Nichita Stănescu›Poezii

Începeam să mă topesc în tot ce este fiersc și sfârșeam detot să mor, în al razelor decor. Orb fiind fără lumină, destinu-și găsi

Rază lungă, nenorocoasă care nu a apucat să izbească o sprânceană, lumină mirosind a singurătate nevăzută și mai neagră decât întunericul. Nu

Eu dezamăgesc crima, trădez trădarea de a fi. Tu dezamăgești crima, trădezi natura. Față de fapte noi suntem pedepsiți, față de lucruri noi

Cum să orbească dacă n-a avut ochi și cum să surzească dacă n-a avut urechi. Vederea o consideră numai pentru moarte și singură, a sa. Când

La toamna cealaltă voi fi fost la munte în pădurea de brazi. Ce frică, ce spaimă reptile, șerpi, crocodili sunt brazii! Cine e om dintre

Îl văd arar mergând pe strămoșul meu de stejar adumbrind. O văd cu rază ne-luminând pe strămoașa mea de stea apunând. Mă văd iubindu-te pe tine

Să schimbăm într-un sărut numai tot ce s-a fost rupt. Să schimbăm în pasăre zborul de din zarzăre, ce-i sămânță dintr-un aer, doină dulce

Visasem că sunt un animal singur. Că toți cei ai mei, cei cu ochiul galben pe spinare, ah, pieriseră, și singur, făr` de logodnică,

De celălalt fel de lumină sunt orb și nedeschis sunt. V-aș lăsa să treceți dar am o profundă surzenie pentru celălalt al cailor voștri, nici să

Nu se poate decât o singură dată. A doua oară nu este decât o amintire. Dragi, lungi și creștinești de cimitire în care inima mea o îngropam

Nu mi se poate smulge mâna din umăr! Nu este bine să mi se smulgă mâna din umăr. Masca râsului nu poate smulge masca plânsului.

E vremea, tată, ca să-ți numeri fiii cei care sunt din 2 în 2 să faci o strâmtoare să scădem gurile pentru o singură pâine mult prea multă

Cuvintele mă scriu pe mine cu o caligrafie sângeroasă. O, tristă tu sălbăticiune strigând, dureroasă. Mă risipesc sub o silabă cum primul muget

Ce înger sângera scrierea ce se scria. Ce mută de gură a mea care nu nu mai rostea. Eu căzusem pe ce fusem nemișcat detot mă dusem mai plăpând

Speranță, tu, mișcare confundată a frunzelor din gând cu frunzele din crâng tu inimă împărată în tronuri dormitând când se frâng sub apăsarea

Pletele prințesei blonde pe genunchiul arămiu a soldatului. Ah, Doamne, câtă toamnă! * * * Istoria este un mormânt iar nu o casă. Dacă

Nu este, - mănâncă ceea ce nu există.

Ne înmulțim, tindem spre doi. Vino în gura mea haide tu!

Suntem pentru că suntem. Foamea este modul nostru de-a fi. Noi suntem burți pe patru picioare, noi suntem burți cu 38 de ramuri. A mânca, despre

O, foame!

Nu este; - vrea să se înmulțească. Nu există; - vrea să fie doi.

Chipul pe care mi l-am ales este chipul de la botez. Copita și ghiara cu care am mers au crescut din univers. Acest sânt, acest vers este al

Noi suntem felul foamei și starea sătulă. Noi înmulțim foamea și scădem tot timpul din crocodil în broască și de la Alaska până la pasărea

despre ce merge, cel care merge? Despre ce mișcă, cel care mișcă? Despre ce tremură, cel care tremură? Despre ce clănțăne, cel care are