Adina Batîr

Marian, într-adevăr, mereu se poate mai bine, noroc că este suficient loc. Mulțumesc pentru urare (asemeni).

am mancat un \"sa\" pe undeva acolo..
si iertare pentru graba cu care am raspuns.

Ioana, iti multumesc pentru atentia cu care ma citesti; nici nu mai pot adauga nimic... era chiar nefiinta, cum ai stiut? din noptile mele dezintegrate...
Cosmin, ai si tu un ochi magic al tau, mereu gasesti ceva pe care doresc sa-l ascund... ma bucur ca ai sesizat o parte importanta pentru mine din textul asta. cat despre dus, you have a point... desi voiam sa dau senzatia de cadere. din inalt. altfel cum sa fac? Vasile a remarcat bine (e printre putinele dati cand sub un text al meu se intampla o comunicare frumoasa intre comentatori).
Vasile, tie iti multumesc pentru dezlegarea \"mitului\", ma dezradacinez si ma inradacinez continuu... pastrez sfatul din ultimul paragraf.
Monica, probabil ca ai dreptate, asa e realitatea acolo. altundeva e o alta realitate. in acest spatiu nu mi-am dorit-o niciodata. credeam ca e vizibil faptul ca nu cadrul e esential. la restul nu cred ca are rost mai explic. dar multumesc pentru efort.
Costin, am urmarit ceva. just testing. ma bucur de trecere.

oricat de retoric ai pus intrebarea.. n-am mai fost de mult sa vad mormantul. multumesc pentru comentariu.

N-aș ști să-ți spun ce mi-a plăcut. Cred că replicile neașteptate care, în mod obișnuit, se îndepărtează de la scopul textului, dar al tău are un fir propriu. Totul e bine gândit cât să dea impresia că ar fi ceva dezlânat. Interesant este cum ghidezi tu totul.
Mai voiam să-ți spun că am primit cochiliile scârțâitoare pentru ștevii.

la asemenea strofă de început îmi dau jos pălăria; e punctul care deschide un lanț de senzații, din aproape în aproape. câteva viziuni pentru reluarea aceleiași trăiri și totul împins apoi în exterior... doar ca să se elibereze poverile: părul, îmbrăcămintea, noroiul.

mi-a plăcut în mod deosebit partea de început a textului, are ceva dintr-o tăcere ascunsă... fiindcă, de fapt, ce se petrece interior e cu totul altceva. poate de acolo râsul final, cumva resemnat și totodată plin de iubire.

Viorel, bine te-am găsit în timpul meu fluid... să vezi ce urmează!

Cred și eu că ar trebui evidențiată această întâlnire, de vreme ce agoniști sunt pretutindeni și cu siguranță ar fi câțiva care ar dori să ia parte. Și nu doar din zona Brașovului. N-am mai întâlnit un program așa diversificat, așadar felicitări și la cât mai multe ediții... și mai ales felicitări domnului Adrian Munteanu pentru devotament. Chiar dacă vin frigurile cele mari o să vă umple Casa Ștefan Baciu de căldură... chiar e o senzație de lumină acolo.

E deosebit titlul, dă senzația de capăt de lume... și de fapt întreg poemul e o rupere de sau din realitatea obișnuită, un film care se derulează independent de noi. Dorința de a curăța mereu este mai mult un pretext pentru descărcare; alb peste cenușiu, amestec de senzații care mai mult mărește sfera de percepție accentuând - aparent firesc - preluarea durerilor de la unul la altul, doar pentru a nu mai fi martor la acea orbire în plină desfășurare. Acel ceva important poate fi orice: fericirea, libertatea, muțenia celui rămas în urmă sau pe loc. De aceea se întâmplă, chiar fără a realiza, o sensibilitate pentru exterior. Zgomotul devine absurd și de neînțeles.
Remarc fragmentarea, e de bun augur, e ca un gol între respirații... un gol în timp.

Tamara, să mai aștepte.. așa să fie.. până trece calul negru voi lăsa mormanele de cochilii pentru alt veac. Bun venit în casa mea necrăpată.
Jane, te simt aproape cu asemenea dezlegări, se pare că fâșia paralelă dintre concret și abstract nu e atât de greu de parcurs pentru unii oameni, în fond, de multe ori e o alunecare destul de fină, la fel cum suprarealismul trece în literatură absurdă printr-o anume eșalonare.. Naum și Vian sunt doi scriitori dragi mie. Mulțumesc pentru.

un text in stilul iulian poetryca, cu suficient dinamism si cu suficienta iscusinta de a manipula senzatiile si trecerile elegante intre planuri (de exemplu jocul constienta-inconstienta), fapt care stabileste o legatura cu cititorul, il conduce spre un final in genul unui \"to be or not to be\", deci sa-i zic, misterios. ideea este ca versurile se rotesc in jurul unui detaliu semnificativ, care e dezvaluit foarte discret, dar pe care se bazeaza intregul text. mai spun ca astept revolutia despre care ti-a vorbit dobos.

uneori nici nu e nevoie de cuvantul de raspuns fiindca pe undeva se intampla acea nemarturisire intuita tocmai prin ce e dincolo. ai vazut bine. multumesc de trecere, azi am fost si eu albastra.

