Poezie
La multă descompunere, tată
1 min lectură·
Mediu
Erai frumos
cu umerii lați după care împădureai poveștile cu stafii,
cu părul lung, împletind felinare și ceață,
erai frumos pe timp de frică și foame,
dar cum puteai fi altfel în ochii mei mici?
Erai curajos când mireasa moartă te-a purtat o noapte
prin satul părăsit, prin fântâna cu oase,
spre trenul cu copite,
erai curajos în plânsul mov al mamei,
în genunchii mei ca două inimi roase;
erai cel mai cuminte și deștept
când te culegeam și prefăceam metalul
în biscuiții Poieni din pauza mare,
erai înalt și puternic când mă învățai
să scriu înclinat spre dreapta,
să nu vin acasă plângând.
Dar oare cum erai când s-a golit aerul din gât,
ce-ai văzut ultima dată, ce gând te-a locuit?
O pasăre care acum e ploaie,
zid, acum copac,
fluture, acum unghie?
Ce-ai spune dacă ai ști
că scriu înclinat spre stânga,
că din tine a rămas un scris ruginit,
că acasă nu m-am mai întors niciodată?
013028
0
Te citesc in continuare cu acelas interes pe care il acord poeziei ( in general) de calitate.
Tea