inexplicabil. mircea ivănescu a murit alături.

mircea ivănescu a murit și n-a murit...a murit numai dacă vrem noi să moară
frumos omagiu și nu spun asta doar pentru că e omagiu, găsesc aici niște imagini reușite ca:
„un aluat al somnului
întins pe sârme”
„în oraș se vânduseră toate umbrelele” - asta mi se pare cea mai puternică...e ca atunci când te plouă și n-ai acoperiș
finalul e din nou sugestiv și în notă înaltă
n-aș avea multe de spus, e un poem care se tace acesta
mai trec,

iulia

bine că ai scăpat de avort, că era ca naiba, moartea domnului ivănescu devenea (având în vedere și titlul) o întâmplare adiacentă acelui avort. acum e măcar mai echilibrat.

deși dacă tot se vrea omagiu, de ce \"viața mea?\", de ce nu \"viața, pur și simplu\"?

pentru că acel mea focusează pe cel ce spune și nu pe cel despre care spune, ceea ce-l face, iarăși, pe acesta din urmă să fie un element adiacent.

or...

pe tine te cred, ai fost acolo.

ești un martor credibil.

\"foarte subtil se insinua nepăsarea\"
firește, sunt multe aici de spus. dar așa, subtil, spun doar că secvența aceasta mi se pare deosebită:
\"copilul curgea în tencuială
lângă ziarul îngălbenit
și visam la ceaiul din ceașca crăpată\"
- \"aluatul somnului\" mi se pare, din nou, sugestiv. mai ales în forma aceasta, inexplicabilă. \"întins pe sârmă\". și titlul poate coborî direct în text.
- între nepăsarea aceea și oarba care privește... se leagă, iar, multe...
plăcut,

alex

dacă un vers a plăcut la dumneavoastră, eu am văzut cum peste poezeaua mea s-a așternut liniște. Cu stimă, deci!