Adrian A. Agheorghesei

Nu sunt fanul grupajelor. Pt ca distanța dintre fragmente mă face să gandesc.
Dar sunt fanul poeziei bune.

Nu citez, nu dezvolt. E autentic si visceral. E bun!

Mda, pentru cei care chiar au mai citit şi încă citesc, dar şi pentru autor, ar trebui ca textul să sune clar ca Magda Isanos. Corespondenta lui Eminescu. "Corespondentă" din punct de vedere valoric, evident.
Pare text de demult, din alt gen, alt vis, altă persoană, alt stil. Un împrumut.

"pe bucuriei numărul 7 e și un chioșc unde buburuzele fac schimb de buline și pare că timpul stă în loc atunci cînd zboară, încît pot merge cu unul ca mine pe toate străzile bucuriei la numărul 7 unde găsesc ce-am pierdut și ce voi cîștiga, unde cu alte cuvinte se află bucuria mea" - asta m-a făcut pe mine bucuros, că mi-am amintit ceva bucuros mie. Mi-am amintit când eram un cuib de buburuzi. Se pune acest vers/unitate? Ori am uitat chiar de tot despre ce e poezia?

E un text bun.

"spunea că
la marginea singurătății e un cor de inimi
iar gradele nopții pot fi stinse
doar cu vodkă" - frumos spus. Nu ştiu câţi din non-poeţi vor simţi acest oximoron ideatic, dar tot e bun.

Ce mă împiedică să conectec total cu textul e valoarea lui impersonală - "Sveltana, versul italic, plus pers. a doua plural.
Mi se pare un text bun, dar neasumat ideatic. Deci, nu ştiu de unde să-l iau.

Am zis eu că nu era nimic de citat, dar am recitit poezia. Iată:

"Stinghereai orizontul de păsări, le respirai,

tumultuos, aerul plin de întrebări incomode,

invitai, cu bunăvoință, lucrurile să le

numești; visele, să le închipuiești" - parcă sună ca ars poetica. Zic şi eu.

Repet ce am spus:

bun!

E o trecere enciclopedică din şaizecism, prin optzecism, către douămiism, înspre vremurile noastre, pe care le numim postmoderne. Doar că textul trece puţin şi prin literatura de la est de noi (aia bună). La o adică, pot da şi numele prin care se trece. Nu cred că e cazul. Timbrul personal (strict românesc) le spune mai bine. Cine înţelege, înţelege. Mă rezum să spun că d-l Paşa a făcut o scrisoare, iar plicul e timbrat de Coşovei, poştat de Eminescu, iar destinatarul sunt eu. Dar scrisoarea o să o primească I. Es. Pop. Returul va ajunge la d-l Paşa. Aş fi vrut să citez ceva din text, dar totul se citează pe sine. Dar eu am citit şi am înţeles ce era de citit. Şi prea bucuros am citit. Felicitări!
Bun!

Pentru cele spuse mai sus, steluţa.
O să mai citesc la dvs, d-le Nincu. Vă urez cele mai bune!

"Și se odihneau după ce
Cădeau prin emisfere" - aici aş fi pus punct textului. Până aici, mi se pare un text credibil, cu emoţie autentică. Ce urmează pare alt text, prea centrat pe autor, o concluzie care putea râmâne a citiorului.
Cred eu că, uneori, cea mai bună poezie este punctul.

Remarc: "Trăia ca o umbră în care culorile
Nu se amestecau". Plus discursul ideatic care merge de la un capăt la altul - nu am senzaţia că-s mai multe texte într-unul. Aş fi dat stea dacă poezia se oprea mai devreme. Nu că steaua mea ar aduce ori ar lua din valoarea textului, dar e şi ăsta un fel de a sublinia neajunsurile ori prea/ajunsurile poeziei.

Oricum, text bun. Parcă în afara sferei cu care aţi obişnuit publicul. Ceea ce, dpmdv, e de bine.

