Poezie
Ravara
2 min lectură·
Mediu
Ravara
Pe străbunica mea dinspre tată o chema Ravara,
mama bunicii Smaranda.
Ravara se născuse probabil cu ceva ani înainte de 1900, poate prin 1890.
Nu am nici o poză cu ea și nimeni nu mi-a spus vreodată cum arăta,
murise la vreo doi ani după ce se născuse fata ei,
Marele Război începuse deja,
pandemia de gripă,
as putea căuta în vreo biserică de acolo,
pe fată au trimis-o la orfelinat,
bunica mea a crescut la orfelinat
și nu știu dacă de acolo avea puterea de a trece peste orice
sau așa erau oamenii pe atunci,
peste alt război, peste foamete, peste granițe și înapoi în țară,
să ridice o casă, o grădină cu zambile albastre și răsaduri de roșii,
să-mi coase rochițe,
și dulceață de cireșe amare
din cireșul din fața curții,
ani și ani la rând,
și noi să creștem,
Bunica își mai piaptănă din când în când părul ondulat, alb
în fața oglinzii,
mă așteaptă în josul scărilor și îmi zice, ca pe vremuri,
Alinuța tu să te faci doctoriță,
să asculți de Bica,
Acum,
nu mai e nimeni să-mi spună când s-a născut cu exactitate Ravara,
doar chatul îmi zice că probabil numele ei vine de la Varvara
și îmi explică de ce la munte,
departe, în poiana Uzului,
înainte de a ruina comunismul peisajul din Miocen,
oamenii munților rotacizau numele,
vorbeau mai simplu, mai clar,
ca numele să le fie auzit de departe
de peste munte
Ravaraa
de peste lume
Ravara
din depărtări
4852
4
Lipsește undeva un semn diacritic.