Poezie
Alzheimer
1 min lectură·
Mediu
E gheață, e frig, și e seară,
sunt eu, și ești tu, și e frig,
în brațe, un câine-covrig
se cere să mergem afară,
dar negru e-afară, polei,
iar poza din fața-mi e-o brișcă,
- De ce chipul tău nu mai mișcă?
am ceai, turtă dulce... nu vrei?
Dar javra mă trage spre ușă,
o pup cu un șut, dar regret!
În pat, în pereți e cenușă,
și simt că-mi ascund un secret.
Tu taci, și eu tac, doar un câine
din coadă dă semne că-i viu,
că-i azi, că e ieri sau e mâine
sau poate e numai târziu.
Mă pupi, și e roșu, și cald,
și suntem, din nou, laolaltă,
sunt suplu, umil și înalt,
ești caldă, ești suplă și-naltă,
iar mâna în mână îmi umblă,
sub ușă, lumina s-a supt,
pe umeri mă doare o umbră,
în deget, inelul s-a rupt,
și-n palme îmi curge o boală
cu "poate", cu "da" sau cu "nu",
în dreapta e lesa - e goală,
și-n stânga, sub inimă, tu.
025427
0
cu apreciere, instelez!