Adela Setti

el ar fi trebuit să râdă învelindu-se gol în cortina zdrențuită ea ar fi trebuit să mângâie cu toată palma zidul două trupuri lipite pe oglinda bifrons astfel încât să nu vadă nimeni tencuindu-se

Should I take you for granted? Mi-e frică de tine / și pentru că simți / nu aștept să îți văd / colții / culoarea lor / violacee / de carne stricată. Noaptea / așteptarea securii / îmi mângâie

când îți prinzi părul lumina își confundă razele cu degetele tale / ezită alungind clipele când gesticulezi spațiul se curbează smerit ca un om peste ghizdul fântânii îți caută chipul / cunoaște

azi / noapte am / trecut pe / aleea / ta / copacii / încercau să / meargă pe / poante / înfloriseră / măturau din / trene / tălpi / străine / dintr-o / nevoie / bizară de / hrană / înglobau / umbre

- varianta originală - am trecut pe lângă flacăra aceea albastră am văzut-o și eu nu am atins-o de teamă să nu mă absoarbă dedesupt e un vad de umbre și un vas în care viermuiesc încet toate

Uneori, viața mușcă adânc. Alteori surâde. Întotdeauna îmi lasă o senzație de ruptură. Pielea mi se destramă ca buzunarul. Cusut de mama, ca să merg pe stradă frumos. Cu brațele atârnând

prietenul Ohad îmi spune Odelia păstrează distanța apropiindu-se doar din ochi șuvița aceasta nu cade bine roșul te prinde încearcă perlele sunt vii pielea ta le însuflețește acum ai putea sta așa

de-abia aștept să treacă ce? gheața păi s-a topit nu vezi? în pahare ziceam de furtună plouă bine afară, ca vara nu de asta de cealaltă care? uite asta, canadiană îmblănită, nu? probabil, dar eu

De-a v-ați ascuns Îmi place să te privesc la microscop și apoi să îmi croiesc drumuri exacte prin fiecare por care palpită țuguiat ca buzele unui sugar spre ochiul meu. Ceea ce simți nu seamănă cu

fiecare globulă pe care o dau de-a dura prin lucruri se aplatizează dacă aș putea să te întorc în copil învârtitor de cercuri pe strada aceea care ne-a dăruit uitării poate aș mai salva ceva din

am acoperit ochii casei și am lăsat cortina peste lumea din ușă oglinzile le-am învelit în huse acum rulăm filmul nostru stând în fotolii cu câte o doză de gin tu în mâna stângă eu în

vântul sparge ferestre și nuci verdele scoate sabia pretutindeni amanții se prind belicos de trecut ca mucegaiul pe ziduri neîncepute de case unde încă nu locuiește nimeni cerul se învolburează

bax nouăsprezece capace patru cutii și trei chei plastic metal zdrențe de staniol gomoloațe de hârtie multicoloră o șapcă pierdută azi noapte la artificii dungată ca zebra pe care

pășești fluid între prag și pervazul cu vrăbii flămânde de bucurie piperul pupilei e dulce în urmele tălpilor ude cerul deschis își reface oglinda minutarele cad fără foșnet și timpul rămâne

tu îți înfigi rând pe rând genele în lucruri cu același gest nonșalant cu care ai strecura un pai în frappe lumea potabilă are gust de fragi și promite febrilitate eu te observ cu ochii închiși cum

toate organele de la ultimul dinte de lapte sălășluind în golul propriei memorii-fantomă încep să facă straturi de scoarță ca niște pietre în curs de răcire sub jet de robinet stricat chiar