Poezie
străvezenia
1 min lectură·
Mediu
sticlăria din ochii tăi
prin fața ochilor mei
ca apoi să-i las să cadă-n jos
în acest triunghi desprinzându-se brusc
scobesc un spațiu
de care tu să nu știi
mai târziuri împinse acolo
se sparg, eliberându-și sufletul.
aburul acesta se strânge
într-o voce strălucitoare,
a ta.
cum se face că
se poate subția la nesfârșit
pe după lucruri
parcă nici părul tău nu era atât de lung
nu se răsfira
gata să sufoce
acum că a mai rămas lumină
prin fața ochilor
poți să aluneci în scobituri
în care să-ți tragi sufletul mai tărziu
001142
0