Am crescut în chip de coasă măiastră

Din punctul meu de vedere, antepenultima strofă sau parte sau fragment, îmi pare puțin exagerată și puțin în disonanță cu întregul.
In rest, pentru mine un text consistent, viu cât să alunge moartea și eclezial cât să-și dorească sfinții să fie oameni.

Am citit ieri poemul, dar din păcate lipsa timpului m-a făcut să amân momentul popasului scris. Văd acest text ca pe o mică mașină a timpului, ca pe o bicicletă Pegas, care are corne lungi, la care nu poți să renunți și o tot folosești tocmai pentru ca te poartă rapid prin anumite momente cheie. E aproape dureros de precis, dar odată cu trecerea anilor, cred că așa arată înțelepciunea. Frumos, mi-a plăcut!

Un text care se dezvoltă prin intermediul unui joc subtil de opoziţii şi contrast între viaţa tânărului şi cea de adult. Subliminal transpare că deşi suntem adesea atraşi de ideea de a rămâne tineri şi puternici, există un fel de bucurie în acceptarea vieţii şi a faptului că nu putem controla totul. "rai ne facem numai din locurile-n care suntem cei mai singuri" sugerează că putem învăţa să fim fericiţi chiar şi în mijlocul suferinţei şi a schimbării. Imaginea cerului izbucnind din călcâie este de departe una din cele mai reușite pe care le-am citit în ultima vreme, o metaforă care te absoarbe ca o gaură neagră și în care e atâta simplitate, atât de mult adevăr, simbolism și autenticitate, încât m-am recunoscut imediat în ea. E posibil ca pentru unii să fie exagerat ce spun, dar imaginea cerului izbucnind din călcâie e în viziunea mea una antologică, un adevărat castel al lui Howl.