Alexandru Gheție

finalul mi se pare slab. cel puțin fărâmele de trecut și oftatul...
mai buna prima parte, unele imagini îmi plac aici. și creează o stare, ceea ce e bine.
- sunt și niște alegeri nereușite. la cuvinte mă refer. eu am citit așa:

se strâng în palmele mele
bucăți de realitate pe care toți le aruncă,
deși ar vrea să le povestească
trupurilor fără chip.
pe care le evită de la ceas la ceas.
Se risipesc timid cuvinte cu miros
de struguri si țigări de foi
pe care degetele stângace
se-ncăpățânează să le ruleze.
Ei nu cunosc goliciunea acestor ochi,
știu doar să le astupe lumina

și atât. fără răbdare, fără oftat... Firește, nu lua toate astea nici măcar ca pe niște sugestii. e doar părerea mea. Și am lăsat aici semn pentru că mi-a plăcut mirosul acela de struguri și țigări de foi, mi-au plăcut degetele stângace, goliciunea ochilor...

alex

p.s. - de ce spațiile acestea între versuri? crede-mă că se citește mai greu așa :)

citeam la întâmplare...
apoi am dat de colecționara de ape. titlul m-a atras. și am intrat...
da, e un text curat în care se vede, pentru o clipă doar, adâncul... pentru că eu despre adâncuri am citit aici. firește, un mod de a vedea, unul din multe...
apele- fluturi// apele-fluturi de argint... Pe care-i găsești dincolo, într-o altă lume, dincolo de fântâni, acolo, în adânc. :)
\"amforele curbate\" este o metaforă deosebită. pentru că o poți apuca de toarte și fugi, cu trupul ei din fluturi de argint, din ape, din orice, orișiunde...
un text care mi-a plăcut pentru atmosfera creată, pentru simplitatea și liniștea sugerată.
- e un cuvânt care spune totuși prea multe aici. și taie puțin din din \"ascunzișuri\". acel \"ascunsul\" mi se pare că explică prea mult.
În amforele
curbate
îi ghicești
trupul
eu, cel puțin, așa am citit
în fine,
plăcut

alex

george, eu mereu am avut ceva probleme cu tăierea versurilor. uneori folosesc acele slash-uri. mă întreb dacă pentru a ascunde lipsa mea de atenție în ceea ce privește tăierea/ fragmentarea. ori e doar un mod de a indica anumite zone ca moment de pauză mai lungă. ori, în fine :)...
știu că ești foarte atent la aceste detalii care, sigur, uneori pot salva ori distruge un text. de aceea am luat sugestiile tale. sună fain acum. mai... muzical...
deci mulțumesc pentru sugestii. mă bucur că a plăcut textul acesta.


mulțumesc și eugeniei pentru recomandare :)

alex

mădălina - nu prea știu cum să cântăresc acolo - prima iubire vs. ultima :). Dar da, m-ai convins. plus că ezitasem și eu la frica aia. mai erau alte variante. așa că o să las fără ultimul vers. cum spui...

katy - ți-au plăcut versurile pe care le-aș fi scos eu... :)) las că scriu alt text și poate-ți place acela. aici nu mai modific. iar rârâitura din \"creierul fricii\" uite, dispare... cât despre balast, ufff am oroare :)

silviu - n-am vrut să ascund, pur și simplu, așa mi s-a arătat pe hârtie :)

vă mulțumesc pentru păreri, sugestii...

alex

\"prin ușa descuiată nu deschisă a unei păsări se arăta o colivie\" - ăsta-i un vers pe care n-am să-l uit multă vreme :)
în rest apreciez starea care se creează după citire. un fel de liniște, chiar dacă ceva apasă, te întoarce, te frământă.
\"tu nu erai doar eu credeam
că sunt fereastră\" - ar fi trebuit să se vadă prin fereastra asta toate sensurile. dar nu... ea doar le adâncește. și asta-i biiine :)
- \"distanța tot mai mută\" - e iar sugestiv, de parcă dincolo toate simțurile s-ar întâlni...
- ideea inelului prin care curg inele și strâmtează apoi învelișul, carcasa, noaptea apoi, mda, păstrează și oferă textului un soi de mister
plăcut,

