Scrisoare departe

adrian , un poem care m-a emotionat si m-a facut sa rezonez cu pierderile de care avem parte inevitabil in viata. versul curge asa cum curg frunzele toamna, e un intreg aici, punctat de cateva insertii demne de retinut. aici, mi-ai placut cel mai mult.

"cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să știi acel sentiment umbros și rece,
sentimentul ăla care te face să vorbești cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă și te duce cu gândul la pământ; "

ce pot sa mai spun? felicitari si o stea.

"știi doar că inimile noastre au aceeași ureche muzicală"

Exact asta a fost sentimentul dupa ce am citit.
Uneori asta caut citind poezii multe bune, multe care ating un punct necunoscut inca in mine si zic iata, poate ca nu sunt singura acolo.
In cazul asta a fost doar un punct, ci mai degraba un plan, o intreaga suprafata de comunicare.

"vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun"

E remarcabila pentru mine simplitatea si lipsa de efort cu care creezi o legatura. Ma bucur ca titlul a fost suficient de poetic pentru mine ca sa ma traga dupa el.

Acesta e dorul cel mai mare -
"Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morții de vii mi-e dor de tine"
care m-a oprit la poezia asta minunata.

Mi-a placut mult acest aproape pastel:
"și nu mai înțeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înțeleg nimic,"
..si tot aceste text-marturisire. Singurul loc unde nu m-am regasit a fost versul "mi-e dor, și râs, și fugă, și plâns," pentru ca am eu o problema cu "mi-e" alaturat cu altceva decat dor si foame si sete si drag :)


felicitari pentru poemul minunat si instelat!!