Era timpul florilor

nu pot decat sa ma uit in ochii tai, si sa-mi imaginez ce calatorii miraculoase am facut eu prin tine..:)
sa-mi povestesti din fir a par..mi-e pofta de cuvintele tale, pentru ca ele imi genereaza imagini vizuale splendide..
cu drag,
Linea

Mă bucur să te redescopăr după atâta timp, printre atâtea arome. Un poem superb, ceea ce nici nu mă miră. Și întotdeauna mi-a prins bine un strop din tine, mai ales când obosesc să mai fiu atât de întunecată. Când mă satur de mine...

Am si uitat cat de bine-ti sade intre rime, cat de abil le \"daltuiesti\" in fiecare vers.
Se pare ca ai adunat mult dor...\"și macii sângerau de-atâta dor\".
Flori, culoare, o adevarata ikebana.

Li se întâmplă adesea oamenilor să rostească potrivitele cuvinte, chiar și atunci când nu înțeleg nimic. Tu te uiți în sufletul meu, Dănuța, pipăi nuanțele atent și cu grijă să nu strici ceva, tu nu mă citești, tu mă simți pentru că și tu ești un călător al culorillor încercând să descoperi cele nevăzute, să ajungi la sursa darului care nu se găsește niciodată în afară ci doar înăuntru. Mi-e bine cu tine în pagina mea, azi mi-ai dăruit oranjul și uite, dintr-o dată dimineața a căpătat gust de portocală, mă simt energizată în ciuda timpului mohorât de afară răscolind cu voioșie printre creioanele mele pastelate, gânduri zâmbind.

drag ție,
Ama

Sunt tare fericită că nu m-ai uitat. Nuuuuuu, să nu te saturi niciodată de tine și mai ales nici să nu-ți treacă prin cap să încui ușa. Cei care bat la ușă, o vor găsi deschisă, cei care stau în prag prea mândri pentru a bate, nu vor fi auziți, dar aceea este alegerea lor. Ascultă-l pe Nichita, știu că-ți place:

\"Nu adormi. Rămâi cu mine. Să nu adormi,
până când oboseala nu va înfige în tine dinții
jertfindu-te unor idoli enormi
și verzui și sfinți.

Să nu adormim, să veghem, să nu adormim
până când oboseala și veghea ne va fi piatră
prăbușindu-se verzui din senin,
idolatră.

Până când veghea, până când oboseala
se vor face iarbă, și trunchi de pomi
Hei-ha, până cănd surâzând, Kalevala
se va sparge-n eoni.\"

Ama

Nici nu-mi imaginam eu, acolo, departe, că tu încă mă mai citești. E bine să fiu din nou acasă printre cei dragi, am descoperit o mulțime de lucruri bune și frumoase de când am venit. Uite cum mă duci tu cu gândul că ceea ce facem depinde de ceea ce suntem, dar și că suntem într-o oarecare măsură ceea ce facem. Oare aș vrea să fiu o floare?!... Si dacă da, pe care aș alege-o?
Mulțumesc, Codrina!

Ama

... așa că am revenit să-ți aduc una.
<img src=http://i3.photobucket.com/albums/y94/AlexaMihalcea/lily.bmp