Gând mustrat
Mă-ndrept spre păcat…
Îl aleg din nou și neîncetat.
Regret de pe-acum; am remușcări
Imundul mă inundă-n apăsări,
Dar nu am răni.
Păcatele mi-s amintiri frumoase,
Cu-atât mai
Gând mustrat
Mă-ndrept spre păcat…
Îl aleg din nou și neîncetat.
Regret de pe-acum; am remușcări
Imundul mă inundă-n apăsări,
Dar nu am răni.
Păcatele mi-s amintiri frumoase,
Cu-atât mai
Întâlnirea cu aici-ul
Unde s-au ascuns? Apă, aer, cer
Îs toate una într-un veșnic nepătruns
Un abis, și-ncet mă scufund.
Bleumarin,
Rece, dar fin
Plutesc întocmai unui mic
Ici – ’colo
Nesiguranță și tăcere.
Prea multe semne de mizerie…
Doar un suspin se-aude-n șoaptă
Când ploaia stă, urmând apoi din nou să cadă.
Se spală chipuri, trupuri goale
Din multele mii
Mutilarea lui “a fi”
Totul se mișcă, doar noi stăm pe loc
Universul se-nvârte, noi evadăm.
De ce să fii altfel, când poți să fii om?!
Norii-mpung un soare exanguu
Devine și el un zeu
Turpitudine
Milostiv e cel care greșește, recunoaște, se căiește,
Dar mai ales iubește.
Și cum sunt eu, căci recunosc de-acum
C-am să greșesc de azi, mâine și luni?
Cine sunt eu, de mă
Scrisori între frați
Trăim o viață și nu putem cunoaște
iubire-adevărată. Ne temem și rămânem singuri. Inima
ne-o pustiim și-o sărăcim de ce e mai frumos. Nu
credem în oameni, nu
e verbul meu - aș vrea să pier
Ochii-mi închiși visează că te văd
Pielea te simte , știe – ești aici.
Urechile aud al tău vis,
Mintea-mi te-ajunge-n al tău paradis.
Și eu-s cu tine, tu
UIT
Ninge negru pe pământ ,
Ninge negru, când oricum totu-I plumb
O mască se prinde-n esența-mi murdară
Mă preschimbă și mă-nconjoară.
Sordidă ideea de-a fi ce nu sunt,
Scabros și
Strigă!
Condamn tot ceea ce mă constrânge de la a fi eu.
Vreau să mă rog, și nu să fiu ateu.
Îl vreau pe Dumnezeul meu!
Nu mă damnați; nu sărut lemne ori însemne.
Nu chip
Lasă-te-n pace!
Instinctul vorbește despre etică și moralitate
Se poate?
Instinctul nu moare
Doar hibernează.
Lasă-l în pace!
Merg în biserică să mă rog.
Cui?- Știm cu toții-
om în păcat și rutină
Într-o lume a haosului și hazardului, într-un hibrid al indiferenței și iresponsabilității numite natura (umană), în care și diavolul își
Oda eminesciană – chintesența suferinței poetului
și a tragediei umane în genere
Trei stări domină în orice caracter uman- de bucurie, de tristețe și de