Domnule poet, vă rog să mă luminaţi:

1. de ce lăsaţi spaţiu înaintea unor semne de punctuaţie, dar nu şi înaintea altora?

2. de ce, în primul vers, aţi scris "libertate" cu majuscule?

3. ce înseamnă, dpdv gramatical, linuţa de după "LIBERTATE" (din primul vers)

4. "constrângeri vin puhoi" - aici, cuv. "puhoi" devine adverb, licenţă poetică? Dacă nu, de ce nu aţi pus virgulă?

5." mari asupriri cumplite" - e tautologie, pleonasm ori simplă tuşă de poezie neînţeleasă?

6. "Revolte, vicii, crime, sânge nevinovat" - după cezură, mi se pare mie ori emistihul începe cu un troheu, deşi ritmul e iamb? Această observaţie se aplică şi altor versuri...

7." monștri cu chip demonizat" - e tautologie/ pleonasm ori stilistică?

8, 9, 10, 11 etc.

Strict despre conţinut: o cântare glorioasă, un imn al patriarhului liric care trebuie slujit. O versificare demnă de pus la picioarele sculptorului de peşteră. O dovadă de măiestrie a strungului sensibil.

Eu cred că aveţi dreptate într-un sens: masa cititorilor din România nu a trecut de Eminescu. Cu mici excepţii, poate că a ajuns la Nichita. Poate. Doar că dvs scrieţi a la Ienăchiţă Văcărescu. Vi se pare echitabilă treaba?

Astfel că, vă întreb: chiar aşa vedeţi masa cititorilor din România? Ori chiar aşa scrieţi dvs? Masa cititorilor români e atât de înapoiată?

Fără respect, dar vă salut.

Claudiu, mulţumesc pentru timp, dar şi pentru profunzimea comentariului. Care comentariu, să fim oneşti, îl înţelegem noi între noi, ci nu între mase - ori între-ale meselor picioare pentru care scriu unii.

Rimele involuntare pot fi doar neinspirate, căci ele există şi mai sus, şi mai jos, la final. Deci nu involuntare. Am vrut eu să accentuez ceva cu ele, dar nu mai ştiu ce. Când am scris textul, am simţit nevoia să rimez îndepărtându-mă de la canon (= ritm şi măsură). Am vrut să rimez strict în interior, ca să accentuez ceva ce mi s-a părut special la vremea aceea. Acum, recitind, nu ştiu de ce am făcut asta, pentru că nu e nimic special. Puteam s-o spun pe şleau, fără briz-brizuri clasice de sorginte modernă. Am mai făcut de aste dobitocisime, sper să nu o mai fac. Când îl voi pune pe hârtie pe poem, o să scot rimele. Îs cam tâmpiţele şi cumva false.

“Ca și economie generală, textul poartă, fără îndoială, amprenta unei voci proprii, ireductibile” - dacă asta vine de la un poet pe care eu îl apreciez, o iau ca atare. Adică, fix ca atare. Căci, în lumea mea, “a” este încă egal cu “c”, atâta timp cât “b” rămâne constant. Pentru cei care cred că bat câmpii cu ultima frază, îi invit la principiul identităţii. Că ştiu şi filosofie - puţină, proastă, dar exactă - adică sănătoasă, cum ar veni.

