Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

strada bucuriei nr. 7

2 min lectură·
Mediu
am sunat la serviciul de buburuze să mă ducă pe strada bucuriei numărul șapte să exist pentru o clipă în prezența bucuriei după ce am stat printre șoapte pe strada nefericirii la orice număr, dintr-un capăt în altul al străzii
a venit un buburuz țanțoș, cu elitre mari, premium, cu desen ca o chintă royală, m-a ocolit mai întîi pe strada frumoasă, apoi pe deznădejdii, pe durerii și pe taifunului sufletesc, dar a aterizat la fix pe strada copilăriei mele
zic eu, nu cumva suntem la altă adresă? nu suntem, zice el, aici e bucuriei 7, ori nu mai ții minte? boss, nu încurca adresele, aici a fost bucuriei 7 dar între timp i-au schimbat numele, aici e cînd mă bătea tata 7, cînd mă pupa mama 7 și cînd citeam 7 cărți pe săptămînă
buburuz ursuz care ești, du-mă pe bucuriei 7 care e acum, exact acolo unde e, unde și antenele tale se simt libere și fericite cu buburuza ta mică, hai să zburăm 7 bucurii una peste alta ca peste valea plîngerii și aterizăm unde iarba crește pe stradă, direct din asfalt pentru că oamenii fericiți zboară
pe bucuriei numărul 7 e și un chioșc unde buburuzele fac schimb de buline și pare că timpul stă în loc atunci cînd zboară, încît pot merge cu unul ca mine pe toate străzile bucuriei la numărul 7 unde găsesc ce-am pierdut și ce voi cîștiga, unde cu alte cuvinte se află bucuria mea
păi de ce n-ai spus așa boss, stai să o sun și eu pe buburuza mea, să vină și ea, poate îți aduce ceva miros din flori rare, o pungă cu amiază lină, liniștitoare și o pereche de șosete galbene pentru iubita ta, păi, stai așa, buburuze, de ce galbene?
boss, vei vedea tu, la prima oră a dimineții, cum răsare soarele din picioarele ei iar galben e cea mai bună alegere, nu vreau să te plictisesc, știu toate buburuzele încotro e iubirea, așa că mergi pe răsărit, sărut-o și nu uita și nu mai e nevoie de nimic, sărut-o și ai plătit cursa.
0131.196
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
348
Citire
2 min
Versuri
7
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “strada bucuriei nr. 7.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14188926/strada-bucuriei-nr-7

Comentarii (13)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
text pentru copii. are acest specific al bucuriei. iubirea este un excelent traiect pentru orice vârstă.
are un aer al inocenței.
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
eu zic sa mai citesti o data. Nu e deloc text pentru copii, poate e scris in maniera respectiva, dar cum e cu strada cand ma bătea tata 7? o fi tot pentru copii?
0
@doru-mihailDMDoru Mihail
Mai jos un exemplu de text interzis minorilor, bazat pe aceleași considerente ligice: "Atunci copila părintelui, cum era sprinţară şi plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana!
– Ia, poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă! zise părintele, de tot posomorât, să facem pocinog sfântului Nicolai cel din cui. Şi cu toată stăruinţa lui Moş Fotea şi a lui bădiţa Vasile, Smărăndiţa a mâncat papara, şi pe urmă şedea cu mâinile la ochi şi plângea ca o mireasă, de sărea cămăşa de pe dânsa."
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
Esti infatuat. Cum sa il pui pe creanga la offtopic?
0
@doru-mihailDMDoru Mihail
— vine o doamnă și-ți face, cu toată eleganța, un compliment, iar tu sari și-o cerți, de zici că n-a tras plasa și-ți intră muștele..
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
chiar daca e ultravintage, classix, si tu ma iei cu nervi, cu aluzii despre poezia pierduta a copilariei, eventual scursa prin furtunul de la mașina de spălat? pic de mila n-ai!
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
parca e chat gbt
0
@doru-mihailDMDoru Mihail
tu n-ai milă! Ca lași omul să plece cu inima frântă de durere că n-a plecat cu rosiile care-i plac in plasă. Si asta pentru că era unu baatman baatman ca aia-s morcovi
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
ca întreabă lumea pe net, e prima intrebare, ce sex are. cat despre discutia noastra zic asa: îmi plac buburuzele, deci sunt sensibil, adica am si mila. nu te fierb în ulei la 230 de grade, folosesc ceva mai bland. la cate grade crezi ca fiebe poezia?
0
@doru-mihailDMDoru Mihail
anumită poezie – și nu zic că e (adică aici simt nevoia sa adaug ca nu ma pricep, deci sunt subiectiv) cazul tău, să nu te simți atacat – e ca fasolea. Dacă-i dai foc mare, nu se arde neapărat, dar riscă să se lipească de fund. Și, consumată în exces, poate provoca un ușor disconfort digestiv… care, dacă scapă de sub control, nu doar că te expune ridicolului, dar alterează și calitatea atmosferei ambientale.”
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
eu m-am tinut de cuvînt cu pj harvey. comentariul tau e simpatic dar incheie un citat care nu stiu unde a început si sunt putin derutat daca eu sunt derutat sau autorul citatului.
0
"pe bucuriei numărul 7 e și un chioșc unde buburuzele fac schimb de buline și pare că timpul stă în loc atunci cînd zboară, încît pot merge cu unul ca mine pe toate străzile bucuriei la numărul 7 unde găsesc ce-am pierdut și ce voi cîștiga, unde cu alte cuvinte se află bucuria mea" - asta m-a făcut pe mine bucuros, că mi-am amintit ceva bucuros mie. Mi-am amintit când eram un cuib de buburuzi. Se pune acest vers/unitate? Ori am uitat chiar de tot despre ce e poezia?

E un text bun.

0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
multumesc de semn si apreciez ca ti-ai facut un obicei de a trece prin pagina ,ea. cu mare placere!
0