Poezie
improbabila iubire
urban poetry
2 min lectură·
Mediu
existau zile în care ne întindeam peste lucruri
ca o fereastră mult prea pixelated pentru lumea în care trăiam,
pe atunci, toamna era un spațiu de memorie,
un loc în care improbabilul se aduna extatic,
era o vreme când ne adunam toți în spatele blocului,
pe atunci cu iarbă și răsaduri de roșii,
nu cred că mai jucam nouă pietre, și nici flori, fete, filme sau băieți,
terminasem, cel mai probabil, liceul,
sub cerul argintiu sau de oricare altă culoare,
eram într-atât de transparenți încât, printre coastele noastre,
se vedea lumea,
o femeie pleca, apoi o altă femeie,
plecările noastre erau scrise dinainte în cartea întâmplărilor,
strada se îngustase de mult, aerul se umplea
de numele lor, de contururile lor de ceață,
fiecare purta cu sine aceste absențe
ca pe un holter măsurând, în locul inimilor,
improbabila iubire,
merg pe strada copilăriei, zidurile se îngustează,
un Iisus de neon pâlpâind la parter,
un graff cu un cod QR spre viață
un playlist cu muzica anilor ’80 și
bună seara, iubite, te aștept ca și când,
un marcaj pe alb cu biroul de informație turistică,
o mesaj isu blocat pe ecran,
despre gerunzii, plecări și toate acele cuvinte,
în spatele blocului devenit parcare.
06598
0
Bun poem despre transparență și pierdere, despre cum ne vedem „lumea printre coaste” tocmai atunci când nu mai avem unde să ne sprijinim inimile. Recunosc o poezie matură, cu un limbaj contemporan bine dozat, da, o poezie care reușește să fie emoțională fără patetism și urbană fără cinism.Las stelută roșie!