Alina Manole

\"respirația prin noduri putea să doară pînă la atît de violet
cît să poată cuprinde ca într-o plecare de leac
o ardere de tot
faptul de a fi devenit din ce în ce mai invizibilă\"

Finalul poemului devine Secretul Doctorului Honigberger, din ce în ce mai invizibili, pentru acea plecare de leac (nu mereu plecările sunt de leac?) din care rămân umbre și mai ales lumini. Frumos poemul tău, deosebit.

Mie textul nu îmi spune nimic, poate că nu știu ce discuție ai avut tu cu impăratul_ierbii ot yahoo. Și mă întreb de la o vreme nu ce și de ce e ceva nou în scrisul tău, ci mai degrabă unde e acel ceva vechi și bun din \"2 în 1\" și alte poeme pe care abia așteptam să le citesc și să le public în Virtualia, sub semnătura Ioanei Cheregi.

Interesant cum ai scris fărăcuvintele și fărăgesturile. Prea mulți de \"aș/ai putea\", prea mult condițional. Însă e ceva frumos în poemul tău.

Aici:
\"casa aceea nu are la fereastră decât o arcadă în lemn
pe acolo vin mereu păsările\"

aș fi scris altceva în locul păsărilor (poate nopților).
Deși, și imaginea propusă de tine rămâne interesantă în context.

Regăsesc aici același stil ușor ironic, ușor amar, al poemelor tale. Prima strofă parcă are o nuanță din acel verde de site, de \"demult\", de \"cum se scria odinioară\".
Am reținut și imaginea impresionantă din final:

\"să ne adunăm toți ca într-un templu
purtând la gît șiruri lungi de chei
fiecare din ele cu propria ușă\"

poate pentru că

la câtva timp după ce am venit, acum 3 ani, pe poezie.ro, mi-am pierdut cheile de la casă poate pentru că
mereu pierzi ceva atunci când găsești altceva mai bun în loc.

Îți mulțumesc pentru ziua asta a cheilor pe care le purtăm la gât, atârnate de propriile noastre uși spre Poezie.

Am rămas cu un zâmbet - trist sau nu -, după lectura poemului tău. Acea mixtură de realitate și irealul în care poetul își cară versurile cu sine, de a scrie poezii lângă oala cu ciorbă și zarzavaturi, de a te ascunde în real pentru a putea păși în irealul poetic.
Mi-a plăcut.

Pe Liviu Nanu mi-l amintește \"Îndemnul la nesupunere\", din urmă cu câțiva ani (deja pot spune așa), de când ne-am întâlnit prima dată în realul poetic, apoi tot drumul de atunci, prin poezie, poezie.ro, cenacluri, semne online, viață... Pentru mine, Liviu Nanu este unul dintre cei care țin cerul poeziei și doar un om deosebit poate face lucrul acesta.

Motive profesionale m-au reținut în Iași, dar cu sufletul sunt acum la Roșiori. Abia aștept să am în mâini volumul de versuri și să îl citesc și să îl recitesc, așa cum mi se întâmplă mereu cu Poezia scrisă de Liviu Nanu.

Am remarcat poemul, are o atmosferă stranie, care pare a fi mai dificil de înțeles. Și pentru versurile:

risipesc petale de trandafir
pe marginea amintirii
fantomele iau chip de ceară
te-ai gândit vreodată ce simte un inorog
la auzul pașilor străvezii

am lăsat un semn aici.

Eugenia, sunt zile ciudat de transparente, în care conturul trecerilor parcă se vede mai clar... ne afectează privirea.

Ela, într-adevăr, un negru de lacrimă rămâne în dealul Copoului, într-un drum pe care chiar în ziua aceea vroiam să îl fac spre Pogor.

Virgil, nu este un text personal, cred că oricine l-ar fi cunoscut pe Emil Iordache ar fi scris... Ce rămâne după noi, poate numele noastre adunate pe-o carte...

Carmen, dacă ai ști Copoul toamna, ai ști drumul acela, pașii prin frunzele de tei, impresionant. Aș vrea să cred că pașii noștri rămân pe toate drumurile pe care le-am făcut în viață. E un privilegiu, da...

Andu, ne oprim o clipă cu ceilalți, în mijlocul anotimpurilor, mereu facem asta pentru că mereu sunt drumuri, treceri, asta e viața, altceva nu există.

Ludmila, îmi pare rău de cursuri, de prezentări de carte, de cenacluri... Dacă ești în Iași, sper să ne întâlnim la Virtualia din toamna-iarna aceasta.

Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre atât de frumoase, aici.

Maria, este Emil Iordache.
Mulțumesc pentru semnul tău aici...