Despre “ireductibil” - profit de acest spaţiu şi timp ca să spun că eu nu cred în poezie dacă ea nu este adevărată. “Autentinică”. Viscerală. Unică. Adevărul şi poezia (arta în genere) nu funcţionează separate. De aceea, uneori (aşa cum mă/ m-au acuzat unii) am fost vehement ori de-a dreptul jegos în unele comentarii. Dar doar prin formă, nu prin substanţă! A se consemna această apărare!
Pentru că nu sunt de accord cum şi unde se duce lumea de azi, mai ales în literatură. Nu mai poţi să spui nimic fără să-ţi măsori cuvântul cu cravata creierului, nu mai poţi să respiri fără să ofensezi pe câte un poet al familiei. Nu mai poţi să spui “hăis” ori “cea”. Tre’ să spui “domnule cal, vă rog să abordaţi bulevardul din stănga/ dreapta”. Parcă visez o mănăstire de taici la care se ajunge cu căruţa. Păi de asta există poeţi? Ca să inventeze şi să valideze poeţi închipuiţi? Măi, poete, spune-mi ceva ce aş fi putut rata fără versul tău, spune-mi ceva despre tine, ceva atât de autentic şi important, atât de durerors, încât devine “frumos” prin simplul fapt că mă ajuţi. Şi atunci te cred. Şi nu mai folosesc supărătoare, vulgare. Despre asta este.
Da, e adevărat, uneori mai trântesc/ am mai izbit câte un cuvânt foarte supărător, iar Agonia are şi ea regulement de ordine interioară. Sunt un bou vulgar uneori! De accord. Dar nici nu pot întotdeauna să mă cenzurez ca nu cumva să supăr vreun analfabet funcţional. Ura şi la gară!

Acum vreo 12-15 ani, când toţi din jur mă lăudau, cineva (un mare poet postmodern) mi-a spus “agheorghesei, ceva-ceva e la tine, dar tot scrii ca o cizmă (m-am cenzurat, că nu mi-a spus “cizmă”, mi-a spus că scriam ca organul feminin de reproducere. Iertare pentru cei care cred că există şi alte feminine organe de reproducere, nu vreau să le zdruncin credinţa, tot astfel cum nu vreau să zdrunzin poezia din unii poeţi ai familiei. Vreau să fiu sută la sută correct politic!).
Ei, când mi-a spus acel poet acea nenorocire, am plâns în pumni. Familia şi prietenii m-au împăcat pe loc şi îndeaproape. Dar eu l-am crezut pe acel poet din depărtare. Şi i-am urmat sfatul: am citit mai mult, mi-am cenzurat trăirile din ce am publicat, dar mai ales, mi-am dat seama că nu e necesar ca eu să scriu. Şi nici ca alţii să citească. Dar dacă totuşi se scrie şi se citeşte, ori invers, nu e mai onest să o facem pe bune? Fără pansamente gastrice ori spirituale? Zic şi eu. Deja am divagat. Dar cam asta e. Hăis ori cea!
Mulţumirea către comentariul tău, Claudiu, este şi acest supraluuuuung comentariu. Înţelegi tu.

D-le Geana, va multumesc pt rabdare!
Recunosc - uneori, natura poeziei ma face sa devin salbatic. Ceea ce nu! le doresc si altora. Asta e, am vorbit prea mult si prea prost. O sa fiu cuminte de acum inainte. Demn de acest site o sa fiu. Tacut si umil. Asa cum ne sta bine.
Va salut pe toti! Si va rog sa ma iertati toti pentru ca prea am vazut poezia intr-un anume fel. Ne vedem candva.
Ura si la gara! O sa va scriu.

Râd de mă prăpădesc. Nu de versurile de mai sus, care sunt bune. Foarte bune.
Şi-mi pare rău că nu vorbesc despre ele - versuri - ci despre altele.
Râd de altceva. De comentariul: "în vers alexandrin (sau, poate, a Voiculescu)".