Mãdã, gand in gand cu verticala interioara. imi place cum ai privit schimbul cu celalalt, e foarte important avand in vedere aceasta derulare continua..
Andreea, nu te inseli. iata, adun locuri pentru memorie, inventez inainte de somn. imi pare bine sa te regasesc, inseamna ca a ramas un ecou.
Jane, aceste foite neintamplatoare ni se supun inca de la inceput. bine ai intrat in pelicula, in urmatoarele episoade..candva.. se presupune o salvare de la moarte. la buna regasire, ne tinem de toamna :)

zic iata un discurs astfel aranjat incat pana si spatiile vorbesc, stiu si eu..? spatii de satana alba, de moarte, de nastere, prin inconcret, o plecare. ca o pisica. aici doar se priveste si se asculta niste urme fine de fluture. e nedizolvabil interior acest zgomot al viselor fara lacrimi cand timpul si spatiul nu permite nicio desfasurare a sinelui. mai ramane o senzatie de protejare a ceea ce nu poate fi niciodata al nostru. nu total. de aceea exista atatia oameni dubli... ca sa ne nastem si noi de mai multe ori si de fiecare data altfel, in alte locuri.

Anana, am marit eu fotografia, dar se pierd contururile si tatuand cuvintele pe ea s-ar pierde nuanta de larg a marii. cred ca exista un farmec aici, un farmec pentru ochi de copil si inima de apa. asa ca mi-e drag poemul tau, pentru noile aripi care se nasc, desi in mod invizibil.

exista un ceva in plus, nu as vrea sa-ti spun aici ce e, insa ma gandesc ca toata aceasta alunecare constienta se produce la un moment dat contracronometru, poate e dificil sa se ia o masura atunci cand revolta se innoada in varful degetelor si se produce starea asta pe care o emani in fiecare cuvant si de aceea cauti limpezire. pretextul pe care se construieste discursul parcurge o singura linie si poate asta e de folos textului intrucat se reflecta diametral opus nelinistea absentei, parasirea obiectelor in care pentru o perioada limitata de timp s-a zidit o lume confortabila.
primesc nota de autentic ca pe un punct terminal, fiindca aici e mai mult de atat, este momentul in care o durere devine ne-durere, iar ne-durerea ca efect este dincolo de orice sfasiere.

am sentimentul unei eliminari, unei goliri iar aceasta actiune oarecum onirica e indusa de un factor exterior, pare cumva cumplit, nu stiu de ce, fiindca este tot atat de voit. poate inlocuirea lucrurilor. un fel de comfortably numb, dar si aceasta amortire, cu sens, poarta pe umeri ranile arhetipale. totul e ca o urmare a dansului abisal-ritualic.

descantec desprins din tarmurile departate ale apelor, cumva despletirea lor printr-un \"a ramane\" drept, a ramane copac viu cu umbre lasate in prag. exista sens in aducerea aproape a linistii simple, fiindca ramanem aceiasi care aduna cu sine intreg Cuvantul si intreaga Pieire si le purtam in spate ca dar si sfaramare in viata.

Ela, ai redat un contur perfect timpului oranj, intai din fiinta, apoi dintr-un ceresc simbolic. e incovoierea coloanei in doi, atunci cand apele lasa urma de trecere prin lemn. spaima dintai este fireasca, este nevoia. strigatul insa, chiar si acela surd, pierdut in tarana, devine dublu. e dublul cuvantului, e dublul talpii goale si asta fiindca o sfera nu poate fi injumatatita cand e vorba de prunc si de lumina din doi. inchipuirea e cu sens cum iti sunt ploile, iar dansul acela alb precum al mortilor, incepand in lapte, sfarsind in osos este sacrificiul pe care il dai prin tine. samburele, inmugurirea florii si apoi intaiul nod-cordon ombilical cu cerul din care nu curge lumea straina, doar salvarea din ochi de Marie. imi amintesc de legendele portocalului si de asteptare. e umplerea asteptarii in dureros.