Amanda Spulber

Api (albine)
lar (larve de trântor)
n (Nicolae)
il (Ilieșiu)

O poezie foarte senzorială, cu accente onirice, trimiteri culturale și la folclorul românesc. Îmi place mult începând cu prima imagine care mi se pare foarte senzorială.

Cățelul pământului, o creatură psihopompă, mugește fiindcă și-a prins „piciorul în ușa ultimei doze de amurg generos”. E teama aceea instinctivă pe care o simțim toți când dăm atenție înserării. Dar nu e vorba numai de asta. Iepurele șchiop (jumătatea de iepure șchiop) vine ca consecință și că o imagine în oglindă a cățelului. Și-a prins piciorul și e de așteptat să fie șchiop. E iepurele pe care îl urmărește Alice, dar și iepurele care îl însoțește pe Statu-Palmă-Barbă-Cot.

E despre moarte în sensul cel mai grozav cu putință: exiști fără să ai posibilitatea de a trăi. E un dublu sens pe care îl văd q. O dată, regretele te pot paraliza și împiedica să trăiești ceea ce numim viață. Și al doilea sens: moartea ca atare poate însemna existență conștientă și goală. E senzația aceea pe care o ai în vis când vrei să vorbești și nu poți, vrei să te trezești și nu reușești.

Și totuși… Poate reușești să tragi viața (sau iluzia ei) în piept. Alt dublu sens. Aprinderea chiștocului mă duce cu gândul și la omida care o întreabă pe Alice cine este și o ajută să controleze felul în care crește sau se micșorează. Poate până la urmă există o modalitate prin care se poate ieși…

Subiectul nu se desparte de predicat. Nu contează ordinea în care sunt scrise. Predicatul spune ceva despre subiect. Dacă ar lipsi predicatul, propoziția nu ar avea sens. La fel ar fi și dacă ar lipsi subiectul. E logic să fie împreună. E drept că în limba română subiectul mai poate fi presupus și din conjugare, dar nu întotdeauna.

Eu muncesc. Muncesc eu?
Ei muncesc. Muncesc ei?
Cineva să mă lumineze! Să mă lumineze cineva!

Poate faci confuzie cu vocativul. Aici „Ioane" poate să lipsească, propoziția ar avea sens. Să mă luminezi, Ioane! Tu să mă luminezi, Ioane! Să mă luminezi tu, Ioane! Cineva să mă lumineze, Ioane! Să mă lumineze cineva, Ioane!
(nume folosit doar în calitate de exemplu)

Când există o parte intercalată (informație suplimentară) între subiect și predicat, acea parte se pune între virgule. Virgulele joacă rol de paranteze. Subiectul rămâne nedespărțit de predicat.

Minijupa tip fustă pliată, a creației, râde...
Minijupa tip fustă pliată (a creației) râde...

Îmi amintesc că a mai fost o discuție despre situația asta.

Virgula, chiar dacă marchează o pauză, nu se pune după felul în care facem pauze de interpretare în vorbire. Se pune conform regulilor.

Pe net sunt multe articole despre „virgula între subiect și predicat". Se pare că e cea mai frecventă greșeală. Ar fi prea lungă discuția despre celelalte situații privind punctuația. Există articole pe net. Există cărți specializate. Nu e simplu și oricine poate să greșească. Și eu mai gresesc uneori și mă bucur când sunt corectată. Important e să ne ajutăm și să învățăm unii de la alții. Așa cred.

Ar putea fi.

În primul rând câștigătorilor, dar și celor care au votat. Sper ca la următorul concurs să se implice și mai mulți colegi de pe site.

Mulțumesc mult pentru interpretare, pentru aprecierea generoasă și pentru că ai rezonat cu textul meu.

Apreciez faptul că te-ai desprins (parțial) de imaginile pe care le tot recirculai și ai venit cu metafore/comparații noi.
Și pun și erată: Am vrut să scriu îmi place, nu în place.