Păi, zic eu, e ori e alexandrin, ori e vociculescian?! Adică, ai ceva de spus sau joci la alba-neagra? Ştii ceva cu adevărat, aduci neajunsuri poemului cu adevărat? Ştii ceva sau nu ştii? E alexandrin sau voiculescian? Ai ceva de spus sau doar atât ai putut la prima căutare pe google? Fii serios! Că altfel, mă faci să scriu în kilometru antic. Aşadar:
Pentru că Voiculescu l-a preluat şi adaptat limbii noastre (pe versul alexandrin), iar Vasiliu îl continuă. Limba noastră e mai lungă. Caută, dacă nu mă crezi! În română, sună ca mai sus, ca în textul de mai sus. E vorba de ajustare strict lingvistică. E vorba despre accentele (care aduc vocala) pe care credem că nu le avem şi e vorba despre cezură. Ai înţeles acum? Doar că noi nu putem pronunţa ce nu pot ei pronunţa. Ai înţeles acum?
Ai înţeles pe dracu!
Ai auzit despre Voiculescu şi despre sonet şi ai numărat 13 silabe pe degete, este?
Habar nu ai, Rareş, că la tine mă refer, ce-nseamnă vers alexandrin la propriu, habar nu ai ce-a făcut Voiculescu, habar nu ai ce face Vasiliu aici, habar nu ai de nimic. Nu cred că poţi să-mi spui ce-nseamnă sonet cu coadă, nu? Ori sonet închipuit... Ori traduceri.
Nu ştii absolut nimic despre lungimea suntelor în limbi diferite. Aşadar, nu ştii nimic despre transpunerea sonetelor engleze/ italiene/ române/ în limbi străine, deci pe calapod prozodic străin, nu?
Dar te-ai trezit îndreptăţiţ să-ţi expui părerea doar pentru simplul fapt că ai auzit de vers alexandrin. Aşa cum m-am trezit şi eu să nu fiu de acord cu tine. Amândoi avem acces la net. Asta e.
Şi habar nu am de ce m-am poemnit să scriu aşa lung cârnat - cred că din ciudă că, pe alte vremuri, ştiam bine prozodicul canon clasic. Şi detestam băgătorii de seamă,

Scuze, Cristi pentru! Textul e frumos, aş spune că e chiar de stea, de reco, dar aşa nervos sunt, încât nu pot decât să-ţi spun că poate revin.
Scuzaţi eventuale erori de toată natura.
Auziţi la ăla cym zice despre- Vocuiescu. Mă prăpădesc de răs. Vai, vai!

E un autor pe care-l simt aproape de ani şi ani. Fără să ne datorăm nimic. Poate doar versuri. Aş putea aduce reproşuri textului, dar ele (reproşurile) nu s-ar apropia măcar de gingăşia, subtilitatea şi precizia versurilor. Iar acestea - gingăşia, subt... sunt argumentele mele pentreu stelută. La o adică, pot dezvolta, dar nimănui nu o să-i pese.
E un text pe care eu îl bag în zona aia "şi eu puteam să-l scriu".

Aici "poate undeva în lume cineva mă visa
dar corpul meu gânditor era mereu
cu o clipă în urma mea - e ceva. Totuşi e ceva. Poate că totuşi e poezie. Poate că e un popas de gând, poate o cireadă de vacă... Cine ştie.

Bun!

Leo, într-adevăr, mi-au scăpat reperele pe care mi le-ai expus. O să recitesc având în vedere noul context.
Însă, ştii şi tu, că ai experienţă mia de ani în online: e o copilărie să te aştepţi ca asemenea legături să se facă. Unii poeţi, ca mine, sunt foarte comozi. Darămite unii cititori... Click, lectură, pa. Cam aşa se face. Prinde sau nu prinde. Din păcate/ fericire, asta e.

Ne mai citim. Şi te mai salut o dată!

Vă rog să mă iertaţi, dar pt mine, acest text sună limpede ca o apă de izvor. Zice el, textul: "Ce bun eram cândva! Cât aţi luat din mine! Ce puţin mi-a rămas. Mă voi mulţumi cu ce mi-a rămas până mă prefac şi mă dizolv în zări".
Chiar dacă, dpdv stilistic, nu-s de acord, discursul m-a cucerit. A avut o idee a sa si a dus-o până la capăt. Eu apreciez şi acest tip de poezie.
Bun!

Text foarte bun, Leo!

