Poezie

Adânc

1 min lectură·19 septembrie 2026

Mediu

Prea mult adânc ai pus în mine!

Atât de mult încât, pentru a crește,

Nici nu-mi mai pot închipui un mâine

Ori altceva care prin mine, cel de ieri,

Ar înflori și-n sâmburi ar purta

Ceva care mă întregește!

Atât de mult adânc în mine simt!

Cu cât îmbătrânesc îmi pare că devin,

Din vârful muntelui ce-mi crește-n mine,

Pârâu și râu și fluviu ce mă poartă

Spre marea care mă așteaptă.

Nicicând nu mi-am imaginat că pot

Să strâng în mine tot adâncul tău!

Însă, acum, când simt că-n jur

Mi se deschid prăpăstii

Ca-într-un hău...

Abia acum, cu-adevărat, în gol,

Acolo, unde e adâncul fiecărui gând,

Cuvântul pe care mi-l închipui

Îl trag cu ciuturi să-mi adap

Setea din strălucirea lui,

Din pântecul fântânii

În care nu încap.

Și mă întreb: „De cât adânc

Este nevoie spre a putea afla

Cum trebuie să fie fiecare strop

Al cărui zvâcnire, însetat de tine,

Îl sorb mereu golind ceva

Din inima adâncului

Ca pe un altcineva

Ce îmi rămâne?”

0060

Nincu Mircea. “Adânc .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14205379/adanc

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.