cu dalta durerii,
acum fiecare pas e al orbului care merge prin pînze de saci și crede
că merge prin tablouri.
azi nu plouă. desenez eu picături de ploaie pe geam să pară la fel de trist și afară
ca înăuntru. de cînd cu eclipsele astea nu mai am umbră, am un gol.
sunt omul cu golul lui, mereu cînd mă duc la mega image e golul ăla de lîngă mine
care cumpără produse care nu-mi trebuie. iubirea e un cămătar care îți dă o zi de fericire
pentru care plătești toată viața.
02778
0
AS