Alina Manole

Și steluța.
Nu știu cum se dă în formatul nou al site-ului.

O voce complet singulară, densitate reală a imaginii, anxietate metafizică autentică, amestec imposibil care funcționează, sinceritate fără sentimentalism, tehnică impecabilă a fluxului, autoironie salvatoare
scris ca formă de identitate, scrisul devine spațiul în care se recunoaște și se reconstruiește.

Interiorul poeziei lui Emilian cuprinde toate erele planetei și o parte din cele ale universului.
Noi nu am putea trăi acolo.

Emilian Pal este, în prezent, singurul poet din literatura română care scrie cu această intensitate și acest echilibru perfect între concret și metafizic. Nu există nici un premiu pentru singularitate.

Mulțumesc foarte mult!

Mulțumesc pentru gândurile minunate!

Era doar o glumă, desigur că textul tău e scris de tine 100%. Multă inspirație în continuare!

Dincolo de discuție, bun revenit! Bucuria scrisului e aceeași, indiferent cu ce instrument scriem, la urma urmei.

:))Așa l-a așezat companionul. 92% AI.
Ar fi mișto un buton de Acest text e generat cu AI.

Mulțumesc pentru gândul bun!

Am vrut sa dau steluță la acest text, însa nu au mers bifarea și trimiterea comentariului.
Cum ai reactivat comentariile vechi? Într-adevăr, acum se vad.

Poemul are o estetică apropiată de poezie ermetică și chiar de haiku extins sau poezie sculpturală. Poetul ne invită să explorăm o lume în care percepțiile se suprapun. Sunetul și umbra descriu un spațiu imaginar, în care cerul devine finit și organic. Finalul mineral,metafizic, completează descrierea spațiului poetic. E un poem care se distinge pe cerul poeziei ro ca un corp ceresc singular, o stea polară din alte timpuri.

Mi-am amintit de poemele tale, Sura 11, Sura pietrei... Nu se mai pot citi comentariile la poemele vechi?

Mulțumesc pentru gânduri!

Mulțumesc pentru gândul bun!

Mulțumesc pentru gândurile bune!

Mulțumesc pentru cuvintele tale.

Mulțumesc pentru apreciere și gândul bun!

Poemul construiește o identitate fragmentată, printr-o tehnică de mască succesivă. Fiecare zi a săptămânii aduce un alt rol, o altă figură culturală, ceea ce creează un efect de teatralitate și instabilitate metaforică. Enumerarea (Peter Pan, Charlie, Pablo, Serghei, Dylan, Sylvia, Anne) funcționează ca procedeu intertextual, sugerând că eul liric se compune din mituri, artiști și simboluri culturale. Textul, cu fragmentări deliberate, confesiv, alternează imagini ludice („intru pe o rază de lună”) și existențiale („Fericirea mea e ca un cazinou fără ceasuri”). Metaforele sunt contemporane și senzoriale („miros a Jo Malone”, „acasă Dior și Brunello”), ancorând imaginarul în prezent și creând un contrast inedit între mit și cotidian, adesea întâlnit în scrierile poetului. Finalul concentrează tema majoră a poemului: teama de pierdere a identității și a relației, exprimată prin interogația despre timp și nume. Tonul rămâne autoironic, dar vulnerabil, ceea ce dă textului autenticitate și sensibilitate.
Și:
Mi-au dat lacrimile când am citit totul pe roșu.

Mulțumesc pentru cuvintele tale și apreciere!

Un poem dens, imaginativ, cu o mitologie personală care curge aproape hipnotic. Referințele, tibetan, biblic, Orfeu, Caron, funcționează ca o epigenetică planetară. Avem aici vocea poetului, recognoscibilă, interstițiu peste decenii,

"peste locul acela unde suntem mai săraci
decât toate averile nisipurilor biblice".

Cum nimic nu e gratis pe lumea aceasta, las o stea, pentru șansa lecturii acestui poem.

Mulțumesc pentru gândurile frumoase! Aș fi onorată ca poemul să fie citit de tine la Radio Agonia! Voi asculta cu mare drag! Pe viitor, voi încerca să înregistrez. Mulțumesc! Ce faceți voi aici este minunat!