Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

semnătura pe verso

pre_texte

1 min lectură·
Mediu
semnam pe verso „i” cu o literă stacojie
înfruntam simbolurile tale definitive
cuvintele se negau unul pe celălalt curmându-și înțelesurile
nu mai știai cum să mă aștepți
orele se scufundau în flacăra toamnei
le treceam împreună vâslind într-o barcă de împrumut
apoi îți scriam un poem imposibil din care nimeni să nu înțeleagă nimic.
e bine că mi-ai desenat o literă Albă în suflet. din ea vor porni de-acum toate cuvintele
niște pești uriași care ne vor aduce infinitul cu umbra lor verde.
(despre tine nu pot vorbi încă. ești organul neputinței mele
mult prea aproape de fericirea deplină
de ultimul cer
de urmele unui început violet)
mereu în fundal exista locul acasă
din care cineva tot pleca în pământ
eu îi strigam numele în limba noastră obișnuită
se auzea doar o ultimă înflorire ca un splendid blestem
ochiul negru bătea ca un clopot în mine
nu mai știam cum să te aștept
023570
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
153
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

ioana negoescu. “semnătura pe verso.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/poezie/148050/semnatura-pe-verso

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@madalina-marogaMM
Mădălina Maroga
nu pot să încep acest comentariu înainte să îți spun că, mă număr printre cititorii tăi, Ioana. poemele tale mă impresionează, curg frumos, fiecare are ceva deosebit. am plecat din poemele tale cu sentimentul acela de bucurie pentru faptul că m-am regăsit de multe ori în versurile tale.
am o mică sugestie. aici, \"ești organul neputinței mele\". nu prea sună bine... \"organul\"... poate găsești altceva. eu aș zice... \"cântecul\"... altceva.

am ales din poemul tău ultima parte, de la paranteze în jos.

frumos. \"e bine că mi-ai desenat o literă Albă în suflet.\"

te citesc cu plăcere.

Madim
0
@alina-manoleAM
Alina Manole
Ia uite ce e aici:

cuvintele se negau unul pe celălalt
curmându-și înțelesurile
nu mai știai
orele se scufundau
apoi îți scriam un poem imposibil
din care nimeni
să nu înțeleagă
nimic.

nu pot vorbi
ești organul neputinței mele
ultimul cer
din care cineva tot pleca în pământ
o ultimă înflorire
ca un splendid blestem
ochiul negru bătea ca un clopot în mine

Au mai rămas litera Albă, începutul violet, infinitul verde. Oare or fi de ajuns pentru o ceașcă de ceai din porțelan fin al luminii?
0