alex

un text bun aici...
mai ales finalul, de fapt de la \"întrebări, lucruri d-astea și apa\"...
partea cu \"azi e mâinele ierului și nu există\" chiar dacă se înțelege mi se pare forțată, iar sugestia se pierde explicându-ți sintagma :). în fine, poate greșesc eu și chiar aici ar fi miezul textului, dar...
- e interesant că nu există necunoscut, doar o parte de suflet fără de conținut. și de aici o întreagă filosofie de viață... pentru că există orice se simte, de la apă la... ochi.
- prezența câinilor din final - mi se pare ok. poate un fel de a stabili oarecare legături între elemente care aparent n-ar avea nimic în comun. iar tot ce contează este că se... simt :)

alex

scriu fără să mă gândesc la stil/ stiluri/ tipuri de discurs...
cred că e doar un alt mod de a spune despre. ori se poate spune doar într-un singur fel? nu cred.
apreciez sinceritatea de care dai dovadă. dar punctele sunt necesare. limbaj dezarticulat? fie... Sunt curios cum de te-ai gândit tu la joyce. ori la faulkner. pentru că se trece de la un moment la altul prea ușor? ori e vorba de limbaj? de fluxul conștiinței? de ?
păcat că n-ai înțeles acolo... \"hihi\"
mulțumesc pentru semn, iulia. voi încerca să mă întorc la mine cumva :),

alex

\"foarte subtil se insinua nepăsarea\"
firește, sunt multe aici de spus. dar așa, subtil, spun doar că secvența aceasta mi se pare deosebită:
\"copilul curgea în tencuială
lângă ziarul îngălbenit
și visam la ceaiul din ceașca crăpată\"
- \"aluatul somnului\" mi se pare, din nou, sugestiv. mai ales în forma aceasta, inexplicabilă. \"întins pe sârmă\". și titlul poate coborî direct în text.
- între nepăsarea aceea și oarba care privește... se leagă, iar, multe...
plăcut,

alex

foarte interesant titlul. foarte faină coperta... poezia ce stă în spatele minunii să crească în cititori.

alex

scuze pentru raspunsul acesta intarziat :)
ma bucur ca ati trecut pe aici
si fireste,
va mai astept :)

alex

paul, cristian,
multumesc pentru trecere...
si mie imi pare acum putin... straniu. o sa ma mai gandesc la strofa 5 :)
sa spunem ca bisturiul unge soarele ala pe o felie de zi :)

alex

paul, e interesant ce spui referitor la alice :)
si ma bucur ca ai trecut pe aici
multumesc,
alex

iulia - e tare bine ca se simte ceva detasare, ceva poveste, ceva naivitate in alegerea titlului :). e un text care si-a atins scopul, simt asta. si nu, eu nu m-as opri acolo :)
\"pe străzi
mii de păpuși dolofane
mii de chei să le învârți

el știe\" - aici e substanta textului. e partea cea mai piperata. el stie

cristian - cate o cheita pentru orice :) - una pentru somn, una pentru dragoste, alta pentru renuntare...

multumesc,
alex

mă bucur că ți-a plăcut renunțarea din cutiuța muzicală de aici :)
mai treci,

alex

o poezie pe care punem degetul și spunem: aici e! :)
mi-a plăcut și mie. mai mult prima parte, repetițiile care funcționează foarte bine, accentuează perfect:
\"Doar un timp,
după aceea ne trece.
Se întinde firul tot mai mult, devine tot mai subțire,
apoi se rupe.
O să mai
o să mai vor
o să mai vor-bim,
nu înseamnă decât că pleci
un timp.\"
- e delicat și trist. of course, există și un oarecare optimism. dar eu trec peste. mă gândeac doar la semnele acelea. apoi soarele incolor. mie mi se pare că aici, în textul acesta, e stropul acela de speranță pe care ni-l punem după fiecare plecare. ne gândim la peste mii de ani și nu, nimic în realitate nu se petrece. nici nu ar avea cum...
- și:
În urma ei s-a făcut tot mai toamnă
soarele n-a mai avut nici o culoare
oamenii au înghețat
și brusc s-a topit totul în
cretă. - cred că așa scapi de \"căci\", nu știu, just an opinion :)
am citit și scris despre cu plăcere,

alex

sigur nu te uiți în oglindă și scrii?
pentru că atunci când \"linia ochiului devine orizont\" te identifici perfect cu caroline :)... în fine, nu asta contează. ce-mi place e mini-portretul carolinei, un ceva tare ciudat între mare și cer, o pată albastră care pare să lege totul :). jocul în sine este un exercițiu de imaginație. sunt imagini faine aici. o serie de texte interesante reușești în ultima vreme, silvia :)

alex

îmi place textul, ottilia... și, dacă-mi permiți, voi spune ce aș face ca să-mi placă și mai mult :).

