Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Romanţă de Lipscani

1 min lectură·
Mediu
Ne-am luat de mână ca doi abia îndrăgostiţi,
nu curgeau frunze sub soarele ca iedul cenuşiu,
măsuram pasul până la Eminescu-ziaristul, la Timpul,
căci nici poezie nu era, nici vis nu prea,
eram doar tu şi eu, două monumente suspecte de cuib,
întocmai turturelelor din spatele aerului condiţionat;
s-a-ntâmplat să-mi pari primăvara ce va să vie
în zodia lui Nichita beat pe calea lungă a Cişmigiului,
cu eşarfa aia care te făcea mai frumoasă decât visam,
cu ochii ăia de ciută zăpăcită, neînţeles de dulce,
s-a-ntâmplat să-mi pari sobră ca pompele funebre
când îmi îngropai fiecare vorbă frumoasă;
c-o gură de rachiu ai aplecat copacii de mi-au ascultat tălpile,
mântuit m-am simţit pe banca crescândă din copac,
din cuplul străin şi înaripat care-a trecut pe lângă noi;
şi era aşa, ca un vârtej inexplicabil poetic,
mă simţeam ca un om aparţinând fără să spun, să fac,
fără să datorez, să gândesc, să scriu;
e şi asta ceva totuşi – să te poţi lăsa pe mâna cuiva
care te iubeşte.
078
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
169
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian A. Agheorghesei. “Romanţă de Lipscani.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-a-agheorghesei/poezie/14185286/romanta-de-lipscani

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-petreaȘP
Ștefan Petrea
adevărul e că ai vână puternic lirică...
Am lecturat cu plăcere!
0
@teodor-dumeTD
Distincție acordată
Teodor Dume

un text unitar, bine strunit!
o scanare atentă a stărilor
mi/ a plăcut cap- coadă!

"c-o gură de rachiu ai aplecat copacii de mi-au ascultat tălpile,
mântuit m-am simţit pe banca crescândă din copac,
din cuplul străin şi înaripat care-a trecut pe lângă noi;"

luminez!

cu sinceritate!
0
@adrian-a-agheorgheseiAA
D-le Dume,
onorat pentru prezenţă, vă mulţumesc!
Cu atât mai mult cu cât ati promovat un poet pe care eu îl apreciez mult (Emilian Pal).