E melodios și în place asta fiindcă în opinia mea ritmul este sacrificat ultimul, după rime. Sensul și fluiditatea versurilor însă nu se sacrifică niciodată. Ceea ce te trage în jos este dorința de a avea rime perfecte. Și mă refer la faptul că nu vrei nicicum să ai substantiv după substantiv, de exemplu. Dacă mai adaugi și dorința de a păstra ritmul, iese ceva forțat care, în loc să încânte, îndepărtează cititorul. Totuși, cred că și în situația de față se mai poate repara. De exemplu, ai putea spune așa:

Să te văd clar atingerea-mi permite
Și/Când iese din coconul de mătase
Ca brațul meu pe trup să ți se lase
Când/Și inima mi-e roasă de termite

La Domnul rugăciune VOR trimite

În versul 8 poți înlocui Când cu Iar ca să nu se repete „când".

Iar în ultimul vers poate ar merge așa

Aprinde lin sărutul de napalm.

E doar o părere. Tu decizi dacă se potrivește. Si poate mai există și alte variante. Dacă îmi permiți un sfat: dă-ți voie să fii imperfect în privința rimelor. Și încearcă să scrii un vers măcar în două feluri înainte de a finaliza o poezie. Știi sonetul lui Bacovia, nu? Nu are toate rimele perfecte (în sensul de a alterna părți de vorbire), ba chiar repetă cuvântul „casă". Cu toate astea, e melodios, transmite senzații, e fluid și coerent.
E păcat să stăpânești atât de bine ritmul și să nu îl îmbini cu fluiditate, coerență.

Nici vorbă să mă gândesc la vreun abuz, m-am referit la modestie și la dorința de a fi obiectiv (că ar putea fi motivele unei noi anulări). Ar fi trebuit să precizez asta. Iar faptul că a fost anulată prima oară a fost pentru că nu am scris elaborat. Mulțumesc pentru înțelegere și răbdare cu glumele mele poate nu prea reușite.

Vine ca o continuare a poeziei „atingeri". Spun asta fiindcă acolo puii trăgeau soarele de mustăți și acum mi se pare de așteptat să încerce senzația și eul poetic. Doar nu e rezervată doar puilor. :) Îmi place felul în care este personificat soarele. Toată această urmărire și tatonare jucăușă îmi dă o stare de bine. De altfel, chiar din titlu este indusă acea stare de ludic, copilaroasă și în același timp cinetică și picturală. Finalul mi s-a părut un pic moralizator, dar am încercat să citesc fără și mi-am dat seama că, de fapt, vine ca o încheiere firească. Eul liric trece de la copilăreală la analiză matură.

Mie îmi place textul și am spus de ce. Dacă nu vrei să corectezi, este alegerea ta. Din păcate, virgulele în exces îngreunează lectura. Prima regulă este că nu se pune virgulă între subiect și predicat. Am spus unde ai această problemă. Ca idee generală: nu se pune virgulă atunci când ceea ce urmează este esențial pentru comunicare. Nu se pune virgulă înainte de „și" decât dacă este vorba de o enumerare de genul „și frumos, și bun, și deștept". Nu se pune virgulă înainte de „sau" pentru că introduce o alternativă esențială pentru comunicare. Nici complementul nu se desparte de predicat prin virgulă. În fine, există articole pe net despre asta. În plus, există un blog care mi se pare foarte bun. E scris de o profesoară de română. Are pseudonimul „diacritica".

O elegie melodioasă, cu imagini deosebite. Îmi place trimiterea la mitul androginului, al sferei androgine care poate a venit din lună. E interesantă și trimiterea cumva ludică la „Un tramvai numit dorință". Percep o ușoară autoironie în asta. De altfel, tonul elegiac se îmbină reușit cu tenta ludică. Și mi-a plăcut și revolta. Mi se pare că vine ca un punct culminat.

Voi lăsa semnul meu de apreciere. Am încredere că vei corecta erorile de redactare.

„un tranvai care îmi"

„Să mă lumineze, cineva, și să îmi sufle în ceafă“ aici fără virgule fiindcă subiectul este „cineva”

„Sunt cu ochii în lacrimi, cu lacrimile, în ochi,"
Fără virgulă înainte de „în ochi" e la fel ca la ochii în lacrimi

„Mini-jupa tip fustă pliată, a creației râde de mine, pentru că timpul e foarte lung" aici iar fără virgulă sau pui virgulă după „creației" ca să nu fie virgulă între subiect și predicat

E și sănătoasă fuga cea rușinoasă.

