Dragostea te-a-nceput, ca ora în ceasul de aur. Moașa ți-a dat cu palma peste tălpi și țipătul tău A răsunat peste stihii. Ne-am bucurat de tine

Stază în beznă. Apoi albastrul inefabil Care se revarsă de pe deal și din zare. Leoaica Domnului, Cum devenim o singură ființă, Puls de

Vin ca animalele din hăul cosmic Al ilicelor, unde țepii nu seamănă deloc Cu gândurile pe care mă răsucesc ca un yogin. Verdeață sunt și-ntunecime

Lalele sunt din cale afară de vii și aici e iarnă. Totul e atât de alb, de tăcut, și-ngropat în zăpadă. Singură zăcând în tăcere mă deprind cu

am comis-o din nou la fiecare zece ani o scot la capăt ---- un soi de miracol ambulant, pielea mea strălucitoare precum un abajur

Aceasta este lumina minții, rece, și planetară. Copacii din minte sunt negri. Lumina e albastră. Ierburile își leapădă suferințele la picioarele

Cunosc străfundul, spune ea. L-am cunoscut cu brațul unei rădăcini. Þie de el ți-e teamă. Eu n-am nici o spaimă : am fost chiar acolo. Tu n-auzi

Dar aș prefera orizontala. Eu nu sunt un arbore, cu rădăcinile adânc înfipte în pământ din care să sorb minerale și dragoste maternă, ca să pot

Nici norii însoriți ai acestei dimineți nu-și pot croi asemenea veșminte Nici femeia din ambulanță A cărei inimă roșie îi înflorește uimitor prin

Vara îmbătrânește; mamă cu sângele rece. Rare-s gâzele, firave. În aceste palustre sălașe, doar noi orăcăim și tânjim. Diminețile se risipesc

Pură ? Ce vrea să însemne asta ? Limbile Gheenei Sunt plicticoase aidoma celor trei limbi Ale plicticosului, pântecosului Cerber Care șuieră-n

Nimeni pe cărare, și nimic, nimic decât mure, mure de o parte, de alta, deși mai mult către dreapta, o cărare de mure, coborând în ocoluri, și

Trec norii peste trupul tău, Sus, foarte sus și-nghețați, Puțin turtiți ca și când Ar pluti peste-un geam nevăzut, Altfel decât lebedele Fără

Roșul se-adună într-o singură pată. Restul trupului e spălăcit Ca o perlă. În căușul stâncii Hăuri de valuri sorbind întărâtate, O singură

Un surâs s-a prelins în iarbă. Irecuperabil ! Și dansurile tale nocturne Unde se vor pierde ? În matematici poate ? Aceste pure salturi și

Eu-s o șaradă în nouă silabe. Un elefant, o casă masivă, un pepene hoinărind pe doi cârcei de viță, o poamă roșie, de fildeș, frumoși

Orizonturile mă încercuiesc ca niște vreascuri, Înclinate, disparate, și mereu nestabile, Atinse cu un chibrit m-ar putea încălzi, Și liniile lor

Voici parfaite la femme. Mort, Son corps arbore le sourire de l’accomplissement; L’illusion d’une nécessité grecque Flotte parmi les

Pour Helder et Suzette Macedo Même les nuages au soleil de ce matin ne savent inventer de telles jupes Ni la femme dans l’ambulance Dont le

Petits coquelicots, petites flammes d’enfer, Vous ne faites pas mal ? Vous tremblez. Je ne sais pas vous toucher. Je mets les mains dans les

Par la racine de mes cheveux un dieu s’est emparé de moi. J’ai grésillé dans ses volts bleus comme un prophète du désert. Comme une paupière de

Bouche ouverte, le dieu en herbe Immense, chauve, à tête de bébé Réclama le sein de sa mère. Les volcans taris crachèrent en crépitant. Le

Haches Qui cognent et font sonner le bois, Retentir les échos ! Échos partis Gagner les lointains comme des chevaux. La sève Comme des

La gelée blanche envolée Et tous les rêves verts de quatre sous, Après un maigre jour de boulot Vient l’heure de cette infecte pute Dont