pe drumul melcilor am ținut-o ușor
încât pocnetele să rămână sub tălpi
oricât păreau de zidiți în iarbă și crengi
de fapt construiau piramide

alergătorii stârneau furtuni
prin grindina de calcar
soarele își stingea setea
cu gelatină

m-au ajuns din urmă, simțeam
o cocoașă în creștere, inima
cât o cochilie, ochii mijiseră
cornițe în sufletul lumii

- e varianta lui katy, care mi-a plăcut, ultima strofă...
- cred că toate aceste semne ajută autorul. nu îi diluează personalitatea. nu, deloc. nu e ca și cum s-ar impune cuiva să scrie așa și nu invers, să simtă așa și nu altfel... sunt sigur că autoarea va citi, reciti și va da textului o formă definitivă și după aceste câteva păreri. eu am spus, și repet - așa e mai pe gustul meu. nu înseamnă că e și pe al altora :)
- oricum și dacă nu s-ar face nicio modificare aici, am rămas plăcut surprins de textul acesta. e sugestiv, viu, imaginile nu sunt forțate...

alex

îmi plac mult ultimele 2 grupaje. atât imaginea căluților de mare care se fac nisip sub razele acestui soare nociv, să-i spun :), cât și imaginea luptei din interior, un război al mutărilor inspirate, din ultima strofă.
- \"prostuțe\" - ăsta-i singurul cuvânt pe care l-aș șterge de aici, pentru că diluează, nu aduce niciun plus. nu prea e pe gustul meu nici \"presa\" aceea, dar... o părere, firește.
- e interesant acel \"străinule\", modul în care se vorbește cu el, despre...
- \"fiecare înnebunește cum poate\" - uite un vers cu care plec azi la ștrand, frumos,

alex

- îmi place relația dintre titlu și versul final. apoi atmosfera. am senzația că textul e scris cu degetul pe o fotografie veche, îndepărtată. \"frescele șterse\", pustiul din interior, refugiul de aici, \"draperiile roșu bourbon\", \"podeaua ceruită\" - toate, detalii de decor. și încerci să stabilești o legătură între cuvinte și imaginea care îți apare undeva în spatele ochilor :). Intrarea în cameră nu e altceva decât o adâncire într-o fotografie. ori poate o încercare de a limpezi \"ștersele fresce\"...
toate gesturile, toate mișcările de aici (dure ori tandre) - \"o trase\"/ \"o împinse\"/ \"duse\" - vin tocmai să clarifice, să lumineze, dacă mi se permite, un anumit loc. pesemne că ar avea rolul de a îndepărta un soi de pânză- învelitoare a ceva mai puțin vizibil. ori chiar mort. și da, chiar au rolul de a crea impresia a ceva viu, puternic, tânăr :).
- pentru mine există aici o identificare a eului cu un colț ascuns al camerei (ori cu întreaga cameră, totuna), iar acest transfer - inside picture//outside picture se desăvârșește în momentul în care apare senzația de sufocare:
\"Căci tot mai multe învelitori
împrejmuiau atunci dumnezeul străveziu ce
trăgea aerul și îl ținea în el
să nu fie de ajuns \" - iar secvența aceasta este superbă prin forța de sugestie, pot spune, cred, pe gustul meu :)
- e și un drum aici, unul pe care eul își exersează echilibrul în și din subsolul unui, hmmm, tablou, să spunem...

- diferă puțin discursul din prima parte și cel din ultimele 2-3 grupaje. nu știu dacă ăsta e un plus ori un minus. pentru mine este o trecere, un fel de ieșire dintr-o realitate și intrare în alta, foarte puțin diferită de prima. e poate o ieșire din camera obscură a celuilalt în camera obscură a sinelui...
- știu că se prea poate să mă înșel cu multe treburi pe aici :). dar asta nu contează. am citit și am scris despre cu plăcere... :)

alex

am recunoscut deja :). și tot da, am curaj să recunosc.
nu mai încerc să iau apărarea textului pentru că simt că n-am argumente și am înțeles care e ideea de bază. voi ține cont de sfaturi, sugestii în textele ce vor urma, dacă vor urma...
și mulțumesc frumos de trecere, contează...

alex