Poezie
albastru indigo
3 min lectură·
Mediu
acea frumusețe obosită ațipise la țărm și globul ceresc îl ținea pe coapse
greu de închipuit că destinul hotărât de astre ar fi putut să-l schimbe o femeie
am întrebat însă din nou când am vrut să vorbesc amuțisem
geografie pe fragmente
istorie cum bate vântul
iubire fără sentimente
încât pe nimeni întrebându-l
în timp ce-atârnă mi se pare
ca un paianjen orice stea
sub cerul vechi spre altă mare
abia mai trag de umbra mea
în timp ce soarele aruncă din înălțimi abia o rază
oriunde în genunchi te-nchină blestemului ce te urmează
că nu există pentru tine pe-acest pământ un loc vreodată –
ridice alții piramide din care nimeni să nu-i vadă
chiar dacă încă nenăscuții ar vrea să le rămâi departe
un cântec tot îi va petrece din leagăn până-n marea noapte
geografie pe fragmente
istorie cum bate vântul
iubire fără sentimente
încât pe nimeni întrebându-l
în timp ce-atârnă mi se pare
ca un paianjen orice stea
sub cerul vechi spre altă mare
abia mai trag de umbra mea
ce să-mi dai tu noroc al celuilalt
și ce să-mi dai tu ființă pe care nenorocul meu te-a salvat
unde mergi tu sfârșit sau început
spre care bine te îndrepți pe calea răului meu absolut
și ce semne care zei să se arate cine să mai tragă de tine clipă dusă
dacă speranța însăși durează o eternitate
geografie pe fragmente
istorie cum bate vântul
iubire fără sentimente
încât pe nimeni întrebându-l
în timp ce-atârnă mi se pare
ca un paianjen orice stea
sub cerul vechi spre altă mare
abia mai trag de umbra mea
când au venit prietenii de departe mă priveau ca niște țărani care așteaptă ploaia
am înțeles că trebuie să tac pentru a se reculege îndelung pentru a retrăi
clipele fericite pe care cândva neștiind ce va fi le blestemau
între timp încercaseră totul și de fiecare dată cum era de așteptat
renunțaseră dublu
copiii lor au fețele hâite femeile lor ca niște case vechi se lasă
ce puteam să răspund eu cel care curând voi ajunge cu nunta la Dumnezeu?
geografie pe fragmente
istorie cum bate vântul
iubire fără sentimente
încât pe nimeni întrebându-l
în timp ce-atârnă mi se pare
ca un paianjen orice stea
sub cerul vechi spre altă mare
abia mai trag de umbra mea
totul e-n ordine mergi după mine pe aici mă deplasez în sensul
unui fluviu freatic nu-s pașii care mă poartă singuri
ci adierea unei lumi tulburate-n adânc
albastru indigo urmează și toarce fiindul din tine
054.712
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihai Leoveanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 418
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 58
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihai Leoveanu. “albastru indigo.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-leoveanu/poezie/201362/albastru-indigoComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Caceasta este o \"trecere\" de bariera cuvântului. daca ați fi folosit cifre în loc de litere în acest text tot același efect ar fi avut. filozofie, poezie, durere, culoare sunt numai câteva din ingredientele acestei reușite.
plec cu aceste versuri: \"când au venit prietenii de departe mă priveau ca niște țărani care așteaptă ploaia
am înțeles că trebuie să tac pentru a se reculege îndelung...\" este o imagine veritabilă încărcată cu fior până la paroxism.
pe curând!
plec cu aceste versuri: \"când au venit prietenii de departe mă priveau ca niște țărani care așteaptă ploaia
am înțeles că trebuie să tac pentru a se reculege îndelung...\" este o imagine veritabilă încărcată cu fior până la paroxism.
pe curând!
0
ELașa se scrie poezia din om. singură. ca din okeanos. așa vin cuvintele, purtătoare de metafore revelatoare, de oglinzi-spirit, reflectând lumile dinăuntru spre lumile din afară. așa se înșiră mărgăritarele stilistice, acolo unde poetul resimte și facerea, și desfacerea, deopotrivă. nimic nu rupe armoniile cuvântării poetice atunci când ceea ce rămâne viu în trăire și logos, se numește pe sine și se redă în arta de a scrie. aici e un poetic spre perfecțiune într-un ritm interior de descântec pentru a fi și a nu fi, nu hamletian, ci leovenian. pe prima pagină, un poem-despre-ființare-în-neființă.
Ela
Ela
0
ABdescantec desprins din tarmurile departate ale apelor, cumva despletirea lor printr-un \"a ramane\" drept, a ramane copac viu cu umbre lasate in prag. exista sens in aducerea aproape a linistii simple, fiindca ramanem aceiasi care aduna cu sine intreg Cuvantul si intreaga Pieire si le purtam in spate ca dar si sfaramare in viata.
0
CTpoezii se transformă în viață care urcă spre cerul spiritual, deși nu apare roșul totuși albul este invocat la nunta astrală, kundailini urcă spre contopirea cu grația divină...pentru moment a fost atinsă doar chakra logosului...indigo, dar fluviul urcă, curge spre grație...mi-a plăcut, atât filozofic cât și muzical, este precum o simfonie de trăiri și aspirații...
0
iar finalul comprima toate stadiile de metamorfoza atat a fiindului cat si a inca nefiindului trecand prin mine in toate starile de agregare.
o poezie poate prea poezie fata de cuvant