îți închipui, fred

\"copacii dau din frunze ca din aripi\", superb. Ai reușit să aduci în prim-plan o lume a imaginației străbătută de lumina lumii reale îmbrăcând idei interesante lucrate,discret, cu simboluri. Ideea unei lumi roz, dar în care, totuși, copiii se umflă cât un balon, probabil datorită lipsei elementului contradictorial în această lume freudiană. Apreciez ca deodebite și ideea și mijloacele folosite în realizarea acestui poem. S-ar mai putea spune multe. Dar mă opresc. Un poem care solicită felicitări pentru autor. Cu prietenie, Ioan.

și în toată forfota asta /calculată?!/
copacii dau din frunze ca din aripi
ca din coadă

lumea copacilor atat de reala. atat de mareata, un sentiment al zborului inradacinat in fertilitatea pamantului.si eu ii ascult des si nu mi-se pare iluzie. intinzi mana simtindu-i si parca detectezi cum percep spatiul si un punct de sprijin in el. ai vazut cum cauta sa-si directioneze ramurile spre ce e in jur, sa atinga, sa foloseasca, sau frunzele in sus si jos.

imi place cum viata din poem include si aceasta parte altfel, acest spirit altfel.dar cel mai important e că toți
absolut toți
își
fac
planuri
si copacii
si copacii

da, asta se întâmplă când dai cu ochii de...

infernul acesta, Fred, este pentru toată lumea. Așa că, nu fii curios.
știe Alex, să le spună, dacă te interesează!

mie mi-a plăcut.

este o spunere parcă mai altfel, mai degajată, venită parcă de la \"bătrânul satului\", care le știe pe toate.

of, realitatea asta care ne înconjoară!

nu pot să nu remarc strofa: \"bisericile nu încap aici... Amin\" care este esențială poemului.

mi-a plăcut.

Ottilia Ardeleanu

Un poem pe care l-am citit cu plăcere, scriitură lejeră și peniță artistică. Alex, m-ai bucurat pe ziua de azi.
LIM.

va multumesc pentru semne
ma bucur mult ca a placut textul acesta
va astept cu drag, mereu

alex

faină relatarea asta din infern. Un infern cu reguli pământene și parcă și cu trup de pământ.
M-a deranjat puțin aici:
\"aici oamenii merg pe trotuare
ÎMBRÃCAȚI îți închipui
?\"

Nu am reușit să înțeleg rostul așezării aici. (?)
Foarte fain nucleul poeziei, cu acea inserție filosofică în jurul căreia gravitează tot poemul. E bine de știu că și în infern steaua mamă e Dumnezeu.
mi-a plăcut.

Finalul e făcut ca un pantof cu mărime universală. Pentru fiecare cititor.

Cu prietenie,
Raul

raul, bucuros că ai apreciat textul...
acolo, la IMBRACATI, am vrut să accentuez pe acest cuvânt iar ? nu știu, așa mi-a venit. La o re-citire poate că voi renuța la... Te mai aștept,

alex

Da, m-am gândit că accentuarea ideii era scopul. Eu văd așa:
\"aici oamenii merg pe trotuare
îmbrăcați
îți închipui(fred)?
îmbrăcați\"
Mi se pare mai în regulă așa...

eu nu sunt de acord. e penibil cum suna, iti inchipui imbracati, daca si mai accentuezi cu imbracati de doua ori. parca e pacientul isteric si-l tortureaza pe medic sa schimbe universul.

”tot aici
dacă se nasc
puii aceia roz cresc până nu mai
suportă durerea
și
mor”- realism feroce aici. E o ipoteză interesantă a condiției umane.

”ar fi multe de spus fred
dar cel mai important e că toți
absolut toți
își
fac
planuri

de parcă”- am senzația unei zădărnicii a eforturilor noastre, facem planuri de parcă...ce? de parcă am fi nemuritori. Dar într-o zi puii cresc până nu mai suportă durerea și...mor.

Poemul tău ne transmite ideea efemerului în condiția umană.

Interesantă și imaginea copacilor, mi-a plăcut.

Am citit cu interes,
Mihaela

vă mulțumesc pentru semne...

raul, elia - dacă cititorului pare penibil, schimbăm... nu mai era nevoie de gluma cu pacientul isteric :)... păreri și păreri... eu vă ascult gândurile și m-am gândit așa :
\"îmbrăcați
oamenii merg aici pe trotuare
îți închipui\"
ce spuneți? :)

mihaela - o interpretare corectă :). Ai dreptate. Condiția umană, nemurirea, sau mai de grabă murirea, în fine, omul nu-și poate permite luxul de a-și face planuri. Nu le va realiza niciodată. Mă refer la planuri, nu la o schiță a necesităților pe 3 luni :).

Vă aștept aici cu drag,
alex

Eu nu am prins gluma respectivă, tot citesc de atunci comentariul și nu înțeleg. Oricum, mi-a adus aminte de glumele cu porcușorul isteric. Cred că ar fi fost o comparație la fel de potrivită..:)
E Ok și varianta propusă mai sus, oricum e mai bine decât în varianta actuală. Opinia mea umilă...Fără dorința de a veni cu sugestii penibile, patetice, sau altfel :)

mi-a placut din start titlul. ideea transmisa aici e f interesanta. un iad prea normal. ca si cum nu avem cum sa stim daca nu e cumva si lumea in care traim unul. s-au scris multe despre lumea de dupa. aici ai un poem cu o perspectiva simpla, dar prin asta deloc apasatoare. mai citesc.

raul, nici nu știu de e o glumă sau nu. Ideea e că sugestiile mă ajută, nu le consider nicidecum umile sau altfel. Mulțumesc că ai intrat aici... Am modificat acolo. Sper că acum să fie mai bine atât pentru tine, cât și pentru elia. Ne mai citim și cu siguranță că vom vorbi mai mult pe viitoarele texte :)

alex

lumea de dincolo este aici... Tocmai asta am încercat a reda. Un infern în care oamenii își construiesc biserici, se îmnulțesc, merg firesc pe trotuare... Că despre un altfel de infern, iad, rai s-a scris mult, așa e, :)... Mumțumesc,
cu prietenie,

alex