Adela Setti

ședeam cu fața spre flux și mâinile îngropate în nisip nicăieri nu țâșneau seve pontonul asuda roșu ca orice fiară pe la subțiorile stâlpilor înfipți în carnea cenușie a mării nicăieri nu planau

mă gândeam la animalul acela ciudat cu aspect de moluscă uitat în tigaie după ultimul chef de cartofi fierți și carne roșie când te-am întâlnit atât de concretă cum doar animalele submarine nu

schimbarea de regn nu e o soluție (Micha³ dixit) umerii tăi se conturează fin sub raza anemică a unui neon de culoar abandonat parcă-s gestul delicat de dus mâna la tâmplă al unui copil

culorile sunt doar modul nostru arbitrar de a semantiza lumea redesenând totul din ochi ceața nu are culoare ca și cum aerul ar vătui miop toate lucrurile înlăturând poleiala păstrând doar

home is where the heart is trec vadul spre casa pecetluită oval pe porți și obloane cu roșu pe verde roșu pe albastru tonuri oranj rugină lemn lichenos și un cer legănat în hamac ceva începe nu

Pe prima am găsit-o într-o alună de pădure. Nu era perfectă și nu am îndrăznit să o înghit de teamă să nu încolțească în mine alunul. A doua era imensă și multicoloră. Avea pete cărămizii și

să recapitulăm perpetuum mobile e o farsă sinistră - de la un punct se oprește bumerangul revine o singură dată clepsidra dacă nu ești acolo să o întorci există secunde căzătoare în gol totul se

Motto: Se spune despre plante că sunt pasive și despre oameni că sunt dinamici. E doar o chestiune de orgoliu: oamenii au pretenția că îi așteaptă nemurirea. (din înțelepciunile momentane ale lui

cadre mișcate în viteză prin ploaie oameni mașini biciclete copii cu cercuri o linie la stânga orașul la dreapta limpezimea cerului văzut doar în colț încetinește / derulează / reia scena o

Unna împachetează eșarfe și rochii pullovere largi și toate brățările colorate cutiile cu pudră parfumul de frezii chiar și dulceața de nuci verzi din cămară mașina așteaptă la scară Unna pleacă și

Orașul ăla îi tare stricat. Nu te mai văd, suflete. Visăz noaptea că oamenii răi te păzăsc pe la colț și iți cotrobăie sub coaste bănuțul. O zi, atâta de l-ar prețălui, poate s-ar lăsa și ei de

Cuvintele aveau un comportament ciudat. Pronunțam unul și apoi, câteva zile la rând, îl descopeream înflorind trădător pe buzele tuturor. Pentru că în lumea mea foarte mică orice cuvânt era un nou

Istoria se scrie cu mingi. Mingi de păr în cimitire, canalizare și situri. La o analiză atentă poți afla totul despre umanitate. Cât de mult au decăzut genele prin folosirea coloranților din sol și

La început a fost Cotul Donului. Acolo a murit Karel. La sfârșit este cotul meu. Dacă se înmulțește, devine feminin, îl infig în pervaz și spionez copacii. Asta îmi place să fac cel mai mult, dar

pășea săltăreț pe biscuiții proaspăt amplasați de-a lungul drumului abia trasat cu galben undeva două imprimeuri de mâini în cimentul de numai două zile împiedicare / memorie / provocare siluetele

Þi-ai aminti scena chitara dezamorsată uitată pe treptele catedralei cerul își dezgolește pieptul renegându-și din colț copiii copiii trimit retoric o ultimă notă de plată prin porumbelul cu ceafă