0
@cont-sters-2743Ș
șters
Unde-s doi, puterea crește. Cam așa interpretez acest text, pe linia lui Pessoa, în care poetul ne dezvăluie o altă personalitate a sa, iar cele două personalități se iubesc între ele, ca două monumente suspecte de cuib. Cuibul fiind unul al nebuniilor, în care totul e permis între îndrăgostiți. Acest jam session între el și el care de fapt e o ea, e savuros, prin ludicul lui, dar și emoționant, prin sinceritate. Strofa a doua pare cea mai reușită, combinația dintre ochii tandri, expresivi, ai ciutei, și pompele funebre, fiind foarte reușită, dacă e să facem comparație cu o comedie macabră. Remarc și faptul că prin lirismul său dedublat, autorul întinde capcane, ca și când ar fi un angajat sârguincios al propriului său alter-ego, pentru a prinde ciuta sau, măcar, ochii ei. Un efort inutil, ar spune unii. Dar, lirismul există. Efortul trebuie aplaudat.
0
@adrian-a-agheorgheseiAA
D-le Dume, va rog sa faceti abstractie de partea cu promovarea lui E. Pal! Am produs o confuzie de nume.
0
@cristian-petru-balanCB
Dragul meu Adrian, mă bucur că mă urmărești cu pasiuni cinegetice, de mare vânător cu săgeți otrăvite. Trecând peste faptul că te dai mare că așa scriai tu prin clasa a doua, demarând de atunci cu viteze supraluminice prin arta versificației, mă așteptam totuși ca, în prezent, geniul excepțional de care dispui să fi evoluat fulgerător, ajungând ca astăzi să primești premiul Nobel pentru literatură sau cel puțin un premiu național, dacă nu unul mai modest, local, dar uite că n-a fost să fie, deoarece încă nu te-am văzut pe niciun fel de liste prioritare de-acest fel, dar nu te descuraja, căci timpul nu este pierdut. Neîndoios, ai talent vârtos, ești încă tânăr, nicidecum ca mine la 90 de ani, vârstă la care, vrând-nevrând, ștachetele coboară din toate direcțiile, inclusiv cele legate de... „abecedarul” citat de tine. Deocamdată, scârțâind din toate balamalele, mă bucur că încă știu cum mă cheamă și că mâna care îmi tremură abia mai poate ține un creion în mână... Totuși, îmi aduc aminte că pe la vârsta ta, câteva mari dicționare românești de literatură, când și când, îmi consemnau pe o pagină, două sau pe mai multe pagini, titlurile cărților mele - romane, nuvele, critică literară, teatru, poezii - ori că, prin diferite reviste literare, mai puteam găsi destule pagini elogioase ale diferiților critici literari de seamă dedicate scrierilor mele, unele fiind încurajatoare prefețe, precum mi-a dedicat acad. Dumitru Panaitescu-Perpessicius ș.a., analizând scrieri de-ale mele (știu însă că mândria din tine poate spune din capul locului că nu te interesează nicicum așa ceva sau că exagerez, însă ... ce să-ți fac? Ele există, putând chiar să-ți citez vizibil câteva din sumedenia de titluri și articole despre acele lucrări vechi ori despre unele diplome policrome primite care acum mă lasă rece). Din păcate, scrierile și activitatea mea anti-comunistă subterană au atras atenția securității care m-a ridicat de câteva ori pentru anchete. Am fost urmărit și în activitatea mea didactică, motiv pentru care, în urmă cu peste patru decenii, a trebuit să fug ilegal din țara pe care o iubeam și unde fusesem profesor de istorie și literatură pe la diferite școli (licee) din jud. Prahova, precum și directorul celei mai vechi școli din Ploiești. Fiind prieten și coleg de liceu cu Nichita Stănescu, Eugen Simion, Corneliu Șerban iar la Universitatea din București, coleg cu Adrian Păunescu (eu când terminam studiile, el de abia le începea), audiam deseori cercurile lor literare, ceea ce m-a apropiat mult de grupările acestora. Fără să solicit, am fost ales membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și al unor foarte importante academii, iar în America redactor la Radio Vocea Americii și la Radio Europa Liberă, apoi directorul Televiziunii Române din Chicago, unde am intervievat câteva mari personalități din țară și Statele Unite. În Chicago am terminat Colegiul Truman unde am fost oprit ca asistent universitar. Deoarece sunt fluent în șase limbi străine, am predat engleza studenților străini veniți din alte țări. Din salariul meu și al soției, împreună cu fetele și nepoții noștri, am putut vizita toate continentele, revenind anual și în țară, în orașul Boldești-Scăieni, unde sunt cetățeanul de onoare al orașului. După căderea comunismului, m-am întors periodic în România unde mi-am recăpătat casa confiscată de comuniști, în localitatea Scăieni, jud. Prahova. Încă înainte de a emigra, reușisem ca două mari comune industriale, Boldești și Scăieni, să le unesc, devenind părintele unui nou oraș prahovean Boldești-Scăieni. Acolo am botezat toate străzile localității. În afară de literatură, pictura și sculptura au fost marile mele pasiuni, iar în piețile publice ale acestui frumos oraș am ridicat câteva statui mari sculptate de mine, unele prezentate deseori de toate televiziunile din țară și din America, imaginile fiind văzute de sute de mii de oameni, cea mai cunoscută lucrare fiind o copie fidelă a „Statuii Libertăți” (unica reproducere în Europa de est a originalului aflat la New York), busturile lui Eminesu și Veronica Micle, o statuie din oțel „Rupătorul de geam” (are peste o tonă) și altele, la Chicago. Pe toate le-am ridicat gratuit, pe cheltuielile mele. Chiar și la vârsta asta mai am de finisat o lucare, o uriașă „Cruce a Eroilor”, începută pe vârful unui deal, pe care sper să o finisez în vara aceasta. Cu sănătatea nu o duc strălucit, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am vederea bună și că mai pot citi fără ochelari. De aceea îți dau vestea că ți-am citit și o bună parte din poeziile tale scrise în limbajul teribilist al tinerilor de astăzi, renunțând la rimele clasice despre care generația actuală spune că ar fi cu totul desuete sau pe cale de dispariție, fiind ameninate de un gen nou de literatură apărută la orizont și creată de inteligența artificială - AI... Nu știu dacă va fi chiar așa, cert este că poeziile moderne, lipsite de lirismul clasic, nu pot fi gustate și înțelese de masele largi de cititori, ci tot de creatori de prozodii pline de subtilități alambicate. Însă ce ne facem cu generațiile viitoare care (definite de tine ca analfabeți funcționali), de abia mai pot citi chiar și pagini simple de gazete ilustrate. Să nu crezi că subsemnatul nu aș putea (imita) stilul în care se scriu astăzi versurile prin diferite reviste literare, însă stilul nu-mi place decât parțial, imaginația stagnează și nici nu vreau să mă adresez numai elitelor într-ale poeziei... Evident, gusturile și cultura oamenilor diferă mult. Poate că dacă m-aș da și eu înapoi cu cinci decenii, aș aborda la rândul meu acest gen mai greu digerabil petru marea majoritate, însă acum evident nu mai are niciun rost. Precum îți spuneam, ți-am citit din versurile tale și nu am putut vibra nicum la toate titlurile văzute, deoarece „Quot capita tot sensus!”. („ROMANȚĂ DE LIPSCANI” poate fi însă antologică și pentru ea te felicit.)
Închei îmbrățișându-te cu drag mulțumindu-ți pentru postări. Poate vom mai discuta.
Cristian Petru Bălan
0
@adrian-a-agheorgheseiAA
D-le Cristian P. Balan,

Cu greu, dar am citit epopeea comentariului dvs.
Am înţeles din ea că sunteţi foarte bătrân, iar eu, ceva mai tânăr. Că aţi cunoscut şi v-a cunoscut toată lumea (bună) literară, că v-a premiat, şi că scrieţi intenţionat prost - ca să prindeţi la mase. Concluziv, eu sunt un slab şi teribilit poet al generaţiei relativ nouă.
Şi că mi-aţi arăta dvs mie dacă aţi fi cu 50 de ani mai tânăr... Sunt de acord cu toate! Dar de ce v-aţi explicat atât de mult?!

Dacă eu aş fi "scârțâind din toate balamalele, mă bucur că încă știu cum mă cheamă și că mâna care îmi tremură abia mai poate ține un creion în mână", şi aş fi atât de ştiut, n-aş da explicaţii. Deloc!

Nu contează poate, dar totuşi vă destăinui: pt mine, poezia e despre individ. Când devine poezie în masă, devine manipulare. Prefer să fiu înţeles "între noi", cum aţi spus, decât să manipulez pentru doi lei ori pentru un iluzoriu loc poetic în vecie. Atât.

În rest, nu vă îmbrăţişez, că nu e treaba mea. Nici "drag" nu vă spun, pentru că dragul meu chiar e drag. Dar chiar vă doresc toate cele bune şi zile lungi, cele ale dvs, aşa cum doresc oricărui străin.

De bine!










0