Încerc să argumentez și mai mult. Când mă apropii de un text, nu mă aștept să îmi schimbe viața sau concepțiile. Mă aștept în primul rând să nu mă plictisească și apoi să mă atragă, să simt că încearcă să spună ceva. Dacă am trecut de introducere și nu am plecat, e deja un bun început. Apoi mă aștept să mă rețină, să mă conducă până la final fără efort, fie din curiozitate, fie din plăcere estetică, fie pentru că m-a făcut să mă implic. Iar la final să îmi lase ceva, un semn cât de vag în memorie, nu să fie ca și cum nu am citit. Textul tău le bifează pe toate, în opinia mea.

Nu îmi dau seama de ce ludicul ar fi mai prejos de temele mai grele atâta timp cât reușește să atragă și să lase o urmă, cât de mică.

După cum am spus, am ascultat și am citit poezia de mai multe ori. Nu numai că nu m-a plictisit, m-a amuzat. Am spus ce am apreciat și mai adaug și faptul că e ușor să cazi în derizoriu, să simplifici când abordezi o astfel de temă. Dar asta nu se întâmplă aici. Și chiar cred că felul în care e apreciat un text ține și de noroc. Asta în legătură cu alegoria pe care ai construit-o.

Textul poate a fost scris în joacă, poate a fost scris din diverse motive, dar cred că depășește nivelul unui simplu joc. Am spus de ce (versuri fluide, referințe culturale, alegorie, umor). Și nu în ultimul rând, mi-a atras atenția de când l-am auzit prima oară. Nu mă aștept să placă tuturor, dar actul de a recomanda nici nu cred că are această pretenție. Plus că se acceptă că acordarea unei steluțe presupune un grad de subiectivitate. O steluță nu face textul o capodoperă, e un semn că a atras atenția și că a plăcut.

Încă un aspect, autorul poate să-și vadă textul într-un fel diferit de cel al cititorului.

Dacă si acum ștergi steluța, mă supăr. :)) Mai ales că ai mai oferit șanse de a elabora. Iar mie nu. :)

Și succes în continuare! E o realizare importantă. Apreciez munca și perseverența. Și poate vei mai participa aici (poate cu mai puțină încrâncenare). Mie mi-ar plăcea să te mai citesc.

Cu scuze pentru că am exagerat cu gluma, poate și datorită faptului că m-a amuzat mult textul. Dar asta nu mă scuză.

Așadar, în afară de umor (greu de realizat și de analizat) am apreciat:
– dezinvoltura versurilor, fluiditatea lor, rimele originale prilejuite de cuvântul „Strasse"
– referințele culturale inserate firesc și în mod autoironic si ironic
– plus contrastul dintre acele referințe culturale și imaginile de cazino

Dacă de data asta este justificată steluța, revin să o acord. Scuze încă o dată.

Atunci?

Bun, e a doua oară
Când o întâlnesc (la radio)
Să fac recenzie elaborată
Nu prea reușesc
Dar pot să spun
Să jur pe roșu chiar
Că am zâmbit de la-nceput
Și până la final
Nu doar o dată
Ci de ori trei
Și când am auzit-o (de două ori)
Și când am citit-o :)

Foarte reușită! Nici nu mai contează de la ce a venit inspirația, cred. Poezia are viața ei și umor din plin.

Ca o adiere. Nici nu îți dai seama că te-a atins, dar te lasă privind în urma ei. Așa am ajuns aici după ce am ascultat poezia la radio. Mi-a plăcut mult senzualitatea discretă, suavă și în același timp intensă și profundă.

Și mie mi se pare bine scris, chiar dacă mi s-a părut și previzibil. Nu cred că e ceva de schimbat. În proza scurtă și foarte scurtă e nevoie să apară ceva ieșit din comun. Poate ar merge că a fost răpit de extratereștri sau a fost prins într-o falie temporală. Dar și situațiile astea sunt tot clișee.