Adrian A. Agheorghesei

Mă uit la cerul înserat de ciori, ceața miroase a ceai cu pâine prăjită, și îmi amintesc de tine, iubire cu ochi negri ca spatele lui Dumnezeu, mi-amintesc de tine, iubire, de tine cea cu

Fofo, aveai frică de înălțime ca spânzuratul de prag, și te-am iubit acolo sus, pe pasarelă, când fața ta a desenat pe fața ta patru păsări negre. Fofo, pasărea mea, Fofa mea, mereu uităm că

Un strâmb s-a luat c-o strâmbă. Și totul a fost bine și binele a fost lumină, și lumina n-am fost eu. Și viermii ciuguleau fluturi din oasele tatălui ce va urma să vie. Din doi strâmbi am

A venit o zi când era să mă nasc și chiar m-am născut; n-am putut lepăda celulele și n-am putut nici măcar să ratez de unul singur. De multe ori, era cât pe ce să mor, dar n-am fost

Te iubesc simplu, acrobat și curat, așa cum zăpada o ia razna pe câmpuri, te iubesc prelung, desfăcut și mirat, cum floarea uitată pe mormânt face sâmburi.

De ceva timp, între CSA și (încă) Steaua București se dă o bătălie cu orice, numai cu floreta nu. Fără să fiu fan George Becali (ba din contră!), spun: Locul în care se poartă războiul (financiar!)

Singur ca o comparație de efect, îmi ascult unghiile și mă întreb de mine. Oamenii pe care i-am iubit și încă îi se rup din, din monstrul meu hrănit cu unghiile pe care le rodeam când mi-era

O gârlă de păsări speriate a traversat deodată sufletul meu, mi-e frică și dor de un om pe care nu l-am cunoscut niciodată. Peste capelă curgeau aripi și frunze; când l-am atins ultima

Și uite, Maniri, că aerul s-a-mblânzit, fi-ți-ar zâmbetul pe gura mea să-ți fie! Te-aud culcată-n mine cum respiri beteală, pe degete mă numeri, pe tâmplă inelarul schiază, în osul său

Peste palmele noastre subțiate până la zbor, mișcarea își întinde formele suple – bum, bum, bum, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, și uite, amețito, cum pasărea din degete răstoarnă acoperișul

Erai frumos cu umerii lați după care împădureai poveștile cu stafii, cu părul lung, împletind felinare și ceață, erai frumos pe timp de frică și foame, dar cum puteai fi altfel în ochii mei

De unde vin, nu mai este nimic; am avut grijă să distrugem tot, pe cât e omenește posibil. Nu mai strigați, nu mai tăceți! nu mă mai răsucesc înăuntru după chipul și asemănarea sângelui, doar

A fost odată-n București, a fost, și nu o dată, din rude ample de Verești, o preastilată fată. Și era plastic până-n dinți și mândră-n toate cele, cum e coliva între sfinți și checu-ntre

În duminica aceea măștile nu s-au mai întors cu fața la față în dungi de cretă portocalie frunzele cădeau cu un minut de întârziere. Ne-am salutat ca două respirații vechi fără să ne atingem mâna

Câinele alb cu lătrat roșu a ales să stea cu noi fără să-i dăm de mâncare; nu-i spuneam animalul nostru, nu ne spunea stăpânii mei, dar îl luam cu noi peste tot, dar ne lingea mâinile peste tot, când

Se subțiară timpul și forma și culoarea în zboruri îngroșate, în păsări neajunse la plâns, iar păsării din zâmbet nu-i mai ajunse zborul, se prăbușise timpul sub ancore uscate; doar într-un

Și frunze de vin și creion, și supte albastru la margini, și bej, de plop, și scobite, și una în romb de Sorescu, și repezi ca anii atuncea, și lente ca ora acum, și frunze din clor și chirurg, și-n

Fac un pas în față, mama mă trage înapoi. Se oprește din plâns cât să mă urecheze. M-a urecheat. Nu mă doare, sunt prea atent la mort. Chipul tatii s-a lățit, bărbia e înfiptă în piept. Tata nu mai