Strigă!

Laura, aici văd un manifest al inochentismului, cred că îți e cunoscută noțiunea, nu?

Cu drag,
Constantin

da Laura.. exista un Dumnezeu al fiecaruia... sau, \"fiecare pasare pe limba ei piere\"
poetul tinde sa fie un (non)conformist (pr)in natura sa...
nu ne plac legile...
cam asa vad eu de aici... dintr-un alt fel de \"biserica\"
cu stima A.M.

\"Refuz tot ceea ce-mi este confuz
Refuz tot ceea ce-mi este indus.\"
e un manifest la care ader.
de ce să fim rezultatul educației/normei? de ce să ne înghesuim într-o viziune universal acceptată?
mai bine, cu toți porii deschiși, și mai ales cu partea aceea imensă de creier pe care nu o folosim dintr-o lene indusă ancestral și social, să ne pregătim pentru propriile revelații.
frumos textul tău, și mai ales sincer, la modul radical și onest al unui om care gândește singur.
Adela

dragă Constantin,
sinceră să fiu nu prea știu multe despre această manifestare...dar nu prea cred că e în concordanță cu ideea poetică...ți-aș fi recunoscătoare daca mi-ai putea dezvălui mai mult despre acest subiect.
mulțumesc și scuze pentru întârziere

într-adevăr fiecare își are biserica lui, identitatea lui...unică. orice încercare de a o adapta la o normă sau convenție, chiar dogmă bisericească o face să-și piardă originalitatea, profunzimea, cufundându-se în banalitate și profan. cât despre conformism sau nonconformism...nu știu dacă ține de poet...cât de natura umană...oricum, în nici un caz nu mă consider mai mult decât sunt, și sigur nu sunt scriitoare..de fapt, e printre primele poezii. mulțumesc pentru încredere

ps: ultimul mesaj se adreseaza lui săndulescu mădălin

Laura, inochentismul e o manifestare tip sectă a ortodoxiei, numele venindu-i de la părintele Inochentie care fusese primul propovăduind inutilitatea bisericilor și mănăstirilor, slujba religioasă făcându-se la adunări în anumite case de persoane care erau alese de acea comunitate pentru oficierea tutror celor necesare, astea sunt pe scurt din cele ce cunosc eu, oricum, pentru confirmare sau infirmare vezi aici:
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/In%20dialog%20cu%20Inochentistii%20de%20MB.htm

Interpretare în cauză poate fi desprinsă din următoarele:

\"Biserica îmi pare-nnegurată
De legi și procese de neînțeles,
Legi și procese din alte vieți.

Refuz tot ceea ce-mi este confuz
Refuz tot ceea ce-mi este indus\",

adevărul e că putem desprinde și aluzii la baptism sau iehovism care sunt împotriva închinării al icoane:

\"Nu mă damnați; nu sărut lemne ori însemne.\"

Cu drag,
Constantin

Bună Laura,

Strigătul tău este mai mult o personală folosind un limbaj ușor poetic, decât o poezie. Ca teolog protestant (baptist) trebuie să-ți reamintesc cu respect, că amintirea condamnării în legătură cu sărutul icoanelor sau \"lemnelor\", este de fapt condamnarea deschisă a celor care au ales să-și manifeste astfel pioșenia. Prin ceea ce scriu, nu subscriu acestor practici, arătând însă dragoste creștină celor care aleg acest mod de închinare. Teologia ortodoxă a scris volume întregi despre diferența dintre adorarea icoanelor și cinstirea prin atingere a ceea ce acestea reprezintă.
Nu uita că trăim zilele harului, care se ridică deasupra execuționismului automatic al legii mozaice.
Căutarea lui Dumnezeu este lucrul suprem, îmi pare însă că îți provoci singură confuzia, deoarece credința adevărată este tocmai inducerea Revelației în duhul și apoi sufletul căutătorului.
Citește Biblia, numai așa vei găsi ce cauți, prin Cristos.

Cu respect,

interesant materialul prezentat în revista agero...cemi-ai scris tu era cam ce știam și eu. cu toate astea, după ce am citit mai mult. mi-am dat seama că e o mișcare mai complexa...și nu prea mă regăsesc în ea. Ideea cu inochentie Duhul Sfânt deja îmi pare că întrece o limită...cred în Dumnezeu, în Sfânta Treime, așa cum e scris în Biblie. Cât despre biserică, aș putea fi o adeptă a inochentismului în sensul că nu văd cum se poate crea un sens religios, spiritual într-o ființă umană, dacă i se impune. Poate aș fi capabilă să renunț la biserică dacă aș ajunge la acel viscere al adevărului din mine...până atunci însă, mă mulțumesc doar cu a analiza-o și poate critica ce mi se pare anormal. (vezi doamnele și bunicuțele care sar pe tine de cum intri în biserică sfătuindu-te să te rogi așa și nu altfel, să faci așa și nu cum simți). Despre icoane, pot lămuri: \'Nu chip cioplit mă sperie și-nfioară;
Biserica îmi pare-nnegurată\', respectiv, mă închin dacă simt, nu dacă mă obligă biserica. Nu știu dacă m-aș putea încadra într-o anume sectă ori curent religios, altul decât cel propriu.
mulțam pentru informații și interes

