Nichita Stănescu›Poezii

Lași mirosul tău în aer de metal și de femeie și de car încins pe lutul al întinderii caldee, de coloană viitoare dintr-un secol nenăscut de

Casa cu ziduri mișcate cu odăile călătorind una într-alta. Sub pene de pasăre, tavanele toate trec marea, spre Malta. Salon cu masă lungă cu

Lupul singuratic merge doamne, numai peste lege, numai peste cea zăpadă ce va fi cândva să cadă. A-ntâlnit un îngere dormitând în

Urlă în mine inima ca pasagerul lucid într-un avion ce se prăbușește în flăcări. Eu ard, ea urăște, eu sunt dus, ea se duce. E vinovat

Nu mai emiți nimic, nu mai primesc semnale ori poate nu mă mai gândești, ori poate tu l-ai șters dintre vocale i-ha, i-ha, la vechi calești pe

Voci de mulți oameni la un loc amestecate într-un singur sunet imens urcă spinarea unui vierme de foc sătul de buricul materiei dens. Crește

Cum să mă-nșurubez în aer, pământule? Cum să m-arăt din unghiul, al privirii, gândule, cu ce e mai puțin din mine dat pieirii? Cum să m-arăt în

Curge ca din nouri vorba pre când plouă și stau păsările-n cuiburi întețite preste ouă. Scot din mine aripa și cuvântul, adevărul care aer

Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea trăim, eari, era. Va fi doamne, va fi alb, roșu, gri. Convenție, convențiune! Pe cele cinci degete

Trage-ți odată mâna ta lungă, siderală, din mine, mănușa ta oloagă, și lasă-mi fierăria nervilor de boală zălog ființei să îmi fie

Economie, strig, economie! Zeul cel economic a învins, vezi bine, îmi taie pe jumătate orice făclie, fiece rază pe jumătate mi-o taie din

Vine-n întuneric sângele purtător de știri smintite, - ochi întors pe dos, ah, plânge-le, gheața, țeapănul de stalagmite. Ah, deci, singur, ah,

Subțioara umbrelor murdare ale florilor de dalb, de măr Doamne sfinte iar mă doare ca și \"A\" din adevăr... Port mirosul lung la mine cel

Căzut în zăpadă și stâlcind fără de voie arcele florilor albe ale lui Noe, floarea albă de zăpadă care m-a ținut în ea domnitoare,

Și osul se învârtește în încheietura sa cum amintirea în creierul meu cum zborul păsării în maică-sa. Adică-n ou pictat. În curcubeu Eu zic da,

Tăceți prieteni, băteți din palme. Mai rar, mult mai rar, inima mea patinatoare inima mea înstelată în soare Abrar fiți-ar privirile calme și

Din când în când nu mai vor să fie ceea ce sânt nici animalele de pe pământ. Piatra mumă naște numai piatră băiat, albina care pre regină o a

Plâng în fața cifrei cinci - cina cea de taină fără șase. Unde sunteți voi cei care sunteți, iară voi care nu mai sunteți, unde sunteți? Rupeți

Mai urât decât sunt pot fi văzut Mai frumos nu! ...mai sabie, da. Mai scut. Altfel am pierde bătălia, osul, artera, glia și norul urâtul și

Orice om prost este o gratie. O, tu abundență de colivii! Inimă tu, felină pramatie pândind peste tot colibri. Ce noroc, păsările

Am zis: Bineînțeles că noi, adică oamenii, noi suntem cei mai vechi de pe lume. Am zis: Bineînțeles că arborii decad din

Locomotive vechi, terasamente, greieri străbăteau copilăria mea de Ah, și Au cu reci gitui în curtea de bazalt cu câini lătrând în lanțuri și în

Altă generație de viermi de măr se-arată, știu căci am dormit și eu cu tâmpla pe un măr Chiar și altă ruginire ne îmbată înlăuntrul nostru ruginit

Una mai am dar nu spun care-i și nici nimica nu mai zic de-acuma. Cântecul Larei cercel mi-a atârnat azi de ureche și de fum. Mă clatin, dar ce