Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Spre Quirinal

\"Bucură-te, limpezime în care Ingerul în trup ni se urzește!\"

2 min lectură·
Mediu
cu zâmbetul tău modelez nori
netezimi în inele de piatră șuvițele vântului
au încremenit platonic pe umerii statuilor ploi
de marmură nici un sunet nu poleiește tânguitor
universul concav răsturnat în colțul de cuarț
al cerului fumuriu să nu ne arunce dintr-o fatală
eroare iubirea nopți în saten alb tulburându-ne
pătimaș apele zodia Fecioarei cu zâmbetul tău
înveșmântată într-o zi de luni trece pe lângă mine
nepăsător uitându-se înspre altcineva la capătul
infinitului nici măcar nu știu să fluier a pagubă
și ce dacă îmi spun mai traversez încă o stradă
cu câteva melancolii în plus îmi cumpăr o ciocolată
așa cum îmi place mie cu alune întregi topind pieziș
în cerul gurii vise bucățile dulci urc sârguincios
panta Quirinalului flexând în minte gânduri teoretizez
ipoteza cununițelor cu flori de măghiran și vălul
de purpură al mireselor patriciene cu pantofi roșii
aducându-i Junonei în dar pielea oii jertfite îmi trec
prin minte turte de grâu cu miere și lapte libațiuni
de vin îndulcit pentru ca deodată să-mi dau seama
cât de mult îmi lipsești tu și șapca ta decolorată
de atâtea spălări pe diagonala sufletului calculând
gingășii de sub cozoroc puzderie de cârlionți
țâșnesc limpezimi peste mine spirale de stropi
în șuvițe de piatră împletind inelele vântului
cu zâmbetul tău modelez ploi
064.123
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
212
Citire
2 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Adriana Marilena Stroilescu. “Spre Quirinal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-marilena-stroilescu/poezie/111892/spre-quirinal

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

\"țâșnesc limpezimi peste mine spirale de stropi
în șuvițe de piatră împletind inelele vântului
cu zâmbetul tău modelez ploi \"

semn ca te citesc, stii, cu placere :)
drag,

0
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Cu zâmbetul tău modelezi în forme abstracte șuvițele vântului , le împletești în versuri prelinse pe cele șapte coline ale Romei, azi te-ai oprit pe Quirinal care sprijină cetatea eternă, ne destăinui una dintre cele șapte legende ale întemeierii Romei, readusă în realitatea ta, doar a ta, trăită prin sentiment tulburător al pășirii atâtor presupuse legende și istorii. O concentrare fastuoasă de versuri, încerci să ne transpui dincolo de vămi și să ne bucurăm împreună cu tine. Folosești multiple modalități de formalizare a verosimilului a creației poetului. Putem vorbi aici de verosimilul faptelor ce par imposibile, dacă nu aș știi că ai trecut pe acolo aș zice că poate fi și un verosimil al visării, miraculosului, fantasticului. Toate aceste nu sunt decât modalități de tehnică artistică prin care cel ce scrie comunică adevăruri posibile în planul atât de viu și impresionant al realului dar și al imaginarului:

panta Quirinalului flexând în minte gânduri teoretizez
ipoteza cununițelor cu flori de măghiran și vălul
de purpură al mireselor patriciene cu pantofi roșii
aducându-i Junonei în dar pielea oii jertfite îmi trec
prin minte turte de grâu cu miere și lapte libațiuni…

0
@xxx-0011057Xxxx
remarc arta ta de a descrie atat de plastic orasul dar mai ales felul in care el se reflecta in gandurile tale. imi place ca aluneci natural din exterior catre interior si iarasi inapoi creând un tot. gasesc poezia ta ca fiind complexa si am subliniat umil doar o mica parte din ceea ce mi-a placut citind-o. am fost acolo,acum imi pun o intrebare... maine pe unde ne mai duci?
drag
Costin
0
De partea mea plăcerea de a te avea cu atâta fidelitate în pagină ceea ce îmi dă o stare de bine și confort sufletesc sporind bucuria primăverii ce stă să izbucnească atât de gălăgios afară și în noi.

Ama
0
Recunoscătoare ție, pentru răbdarea și înțelegerea cu care mă citești de fiecare dată pătrunzându-mi sensurile cu mult mai bine decât o pot face eu, știi atât de bine să mă povestești!

Ama

0
Simțămintele generoase fac din om o făptură sublimă căci mi se pare că e mai ușor să fii generos decât să regreți că nu ai fost, mulțumesc pentru acest fel al tău de a fi și de a simți lucrurile.

Ama
0