Poezie
Întâlnirea cu aici-ul
2 min lectură·
Mediu
Întâlnirea cu aici-ul
Unde s-au ascuns? Apă, aer, cer
Îs toate una într-un veșnic nepătruns
Un abis, și-ncet mă scufund.
Bleumarin,
Rece, dar fin
Plutesc întocmai unui mic delfin.
Sfârșesc din nou,
Și iar revin.
E totul sec,
Doar eu mi-s eu
Cu-o acoladă- cavaler,
Rămân și sper.
Mister.
Dar dacă eu mi-s eu
Iar ele nu-s
Atunci mai e? Ce e?
Pământ?
Răspuns:
E doar un alt CUVÂNT.
E greu să pleci,
E și mai greu să rămâi.
Străin într-o mulțime de vorbe;
Cuvinte cu sens, cu noimă, uneori blesteme,
Gigantul CUVÂNT imprimă și doare.
Aici poți fi tu
Rămâi să trăiești!
În mări adânci știi bine-poți să te îneci.
Iar dacă vrei să te cufunzi
În tot ce-ți e necunoscut,
Dacă încă îți cauți TU un Absolut,
Îndepărtatul fie-al tău!
Aici poți fi
Acolo poți găsi
Drumuri sunt două
Nu te rătăci!
Micimea lumii
Cu un creion creezi destine
Dintr-o hârtie faci cămile.
Doar un cuvânt distruge-o lume.
Din amalgamul de mănuțe
Doar una face, restul rupe.
Din cinci speranțe, patru mor
În timp ce una piere la zăvor-
E-un singur Creator.
Dar cine-a fost de la-nceput?
Cine ne-a spus ori ne-a făcut?
Și noi de unde ne-am născut?
Nu cutez, nici nu vreau să fug
Impalpabilitatea de cuvinte
Treptat se stinge
Rămâne-n locu-i un gropar
Și-un măr uscat.
002.320
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- laura catana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 221
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 53
- Actualizat
Cum sa citezi
laura catana. “Întâlnirea cu aici-ul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laura-catana/poezie/1738916/intalnirea-cu-aici-ulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
