Gând mustrat
Gând mustrat Mă-ndrept spre păcat… Îl aleg din nou și neîncetat. Regret de pe-acum; am remușcări Imundul mă inundă-n apăsări, Dar nu am răni. Păcatele mi-s amintiri frumoase, Cu-atât mai
Gând mustrat
Gând mustrat Mă-ndrept spre păcat… Îl aleg din nou și neîncetat. Regret de pe-acum; am remușcări Imundul mă inundă-n apăsări, Dar nu am răni. Păcatele mi-s amintiri frumoase, Cu-atât mai
Întâlnirea cu aici-ul
Întâlnirea cu aici-ul Unde s-au ascuns? Apă, aer, cer Îs toate una într-un veșnic nepătruns Un abis, și-ncet mă scufund. Bleumarin, Rece, dar fin Plutesc întocmai unui mic
Ici – ’colo
Ici – ’colo Nesiguranță și tăcere. Prea multe semne de mizerie… Doar un suspin se-aude-n șoaptă Când ploaia stă, urmând apoi din nou să cadă. Se spală chipuri, trupuri goale Din multele mii
Mutilarea lui “a fi”
Mutilarea lui “a fi” Totul se mișcă, doar noi stăm pe loc Universul se-nvârte, noi evadăm. De ce să fii altfel, când poți să fii om?! Norii-mpung un soare exanguu Devine și el un zeu
Turpitudine
Turpitudine Milostiv e cel care greșește, recunoaște, se căiește, Dar mai ales iubește. Și cum sunt eu, căci recunosc de-acum C-am să greșesc de azi, mâine și luni? Cine sunt eu, de mă
e verbul meu - aș vrea să pier
e verbul meu - aș vrea să pier Ochii-mi închiși visează că te văd Pielea te simte , știe – ești aici. Urechile aud al tău vis, Mintea-mi te-ajunge-n al tău paradis. Și eu-s cu tine, tu
UIT
UIT Ninge negru pe pământ , Ninge negru, când oricum totu-I plumb O mască se prinde-n esența-mi murdară Mă preschimbă și mă-nconjoară. Sordidă ideea de-a fi ce nu sunt, Scabros și
Strigă!
Strigă! Condamn tot ceea ce mă constrânge de la a fi eu. Vreau să mă rog, și nu să fiu ateu. Îl vreau pe Dumnezeul meu! Nu mă damnați; nu sărut lemne ori însemne. Nu chip
Lasă-te-n pace!
Lasă-te-n pace! Instinctul vorbește despre etică și moralitate Se poate? Instinctul nu moare Doar hibernează. Lasă-l în pace! Merg în biserică să mă rog. Cui?- Știm cu toții-
marasm
Marasm O ușă, un pod Un cer luminos; Privesc spre speranță Și-o spulber cu-n gând. Imaginea a ceea ce-a fi, Scris pe pereți Iluzia
