comm-uri

mamă, da necăjit mai ești. probabil că asta urmărești cu versurile tale scârbite.
orice ar fi, renunță la țigări!
și, totuși, ce ai, mă, cu poeziile?! și ce nu-ți convine la commuri? :)

Ottilia Ardeleanu

Cred că autorul e de fapt un alter ego. Sau alter ego-ul a luat în proprietate prin devălmășie pe autor. Mai întâi, în primele două strofe găsim o apostrofare, mai mult feminină, despre poemele-i din urmă. Discursul este inventat cu finețe. Apoi apare eul poetic, la jumătatea poemului, însă vedem apoi că o Ileană îl face să devină cum nu știam. E poate o previziune urâtă, ceva coșmaresc. Mai ales că toate mișcările comportamentale necenzurate irită la maximum retina cititorilor.
Oricum, se observă artificiul, exhibarea unei răutăți. Era măcar bine să așezi, Alex, un alt actant în aceste ipostaze, nu să-ți faci o autoscopie lirică falsă! Ar fi de rău dacă am accepta contrariul. Tertium non datur.

ipostaze ipostaze ipostaze... :)
vă mulțumesc pentru semne, păreri
otilia, uneori mai ești și necăjit, nu... Nu sunt supărat pe comm-uri, poate doar pe unele răutăcioase. nu neapărat la poeziile mele :)

dragoș, cum am spus, ipostaze... fețe, nu știu cum să le mai spun... e doar o revoltă aici la acel realism mult ”dorit” în discursul liric. Pentru mine realismul în poezie e fleșcăială, duș fără apă, să spun... mulțumesc pentru că intri până dincolo de text, mersi pentru sfatul sincer...

numai bine,
alex

Alexandru Gheție,
trec peste englezisme - ( deși o Elena Vlădăreanu le spune pe românește cu plăcere, exact ca în popor). Dincolo de realismul tuns de orice înfloritură adormitoare ( metafore etc.), putem observa cum această cascadă de elemente ale imediatului ( mediu înconjurător, reacții ad-hoc )își găsește ușor albia pe care să curgă ( refularea ): subiectul își recucerește libertatea, se distanțează de răul odată denumit. Până a doua zi, când acest calvar minunat numit viață ne smulge poeme din sânge precum cel de mai sus. Fiecare pasăre...
Cu prietenie, liviu

pornind de la aceste comentarii, mai ales distructive :) Și de ce ar trebui realism? Întreb și eu. Așa, de buna receptare de către un public format pentru asta? Retoric, însă strofele următoare dau substrat poeziei, amplifică.Cred că sîntrm prinși într-o capcană. Ne flagelăm pentru nereușite și acceptăm reușite fără substrat. De minut, niște blițuri ce ating lumina pentru o secundă. De aceea văd poezia aceasta ca o mare întrebare. Încotro? Doar noi hotărîm.
LIM.

ia te uita! in seara asta am avut parte de un dialog asemanator pe un alt site, doar ca eu nu am argumentat cum o faci tu, in ultima parte a textului. :))
inchipuieste-ti cum am reactinat cand am deschis pagina...

da, e greu uneori sa acceptam diversitatea, iar bunele noastre intentii se cam ineaca in teorie.
insa un lucru se verifica: notiunile pe care nu le intelegem, dar carora le intuim profunzimea, ne sperie. e mult mai simplu sa le negi, e mai linistitor si, pe moment, mai eficient.
si se pare ca ne complacem tot mai mult intr-un soi de autism ...stiut fiind ca autistul nu poate reactiona la metafora, la simbol, la cimilitura, doar limbajul frust e cel care creaza interferente intre lumea lui si lumea celorlalti.

poate ca asta este, de fapt, boala secolului.

: as taia multe versuri pentru ca sunt prea lungi si spun prea putin.
de exemplu: \'\'e o stradă pustie aceasta pe care merg\'\' as spune
merg pe o strada pustie.

\'\'s-au ascuns florăresele ca ciupercile\'\' ciupercile apar nu se ascund.

primele doua strofe merg si separat, parca ar fi un mail trimis de la un critic (as zice critica).

oricum se simte cumva o respiratie de primavara prin scriere. desi parca mai trebuie ceva, personalul tau, pt ca despre fentarea controlorilor, inghesuirea stundetei in masina, injurarea controlorilor, nepusul banilor pe card s-a mai zis.

imi place prima parte mai mult, primele doua strofe.

sincer, nu mă așteptam... este, într-adevăr, o lipsă a mea de responsabilitate. Înainte de a posta ceva, normal e să citești, să re-citești, dar de, valul...

liviu, mă bucur că ai trecut, așa e: refulare/defulare, și da, fiecare pasăre... :). Te aștept mereu cu plăcere

lim, e frumos ce spui... treaba cu \"niște blițuri ce ating lumina pentru o secundă\". treaba e că în acest moment sunt tare confuz în legătură poezia în general, cu multe lucruri care se încolăcesc pe piciorușele versurilor, sau intră în ochii-i albinoși :). Mă bucură prezența ta, te mai aștept

adriana, nu știu dacă e sau nu boala secolului :)... adevărul e că partea a doua a textului , după \"ok:\" e, cel puțin pentru mine, un exemplu de așa nu!. Cred că boala secolului e problema aia cu diversitatea, de care aminteai :). Te aștept mereu cu plăcere și interes

ștefan, eu aș tăia toată partea a doua, de fapt aș șterge tot textul, dar ar fi... Și da, ai dreptate, chiar sunt două texte, al doilea fiind un exemplu de discurs \"curățat\" :). E normal să tai, să elimin, să arunc. Mersi pentru sfatul cu ciupercile, așa e; în legătură cu lucrurile care s-au mai spus... păi le-au spus alții :), și cum aș putea spune că nu mi-au pus banii pe card în alt fel?? Te mai aștept

numai bine,
alex

… pentru mine acolo e răbufnirea care leagă cel mai bine partea 1 de partea 2. Eu aș fi folosit beep-uri, nu din pudoare, dar parcă ar avea mai multă distanță și parcă revolta puțin reținută are mai mult umor.

“realism” n-are nevoie de articol nici în subtitlu, nici în ultimul vers.

Archibald Haddock

am intrat pe pagina ta si mi-a placut ce am citit inca dinainte de a veni aici... Ai fost mai rapid :) In fine, multumesc pentru semn si pentru sfaturi, chiar imi folosesc, e interesant ce imi spui in legatura cu revolta, cu beep-urile si umorul... te mai astept
numai bine,
alex