Adriana Marilena Stroilescu

să mergi mereu pe strada cu soare îi șoptea vântul în a sa desăvârșire mă doare-n cot de joia cu tristeți și de singurătăți adânci în șlefuire ne tot clădim miros de cer pe mâini destăinuiri

ce bine-ți stă așa domnul Anton cu ochelarii de baga și cu breton ți-ai luat până și ceas de buzunar cu lanț de-argint și lebede la secundar ori poate o pendulă bing-bang de primăvară ploaie

copacul cu viermi de mătase înflorise mirări desculță copilăria mergea cântând pe sub duzi căutându-și maturitatea fluturii se înfășurau strâns în scutecul naiv al aripilor să nu crească

cumințenia pământului atârnă soarele de mijlocul șoselei agățat stă câmpul ciorchini de lene curgându-și floarea pe garduri culcat cerul împăturește orizont după-amiaza miez de salcâm dintr-o

e ziuă dincolo de pleoape mă sapă melcii argintii mă-mbogățesc cu o tăcere în gând triez filozofii alt anotimp e dincolo de lună sunt alte păsări dincolo de soare mă conversez doar cu

mijlocul grădinii sufletul pământului fântână coboară în adâncuri frânghii de aer făcând nod apelor visele spiridușilor uscate la soare urcă oglinzi de ghimbir dimineața în castelul lăcustelor

calul purta impecabil o cămașă albastră ce-n ochi culoarea cerului o răsfrângea bea bere cu mine de mână șezând la o masă și-n crângul de salcâmi mă-ndemna a visa hai să fim prieteni mă-nvăluia

pe umeri cu urme de verde ascunse incizie florală în carne pergament pliai un șervețel în câteva cuvinte să-mi construiești din el un continent din păsări și frunze colibă de stuf cu cerul

doi și cu doi făceau cinci doar biserica din parcul Moxa era întotdeauna tăcută tu sprijineai gardul cu proptele din vise dezgolind precaut în mișcări o portocală să n-o rănești cumva indecent

astăzi voi fi mai mult cu o secundă de primavară în piruete ritmului de cireș înflorire către alt început nici măcar nu mai contează dacă tu nu ori dacă eu da fără de griji vântul

curățătorie ecologică s-a deșteptat cerul într-o dimineață de martie strângându-și la spălat rufele murdare aduna în grămezi sentimente neândurător împărțindu-le pe culori la alb floarea de

despic viața în două jumătăți de pepene roșul ți-l dau ție verdele îl opresc pentru mine semințe negre cuvintele nu mai încap în felii de mână despărțirile noastre stau de vorbă la o răspântie

când tu apari la ușă în haina-ți fumurie și-mi cânți Sonata Lunii sunând la sonerie se umple toată casa de zumzet și mișcare surâde-n glastră floarea dormită-n așteptare mai înstelată

se surpă munți de sare prăvălind tot cerul mătănii în mărgele lemnul de plop se frânge închină semn de rugăciune firul de mătase șuvoi de frunze la fereastră ploaia strânge vânt taciturn

cu zâmbetul tău modelez nori netezimi în inele de piatră șuvițele vântului au încremenit platonic pe umerii statuilor ploi de marmură nici un sunet nu poleiește tânguitor universul concav

se joacă dimineața cu pene colorate lumină-aruncă zorii cu dinți naivi de lapte râzând până la ceruri cu păsări și-napoi o nouă zi se naște frenetic pentru noi împrăștiind prin casă bucăți de

mâine avea gust auriu de miere sori de metal valsau în viscere odaia mea privea înspre mare cu alge colțoase albite de soare cai aripați ma mângâiau în zbor și macii sângerau de-atâta dor îmi

mi-e dor de iarnă necuprins mi-e dor de voi pe-aici ianuarie curge sofisticat cu ploi iar din fereastră-mi face semne o cyclamă râzând că-n sufletu-mi e-atâta melodramă cine și câte texte pe