Dar tot cred că scrii prea multe în acelaşi text. Se pierd multe lucruri bune pentru că sunt... prea multe. De exp, aici: "pentru că nu am gaze să pornesc aragazul, e frig/ e frig ca în vorbele tale, tată" - care e foarte fain, modern, frust, necăutat dpdv liric. Ei, acest vers se uită când citeşţi: "nu-ți mai aprind lumînări, aș vrea să mă găsești pe întuneric". Şi ăst vers se uită când citeşti:
"ce e mai bine să faci, să iubești necugetat
sau să lași viața să degere".

Mai ales când discursul nu leagă totul foarte bine, adică fix acolo unde tu nu ai fost niciodată cel mai bun. Să fim serioşi! La tine, e vorba de secvenţe. Şi speranţa cititorului ideal, care să le lege.

Te autosabotezi când vrei să fii perfect într-un singur text.

Te salut cu mână la chipiu!

E un text frumos. Am aflat ţinta în el, deci pe mine şi aproapele meu.
Deşi de cele mai multe ori acuz unele texte de prea multă "culoare", aici simt că e prea puţină. În sensul în care, dacă-l aşezi la orizontală, iese o bucată de proză. Bună proză, nu zic. Dar proză. Finalul pare să-l aşeze la poezie.

Bun!

D-le Cristian P. Balan,

Cu greu, dar am citit epopeea comentariului dvs.
Am înţeles din ea că sunteţi foarte bătrân, iar eu, ceva mai tânăr. Că aţi cunoscut şi v-a cunoscut toată lumea (bună) literară, că v-a premiat, şi că scrieţi intenţionat prost - ca să prindeţi la mase. Concluziv, eu sunt un slab şi teribilit poet al generaţiei relativ nouă.
Şi că mi-aţi arăta dvs mie dacă aţi fi cu 50 de ani mai tânăr... Sunt de acord cu toate! Dar de ce v-aţi explicat atât de mult?!

Dacă eu aş fi "scârțâind din toate balamalele, mă bucur că încă știu cum mă cheamă și că mâna care îmi tremură abia mai poate ține un creion în mână", şi aş fi atât de ştiut, n-aş da explicaţii. Deloc!

Nu contează poate, dar totuşi vă destăinui: pt mine, poezia e despre individ. Când devine poezie în masă, devine manipulare. Prefer să fiu înţeles "între noi", cum aţi spus, decât să manipulez pentru doi lei ori pentru un iluzoriu loc poetic în vecie. Atât.

În rest, nu vă îmbrăţişez, că nu e treaba mea. Nici "drag" nu vă spun, pentru că dragul meu chiar e drag. Dar chiar vă doresc toate cele bune şi zile lungi, cele ale dvs, aşa cum doresc oricărui străin.

De bine!

Se poate verifica! Nu ţin cu nimeni! În afară de Pal şi Toşa, care-s poeţi cu pu... mare, pardon! Care-s poeţi cu puncţia-n sus, faţă de inculpat, vizavi de Cara gea, cum ziceam, n-am nimic de spus. Decât doar decât că doar e decât hărţuirea lui Caragea. Cara greu hărţuieşte! el Cara-gea! Greu hărţuieşte d-l Cara grea treabă. Habar n-am să scriu! Vă rog să-mi scuzaţi typourile! Aaa, mai e şi hărţuitorul de Caragea?! Da, acel domn acel. Puneţi-i spume la gură! Altfel, le face! el. Emi, Toşa - vă rog să fiţi poeţi şi să staţi cuminţi! Da?! Altfel, altfel vorbim. Ce fain am făcut asta cu "altfel!
Scuze, Caragea! Serios! Cara gea e acel tip care adună naivi de pe FB şi încearcă lovitura de site. Te-am confundat! Iartă-ma!

Să ştiţi că dacă e scris în USA, nu înseamnă că e mai bun decât în România.
E şcolăresc în cel mai bun caz. E aşa - de clasa a patra. Să ştiţi că eu, într-a doua, scriam texte mai bune, dar totuşi foarte slabe pentru vârsta mea. Vă recomand, cu drag, multe lecturi! În română. Puteţi să începeţi de la Ienăchiţă Văcărescu. Sau de la abecedar.