cu drag, laura

Într-adevăr, poate ar fi trebuit mai degrabă încadrată în categoria personale (dealtfel…de acolo am și sustras-o, însă datorită urmei de rimă am tentat spre poezie). Revenind la icoane și închinarea la ele, așa cum am mai amintit, ceea ce încercam mai mult să transpun era condamnarea inducerii revelației, precum și a sentimentului religios în ființa umană. Nu consider că biserica trebuie să ademenească în vreun fel omul să vină să se roage. Biserica este un mod de viață, un mod de rugăciune și iubire, care trebuie descoperit în tine, ori nu indus de cineva sau ceva. Cu cât îți este revelată credința cu atât scade imanența și limpezimea ei. Iubirea pentru Dumnezeu trebuie să o regăsești în tine, apoi să o cauți unde te îndeamnă ea, și nu o constrângere te poate determina să iubești. Apelul meu era spre o libertate a manifestării adevărate a credinței. Cît despre Biblie și cărți sfinte, mai am mult de citit. Deocamdată m-am bazat pe ce e în mine, pe ce simt.

Mulțumesc,
Laura

Laura,

Lasă pentru un moment să-ți vorbească păstorul, \"preotul\" din mine. Inima ni-e jalnic de înșelată și înșelăciune sălășuiește în noi. Toată Scriptura vorbește de tragedia tuturor inimilor tuturor oamenilor, care toți l-au pierdut, vândut din inimă pe Dumnezeu. Cum spune Augustin parcă, n-a mai rămas decțt un gol cu formă de Dumnezeu care urlă după împlinire. Acesta e singurul lucru de găsit în noi. De aceea e nevoie de Revelația Scripturii, rostirea Cuvântului, inducerea acestui Cuvânt de către Duhul lui Dumnezeu, spre umplerea acestui gol. Laura, până și o țeavă numai găuri și cârpituri poate duce apă unui muritor de sete. Așa suntem și noi, slujitori nemernici ale unor biserici și mai nenorocite, țevi cârpite care duc apa Domnului Isus.
Nu te uita la noi, că te vei scârbi, dar bea apa să Trăiești.

Cu dragul Domnului,

frumos ai grait ca daca ne-am baza numai pe ce e in noi si pe ce simtim fara sa ne ducem la \"batrani\" sa intrebam degraba ne säläsluim printre cei fara de minte si sufletul nostru spre pierzanie merge

Cred că e greu ca doi oameni să se înțeleagă din două cuvinte. Cu toate astea, cred că într-o mare măsură suntem pe aceeași undă, despărțindu-ne o neînțelegere. În noi nu stă decât sămânța, și poate și aceea goală a credinței, a lui Dumnezeu. Mai mult chiar, după ce ți-ai descoperit-o, trebuie să o sădești, să asculți cuvântul Lui. Dar trebuie să-l asculți pentru că TU alegi să faci asta, nu pentru că biserica te obligă ca din momentul când intri într-un lăcaș sfânt să te supui lui și regulilor lui în totalitate. Revelația Scripturii nu trebuie oare găsită de păcătos? Nu trebuie ca el să vrea să se căiască și să se îndrepte? Nu trebuie ca el să caute Cuvîntul, mai întâi în el și apoi în textul Sfânt la care EL aspiră benevol?
‚Spiritul se caută pe sine în lucruri. Spiritul are o activitate proprie, pe care ne-o revelează lumea.’ –Noica-, asta vorbesc, revelarea prin activitate proprie, nu constrângerea tradiției.
Îți scriu chiar după ce am venit de la biserică. Îmi dă o stare de bine, o liniște sufletească. Simt că fac ceva pentru mine, pentru sufletul meu. Și totuși, ce mă fac cu factorii disturbatori, cu femeile care nu mai contenesc bârfa, ori care tot încearcă a te învăța religie, credință? De-asta și ’Biserica îmi pare-nneguratã’.

’pânã ºi o þeavã numai gãuri ºi cârpituri poate duce apã unui muritor de sete. ..Nu te uita la noi, cã te vei scârbi, dar bea apa sã Trãieºti.’ Adevăr ai grăit. Apa-iubirea este fundamentul vieții și mîntuirii. Tocmai de aceea trebuie să fie sinceră și involuntară.