Poezii

Sâmburi gâgâiți de guguștiuci Simt că în carnea limbii port. O insulă peste care furtunile mărilor Din adâncul apei adună cochilii De melci ce-n pântec înot. Frământarea lor ce nu poate fi

NMNincu Mircea

0

0

Dați voie cârtiței să-și cânte Cântul de adormit copiii! Să îi învețe să umble pe sub pământ, Prin carnea lor până când își vor aminti Despre întunericul unde adormeau La sânul ei când orbi

NMNincu Mircea

0

0

Era târziu. Afară ploua cinstit. Frunze galbene cădeau infinit Împodobite de pleoape cu gene False precum un ochi care Nu își dorea să vadă, Ci să fie privit. Deodată, În fereastră pisica Din

NMNincu Mircea

0

0

Imaginează-ți o inimă în pielea goală! Cât de fericit ai fi să o privești? Ce te-ar atrage să îi stai alături, Să o mângâi, să o atingi, Să o iubești? Unde, pe care parte din carnea ei Ți-ai dori

NMNincu Mircea

0

0

Cocor, călătorind în cer Cum umbre care cresc din el, De-atâtea ori mi-am spus că sunt Când am plecat spre Rai de pe pământ. În aripi am simțit că-mi port, Ca pe un viitor în care mă întorc Spre a

NMNincu Mircea

0

0

Purtăm în ce suntem Ceea ce devenim Înainte de a fi. Șerpi care se dezbracă De ceea ce îi învelește Pentru a rămâne Ceea ce erau. Îmbrăcați și dezbrăcați Spre a ne păstra natura, Din când în când

NMNincu Mircea

0

0

Istorisirea celor citite de cei care Au scris despre ceea ce au citit E un început de întuneric Încărcat cu imaginație Izvorând din nimic. Prezența unor spații unde Incongruente atingeri Intră în

NMNincu Mircea

0

0

Pătratul de pe obraz Care devine cerc când râzi, În el, cuprins de paranteze, Zâmbetul tău ajunge gând De care mă îndrăgostesc Ca un cer de pământ. Pentru aceasta, Atunci când îți privesc În forme

NMNincu Mircea

0

0

Rubio conquista de interior Cât dintre cuvinte dor inferior Pe care le spune cineva rostind Fără a cuprinde vârful infinit? Este întrebarea ochiului ce uită Că uitarea lui este gol de mută Întindere

NMNincu Mircea

0

0

Deconectează-mă de la lumină! De la ceea ce simt că mă face inimă Și îmi consumă ființarea prin care Trăiesc cum nu aș fi întâmplare. Și mă adaugă întregului tău unde Ceea ce te cuprinde mă

NMNincu Mircea

0

0

Îmi place să devorez goluri. Goluri goale de interiorul din care își alcătuiesc izvorul de la care își beau existența care le adapă zborul. Le consum și, în timp ce le consum, le deformez, le

NMNincu Mircea

0

0

Semnele nu sunt cuvinte Însă, fără a fi ele, nimic Nu am putea rosti. Semn este o fântână Care așteaptă să Îi fie apa băută. Semn sunt mâini ridicate Ce cer cruțare celui care De aripa lor este

NMNincu Mircea

0

0

A descoperi lumi noi Înseamnă a trece dincolo De tot ceea ce știai că există. Că, a exista există în alt a exista, După cum îți închipuiai că Ce nu poate fi e utopie Închipuit irealistă. La fel cum

NMNincu Mircea

0

0

Azi, În acest azi care mereu Devine ieri când ceea ce sunt Nu mai sunt eu... Azi, M-am întors la gura izvorului Și am băut din apa timpului Pe care l-am petrecut. Azi, Am tras de butoaie pline cu

NMNincu Mircea

0

0

Și totuși, timpul nu există Decât cât lumina ce-l poartă! În întuneric, timpul dispare Ca umbra celui care intră Trecând printr-o poartă. Este energie transformată În materia ce își ascunde în

NMNincu Mircea

0

0

În numele iubirii din care creșteam m-am luptat cu cei alături de care pentru a iubi împreună iubeam. Când am biruit, am revendicat iubirea lor pe care au părăsit-o și, învinși de iubirea mea, peste

NMNincu Mircea

0

0

Odată cu carnea care îmi crește pe oase Pe degete îmi cresc oasele cărnii cu care Mă ating zi de zi, de-a lungul vieții, De deșirarea lumii exterioare. Și, pentru că în atingerea nesfârșitului Este

NMNincu Mircea

0

0

Prea mult adânc ai pus în mine! Atât de mult încât, pentru a crește, Nici nu-mi mai pot închipui un mâine Ori altceva care prin mine, cel de ieri, Ar înflori și-n sâmburi ar purta Ceva care mă

NMNincu Mircea

0

0

„Eu nu-mi doresc în niciun fel să te surprind, Pentru că nu vreau să îți spun despre ceea ce simt Și despre ceea ce-înțeleg atunci când îți citesc Despre ce-ai scris ca cei care trăiesc”, Își zise-n

NMNincu Mircea

0

0

Doi corbi, în iarba galbenă a toamnei, Cătau prin uscăciuni adâncul rostuirii lor. Treceam pe lângă ei privindu-i cum în aur Stăteau împovărați și obosiți de zbor. Atunci am înțeles: în golul unde

NMNincu Mircea

0

0

Nu există odihnă decât Unde nimic nu e de gândit. În lumea care, Fiindcă e muncită De ideile care o animă Pentru ceea ce există a fi înseamnă Frământări, învolburare, așteptări, Transformări ale

NMNincu Mircea

0

0

Acolo, De unde se desprind ramului Frunze care cad visând că zboară, În locul acela din care-au crescut Sorbind din seva lemnului Și din adânc plin de aer, E ochiul ce privește Peste

NMNincu Mircea

0

0

Pune ochiul în locul gurii și privește prin cuvinte Și, tot astfel, pune degetul în locul urechii Și ascultă cum simți când atingi sunetul. Astfel vei învăța să rămâi de-a lungul drumului De fiecare

NMNincu Mircea

0

0

Când am fost întrebat pentru prima oară De cel căreia i-am cerut să închidă ușa Prin care a intrat în interior din afară Am înțeles că închiderea nu este Despre ușa care separă. Pentru că ușa,

NMNincu Mircea

0

0