Străinul

Interesantă ultima strofă, nu știu de ce îmi sună de parcă ar fi scrisă de Mihai Leoveanu.
În rest, ar mai fi de schimbat - părerea mea - câteva cuvinte, expresii, dar dacă tu ai vrut să fie așa, așa să rămână.

Totul a plecat de la citeva minute pe un tarm, in acre mi-au aparut cuvinte in dialog cu un strain, in fata unei mari incredibil de vinetii. De aceea ma mira ca s-ar asemana cu mihai Leoveanu ce am scris, indeosebi in ultima strofa. Insa firele nevazute sunt si iata inca o dovada. Mi-ar placea sa imi spui si unde si ce ar fi de schimbat, fiindca oricum si eu as mai avea cite ceva. Acum cred ca las asa. Mai departe insa desigur voi schimba.
Multumesc, oranjul arcuit ne ramine.
Ela

Ela,
Străinul tău locuiește într-o grădină de portocali, în fiecare miez de soare în parte...așteptând să se facă lumină și pe malul vinețiu.
Poate este de vină toamna, poate este de vină o genă care nu-mi permite să nu zăbovesc acolo unde, începe un secol dintr-un alt mileniu, mult mai albastru și mai puțin întâmplător.
cer iertare lunii că sunt absentă
de la simfonia celor singuri
am făcut legământ să iubesc în alb

Trecătoare dinspre nisipuri spre vinețiu de alb val, mă întreb încă din ce ochi lasă urmă acea lacrimă și cum poate trăi străinul fără să mă îndemne să simt, pe mine cea care am rătăcit deja morțile prin lume. Mulțumesc, țărmul acela își așteaptă în alb iubirea.

Ela