Poezie
vortext. 2
1 min lectură·
Mediu
Lăsat fără supraveghere,
aliniamentul de goluri și plinuri al fiecăruia
e vulnerabil.
Zile tentaculare
duc până la capăt
în ochi vizi
și întorc urme vizibile.
O arcadă de veghe
îmi cufundă corpul
în golul rămas după corpul tău.
Trag aer în piept ca pe un fermoar.
Arcada se lasă și învârtită pe loc, la nevoie.
O voce mică trage cu urechea la una mare.
Cea mai mare astupă fiindcă trebuie să tacă.
E vocea supraveghetoare.
Ea-mi bagă mințile-n cap
și se retrage anevoie în hăul din vecii-vecilor.
Să las noaptea
să intervină ca o respirație gură la gură.
De la un simț la altul asta face bine.
Te face să videzi preaplinul.
003686
0