Liant

îmi place cum te pierzi prin buzunarul cu hârtii șifonate care introduce în regimul oniric al textului, mai puțin inpirată mi se pare expresia \"îmi vine\". Acest cadru e întărit de o serie de inversări sau schimbări de stare: \"cerul e jos râul e sus\", \"zidul se dizolvă\", \"lobul urechii are ceva de spus\", \"dacă sărim acum e bine
încă nu au dat copci\". Sentimentul de Upsidedown creează aderențe surprinzătoare, în așteptarea unui impact, unei transmiteri, unei regăsiri. Nimic mai simplu atunci când
\"adresa și matca\" sunt pretutindeni...

noi înotăm
pe tălpi aderente - mi se pare fortat

norii
atât de compact văluriți - atat de nu suna bine

pretutindeni ne regăsim adresa și matca - nu mi se pare un sfarsit prea bun - adresa si matca?

am modificat expresia, suna într-adevăr neplăcut.
Mulțumesc.
Adela

Formulările rămân.
adresă = destinație [adică \"încotro mergem\"]
matca = origine [adică \"de unde venim\"]
te rog să folosești pe viitor un DEX sau un dicționar de sinonime, sau pur și simplu fă un efort de imaginație dacă nu pricepi [din textele tale rezultă că ai o imaginație destul de bogată, deci nu ar trebui să fie o problemă].
Toate bune, pa.
Adela

mereu un Aici si-un Acolo... si-un Intre cu liantul sau. un fel de drum peste si prin... miezul ajuns la mine este acesta: \"pe tălpi aderente prin norii
atât de compact văluriți

vezi omul de pe celălalt mal e mereu însoțit de soare
și ne face semne cu mâna dacă sărim acum e bine\"
In poetica mea, Tarmul, Marea si Insula din care se naste Peninsula

Adela, în fuga unui \"luni nebun\" remarc coloristicul mistic și de poveste în același timp din

\"încă nu au dat copci în styxul
cu pești multicolori\",

nu știu de ce, dar acea multicoloristică a peștilor creează o atmosferă dacico-zamolxiană, de moarte cu zâmbet pe buze, un zbor-înot spre un acvariu ca din poveste.

Cu drag,
Constantin

mulțumesc pentru lectura atentă și reacții.
Erau multe de spus aici, doar câteva au reușit să fie - de aceea nu pot decât să mă onoreze prelungirile de semnificație pe care lectura voastră le aduce acestui text.
drag, Adela

îmi place, se vede un text muncit, explorat în zonele lui slabe și întărit acolo unde a fost cazul, operat estetic acolo unde apăreau segmente flasce (îmi aduc aminte o anumită senzație de delasare care apărea în versurile ce anunțau finalul), reloadarea aceasta e parte din experiență (benefică) a auto-examinării atente,pe care e musai s-o faci,from time to time, dincolo de atașamentul față de prima idee, prima încercare. e enervant să revii pe text, știu prea bine, dar e foarte folositor.
ceea ce era, înainte, mimesis, se transformă tot mai mult într-o stare privată, într-o descriere a propriei tale lumi, iar nu a lumii-colaj, dinainte. expresia frustă este anulată în favoarea plasticității imagistice, efectul reușește, în mare parte, asta și datorită echilibrului pe care îl instaurezi renunțând la intruziunile paraliterare (autobiografice), ilizibile pentru cititor, la construcții incidente și exaltarea de a scrie mult, de a truca mult. te-aș sfătui să faci un experiment și să eviți (să te abții) să scrii, o vreme, despre îngeri, lumină, suflet. e un lucru care mi-a fost sugerat mai demult, și de care, ținând cont, am ajuns la modalități de exprimare care necesită o privire mai de ansamblu, dincolo de câteva motive pe care utilizarea frecventă le-a depoetizat. nu-i ceva ușor, e ceva de făcut pe ciornă, de exersat, de combinat, șters și reluat, dar merită în momentul în care îți dezvolți propriul lexic, care o să refuze singur ceea ce e desuet sau superutilizat.

asta încerc să fac. Să ies din ilizibilul elementelor private. Nu știu în ce măsură voi reuși, ori dacă, dar cred că merită.
În contextul acesta, sfatul tău înseamnă mult pentru mine.
drag, Adela

pretutindeni suntem noi, cu sau fără adresă ori matcă. prima strofă e...parcă am citit pe site că nu sunt permise exaltările...așa că voi spune doar că descrie poetul ideal...aștept tehnici narative:)