Poezie
pe cine visezi să strângi în brațe
3 min lectură·
Mediu
Pe cine visezi să strângi în brațe, îmi zicea Irina,
înainte de a ne băga în pat,
eu, în camera cu perdele albastru deschis,
ea, în patul din bucătărie,
patul acela era cel mai bun loc din casă,
iarna lăsam cuptorul deschis, cum ziceam,
ne strângeam toți în bucătărie, Irina rădea,
ne făcea și pe noi mereu să râdem, era
o veselie generală când venea ea pe la Iași
- pe atunci credeam că viața așa o să fie,
maică-mea punea niște cărămizi în cuptorul încins,
așa rămânea cald peste noapte,
era noiembrie când Irina venea pe la noi,
pe atunci ningea deja în noiembrie, umblam
cu niște ghete albastre, cu șiret,
erau frumoase ghetele alea, eram într-a opta
și maică-mea mă trimisese la pregătire la română,
așa că era seara de care vă scriu aici când m-am dus,
profa m-a dat afară, că nu are ce
să mă mai învețe,
era vreo șapte seara, o seară de noiembrie, ca asta de acum,
însă pe atunci Irina era la noi, ningea rău,
iar azi am spune că ninsoarea aia era
nemaipomenită, cod portocaliu sau ceva de genul,
mie însă îmi intrase în ghete,
oamenii mergeau pe jos, prin zăpadă,
aveam un ceas ca un medalion auriu, din acela electronic,
de purtat la gât,
era o modă la fetele din scoală,
mie mi-l dăduse taică-meu cadou, să-l porți
când ajungi într-a opta, mi-a mai zis el,
ajunsesem acasă, pe cine visezi
să strângi în brațe, ne-am culcat, am stins lumina
sau se stinsese deja de vreo oră,
a doua zi m-am dus înapoi să îl caut,
pe vremea aceea nu era nimeni să dea zăpada din stradă,
profa credea că ma întorsesem la pregătire, însă nimeni
nu a știut până acum
că eu căutam ceasul primit de la taică-meu,
zăpada se topise, eu mai treceam uneori pe strada aceea,
nu știu cum se numea pe atunci, Irina plecase la ea în oraș,
Irina locuia la ea în oraș pe strada Veseliei,
iar noi mereu râdeam pe chestia asta,
Nu am mai găsit niciodată ceasul acela, venise vacanța, apoi veni primăvara,
trecusem treapta întâi, cum era pe vremea aceea,
între timp, adică între pierderea unui ceas
și cât vă scriu eu aici,
se terminaseră toate școlile, Irina plecase departe
și nimeni nu ar putea ști
cât aș da
să mai râdem cu toții, ăia care stăteam atunci
la masa acoperită de o mușama comunistă ruptă la colțuri,
într-o noapte de noiembrie,
să ne ținem cu mâinile de burtă
de atâta râs,
într-o noapte ca asta de acum, exact ca aceasta
când scriu despre toți cei de atunci, și
poate că și ei citesc acest text,
la masa albăstrie a tăcerilor,
și poate că și cel de care îmi zicea Irina
să-l strâng în brațe citește acest text,
și poate că și acela care mi-a găsit ceasul citește acest text
o forse no
04377
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alina Manole
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 480
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 63
- Actualizat
Cum sa citezi
Alina Manole. “pe cine visezi să strângi în brațe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-manole/poezie/14196752/pe-cine-visezi-sa-strangi-in-brateComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AMMulțumesc pentru cuvintele tale! Așa e, precum ai scris.
0
MSșieu... cu nostalgie mi-amintesc de această urare : „pe cine visezi... să strângi în brațe” ; dac-ar fi să refolosesc urarea aș refolosi-o în inVersiune: „să strângi în brațe ... pe cine visezi” și probabil e clar că urarea se referă și la viața reală, nu doar la lumea viselor... Textul îmi pare cam încărcat cu expresii repetitive, când și când; poate un piculeț simplificat ar fi cu un efect mai mare printre cititori. Îmi atrage atenția „ Irina rădea” - corect râdea; subiectul se subînțelege aici „ când venea ea pe la Iași” nu mai trebuie precizat prin pronume... dar... voința autorului este ... sfin(ți)tă. Cer scuze pentru observațiile mele, dacă cumva sunt supărătoare. Numai bine,
0
un text molcom și oarecum trist, ca o îmbrățișare a unui rămas bun pe care nu ai mai apucat să ți-l iei, însă după care au rămas regretele și visele, mult timp după