Adriana Marilena Stroilescu

când cerul și cerul cerurilor nu-l mai încap încalță pianul sandale de gumă și pleacă împăturindu-și visele într-o valiză alb-negru de fiecare dată când cineva dezertează din poezie muzica își face

surâs matinal toamna se agață de trecători pe gulerul apretat al duminicilor secătuite de patimă iubirile de ieri noapte urcă într-un vârtej încă roșu învolburat lăsând urme de ruj pe zidurile

lied fumuriu prima zi de octombrie și-a lipit fruntea de sticla murdară a geamului dezinteresat la cafeaua de dimineață armonia singurătății în tete a tete eu și perdeaua trasă pe jumătate

nu vreau să mai aud de domni cu \"m\" aș șterge litera de s-ar putea din alfabet însă cum ei fac parte din trecutul meu îi mai păstrez un pic în gând discret de mâine însă fără nici o

am înmugurit de voi vorbesc verde mentolat râd aiurea cer hipnotic peste lume aruncat am înmugurit de voi din cuvinte dezlipită mă simt sexy și obraznic pe-o planetă înroșită de pietroasele

cuvintele puse la dospit atemporal pâini de piatră rotunjind crestele vânătorii de chihlimbar s-au pornit să caute rășinile nu se aude pușca doar pasul urcușului gâfâind muntele

întindem năvoade până la cer plase în care vom pescui visul fluturilor de apă ipotetice vorbe despre necuprinsul dumnezeirii modelăm abstract aerul dintre noi în oglinzi pe scara

am trecut pe la tine cu flori de cenușă pudrată pe aripi interiorul cuvintelor mele rădăcini scormonind din burta pământului tuberculi de lumină am găsit ușa dată de pereți dar înăuntru nu

eu cred că e vorba despre frunza de ficus ori de perușul cel gaben cu pleoapă de cuarț din pielița strugurelui ciugulind ciorchini asfințitul nisipuri mișcătoare de sticlă prin oglinzi

Scrisoare virtuală Bună dimineața, bună ziua sau bună seara tuturor, depinde ce timp o mai fi pentru fiecare în universul în care trăiți Au trecut câteva zile de când am venit de la

uneori ne pierdem în adâncul cuiva sângerând iasomie mirosul se strecoară decapitat printre ziduri crăpate parfum carnivor sfredelind inocența cuvintelor hăituim prada în

te caut și nu te găsesc din ce în ce mai departe în lumea aceea a ta ca o pâine gest frânt la masa tăcerii un fel de umblet prin lanul de grâu foșnetul aerului pe urmele pașilor tăi șchioapătă

până și cerul s-a plictisit de atâtea plecări și întoarceri a oboist drumul pânză de in s-a subțiat cămașa norilor nopți cernute cu ciurul peste pământ peticită cu stele Ursa mică moțăie în

eu sunt Ileana cea vestită-n basme de-o săptămână nu mai port chiloți căci tot săpând grădini povestitorul a reușit și ne-a cam dezbrăcat pe toți așa că mi-am propus imediat să-mi