Emil Iordache e cel mai mare traducător din și în limba rusă, a retradus marile opere, a tradus pe Eminescu în limba rusă. Profesor la Litere și o personalitate a literaturii ieșene și românești. Într-o zi, mi-a dat să citesc Idiotul în traducerea lui. Am ținut minte ziua aceea, și ziua în care mi-a lansat primul volum de versuri, la Casa Pogor. Și toate zilele în care îl vedeam urcînd dealul Copoului spre Casa Pogor sau coborînd spre casă.
Însă, azi, cineva mi-a spus că toate acestea sunt in memoriam.

Mulțumesc, Dumitru, pentru semnul tău.

E primul text interesant pe care îl citesc azi aici. Ai câteva cuvinte pe care le poți lucra și ai putea continua și ideea, merită. Și titlul, probabil că nu e o greșeală. Dacă ești într-adevăr din Iași, te invit să participi la cenaclurile noastre, pentru contact: cenaclul_virtualia@yahoo.com.

Păcat de \"mișună\", poate găsești alt verb. În rest, mi-a plăcut, e un flash puternic.

Remarc aici câteva versuri:

\"vinerea se nasc fluturii și mor oamenii
sau invers, depinde din ce parte a săptămânii vii\".

În rest, îmi pare înșirat poemul. Dar mi-a plăcut finalul (mai puțin punctele de suspensie).

Wb.

Felicitări pentru volumul tău de debut, Daniel! Mă bucur că ai avut o lansare frumoasă.
Te așteptăm în Virtualia VI, în toamna aceasta, la Iași, pentru lansarea cărții tale și la Casa Pogor.

Felicitări din tot sufletul! Apreciez în mod deosebit coperta volumului.
Bere nu beau, cârnați nu mănânc, însă apăs și eu tasta Any live, la Roșiori, pe 22 octombrie.

Alina, da, acel tricou negru, de parcă ai fi știut că e negru, ca și genele împrăștiate. Pe șoseaua pe care mă întorceam din orașul de pe Dunăre, cu câteva minute înainte de un accident, de care e mai bine să nu povestesc, am avut o stare ciudată, am deschis agenda și am scris cu pixul roșu. La urma urmei, ar fi păcat să se distrugă pitorescul căruțelor și al vacilor care se întorc de la pășune seara. :)

Costin, un super mode se poate întâmpla oriunde, dar, parcă mai mult se întâmplă în Moldova. :) Există aici o tandrețe spațio-temporală de nedefinit, pe care eu nu am regăsit-o nicăieri în altă parte. Te așteptăm la Virtualia VI.

Ela, ai remarcat bine acea discrepanță între \'aură\' și \'kenvelo\', diferența dintre aparență și realitatea lumii interioare, cine știe ce ascunde un înveliș... E un accident acolo pe strada copilăriei, a ajunge prea târziu uneori înseamnă că există minuni. Alții pleacă în locul nostru sau poate sunt îngeri.

Liviu, într-adevăr, strofa aceea parcă e în basorelief, anume cu 4 versuri, a patra... eh. Să zicem că a fost o coincidență. :)

Silvia, întotdeauna mi-a plăcut să stau lângă șofer, să privesc șoseaua fără să am grija volanului (și fii sigură că și tac :)). Să știi că atunci când am scris \"freacă\" m-am gândit că nu o să îți sune bine. Acum, că ai citit, am să modific. :))

Florin, voi ține cont de sfatul tău și voi modifica inima. Poate inconștient sau poate nu, e o oarecare schimbare de stil. Dar asta nu înseamnă că voi renunța la precedentul. :)

Nia, e ciudat că am simțit înainte. Uneori se întâmplă așa, știi cum sunt coincidențele. Privești parcă într-o parte și vezi: \"iar te uiți în monitorul meu\". La urma urmei, ar putea fi o metaforă.

Codrina, am fotografiat în minte scena aceea dinaintea furtunii, când v-am spus despre poezie și scris, o voi duce cu mine oriunde voi fi. Dar întotdeauna mă voi gândi să mă reîntorc pe malul Dunării, ca la un acasă regăsit la maturitate.

Vă mulțumesc pentru cuvinte, aprecieri și gânduri frumoase.

Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se îndeplinească.

Cap 2. Introducerea de texte
2. 3. c. Nu este permisă utilizarea majusculelor pentru cuvinte sau propoziții întregi.

În rest, mult succes și inspirație, vorba ceea.

Deosebită prima strofă a acestui poem, o voi păstra dincolo de straturile adânci ale inimii, pentru noi care \"ducem arborele mai departe fără alte rădăcini\". De cele mai multe ori scriem\" și scriem bine. Cineva îmi spunea că preferă diamantul neșlefuit al poeziei și poate că avea dreptate.
Un semn aici pentru toată lumina zilei tale.

Nici eu nu beau cafea, poate acesta să fie motivul pentru care cred că e prea multă cafea în poemul tău. Frumos finalul, emoționant. Am remarcat imaginea luminii mărunte \"cât să o strângi în pumn când te doare\".