camera obscura

eram curiosă cum sună în română. și are, pe alocuri, ceva baroc, la nivel de formulare, în prima strofă. iar aici - Nu le deschiseseră toate ferecăturile întâi arama lucrurilor
apoi a pielii în care s-a topit viață dimpreună?

topica îmi pare că merge împotriva livrării sugestiei.

către final, adică în strofele finale schimbi macazul, stilul, introducând o limpezime și sharp edge pe care le prefer.

ca ansamblu, are ceva heteroclit, dar care nu deranjează neapărat, mai ales având în vedere că nu e un text lipsit de mesaj.

Interesant e ca il faci pe cititor sa aiba asteptari si intrebari(\"dumnezeul straveziu\"?), insa un singur lucru se clarifica: \"camera obscura\".

barocul ca setting, dar nu si ca esenta
partea aceea de vorbire indirecta libera e transpunerea a unui dialog acut, intretaiat a celor 2 personaje, dar nu am considerat ca ar putea deveni o validare a settingului ca atmosfera, ci mai degraba o amprenta vie a ei chiar si dupa destramarea ei

multumesc, Madalina.

Adrian,
ma bucur ca ai ramas cu urma unui chiaroscuro pe care sigur il vei intrevedea

- îmi place relația dintre titlu și versul final. apoi atmosfera. am senzația că textul e scris cu degetul pe o fotografie veche, îndepărtată. \"frescele șterse\", pustiul din interior, refugiul de aici, \"draperiile roșu bourbon\", \"podeaua ceruită\" - toate, detalii de decor. și încerci să stabilești o legătură între cuvinte și imaginea care îți apare undeva în spatele ochilor :). Intrarea în cameră nu e altceva decât o adâncire într-o fotografie. ori poate o încercare de a limpezi \"ștersele fresce\"...
toate gesturile, toate mișcările de aici (dure ori tandre) - \"o trase\"/ \"o împinse\"/ \"duse\" - vin tocmai să clarifice, să lumineze, dacă mi se permite, un anumit loc. pesemne că ar avea rolul de a îndepărta un soi de pânză- învelitoare a ceva mai puțin vizibil. ori chiar mort. și da, chiar au rolul de a crea impresia a ceva viu, puternic, tânăr :).
- pentru mine există aici o identificare a eului cu un colț ascuns al camerei (ori cu întreaga cameră, totuna), iar acest transfer - inside picture//outside picture se desăvârșește în momentul în care apare senzația de sufocare:
\"Căci tot mai multe învelitori
împrejmuiau atunci dumnezeul străveziu ce
trăgea aerul și îl ținea în el
să nu fie de ajuns \" - iar secvența aceasta este superbă prin forța de sugestie, pot spune, cred, pe gustul meu :)
- e și un drum aici, unul pe care eul își exersează echilibrul în și din subsolul unui, hmmm, tablou, să spunem...

- diferă puțin discursul din prima parte și cel din ultimele 2-3 grupaje. nu știu dacă ăsta e un plus ori un minus. pentru mine este o trecere, un fel de ieșire dintr-o realitate și intrare în alta, foarte puțin diferită de prima. e poate o ieșire din camera obscură a celuilalt în camera obscură a sinelui...
- știu că se prea poate să mă înșel cu multe treburi pe aici :). dar asta nu contează. am citit și am scris despre cu plăcere... :)

alex

multumesc pt trecere si semn
VV

vad ca e mai vechi textul un pic. totusi, asta nu impiedica pe nimeni sa-l aprecieze. eu l-am resimtit ca pe o scriere foarte matura si-n acelasi timp degajata. ca o paralela: inaintea miracolelor sunt doua tipuri de oameni: cei ce le povestesc foarte isterizati, necontrolati, sarind peste detalii, si cei care invata ceva de pe urma lor, se maturizeaza, si cand ajung sa le descrie o fac asa cum trebuie. cam asa e si cu poezia, sunt oameni care au idei bune dar sunt atat de entuziasmati sa le exprime incat se pierd, si sunt altii care reusesc cumva sa fie calculati, rabdatori, inteligenti si sa atraga (cazul textului tau).

multumesc pt apreciere, Claudiu. e un text la care tin f mult.