Ani
de Sylvia Plath(2009)
1 min lectură
Mediu
Vin ca animalele din hăul cosmic
Al ilicelor, unde țepii nu seamănă deloc
Cu gândurile pe care mă răsucesc ca un yogin.
Verdeață sunt și-ntunecime pură.
Ei îngheață și sunt.
O, Doamne, nu mă asemui cu tine
În hăul tău negru,
Spuzit de stele, sclipitoare confetti, prostești.
Eternitatea ta mă plictisește,
N-am vrut-o niciodată.
Tot ce-mi place mie
Este pistonul în mișcare –
Mor după el.
Și copitele cailor,
Tropotul lor nemilos.
Și tu, supremă Stază –
Ce ai tu atât de grozav ?
Răgetul de la ușă vestește-un tigru-n acest an ?
E-un Crist ?
Îngrozitorul
Mușcat de Tine,
Dorind să zboare și-apoi să o șteargă de tot ?
Broboanele de sânge sunt ele însele și liniștite.
Copitele nici nu mai vor să audă,
În depărtări albastre pistoanele scrâșnesc.